Lansare de carte „Radu Afrim.Țesuturile fragilității” de Cristina Rusiecki, duminică, în Foaierul Teatrului Odeon
https://www.ziarulmetropolis.ro/lansare-de-carte-radu-afrim-tesuturile-fragilitatii-de-cristina-rusiecki-duminica-in-foaierul-teatrului-odeon/

    Teatrul Odeon are plăcerea să anunţe lansarea cărţii RADU AFRIM. ȚESUTURILE FRAGILITĂȚII de Cristina Rusiecki       care va avea loc duminică 11 noiembrie, ora 18.30, în Foaierul Teatrului Odeon, înaintea spectacolului VISUL UNEI NOPŢI DE VARĂ după W. Shakespeare, realizat de Radu Afrim, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi şi […]

Un articol de |8 noiembrie 2012

 

 

Teatrul Odeon are plăcerea să anunţe lansarea cărţii

RADU AFRIM. ȚESUTURILE FRAGILITĂȚII de Cristina Rusiecki

 

 

 
care va avea loc duminică 11 noiembrie, ora 18.30, în Foaierul Teatrului Odeon, înaintea spectacolului VISUL UNEI NOPŢI DE VARĂ după W. Shakespeare, realizat de Radu Afrim, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iași şi prezentat în cadrul Festivalului Internațional al artelor spectacolului muzical „Viața e frumoasă”.

 

Participă: Ion Bogdan Lefter, Radu Afrim, Rodica Mandache şi Cristina Rusiecki

Regizorii de teatru nu sunt staruri rock. Nu au cohorte de admiratori care să-i vâneze și să cerșească după un autograf. Singurul care face excepție, cel cu fani autentici este Radu Afrim. Care poate fi explicația acestui fenomen? Ce îl face atât de prizat pe regizorul care sucește vârtos mințile tinerilor spectatori? Și nu numai lor? Cum se explică faptul că publicul ocupă scările din fața teatrelor ca pe niște redute, forțând frenetic ușile pentru a pătrunde la spectacolele sale?

Volumul Cristinei Rusiecki, „Radu Afrim. Țesuturile fragilității” (publicat la Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2012) încearcă să afle, să deconstruiască și să justifice cauzele acestui entuziasm. Autoarea dezleagă mecanismele creației regizorului, interesată de articulațiile interioare, văzute sau nevăzute, care compun minunata lume a lui Afrim. Și, pentru ca amintirile publicului să crească în prospețime, odată cu lectura, cartea este bogat ilustrată cu imagini din spectacolele regizorului fetiș al generației tinere. De prisos să menționăm că fotografiile îi aparțin, în cea mai mare măsură, chiar lui Radu Afrim.

13
/02
/17

"La La Land" a ieșit triumfător duminică seara la cea de a 70-a ediție a premiilor Academiei britanice de film, primind nu mai puțin de cinci trofee din cele 11 la care a fost nominalizat. Musicalul american a primit premiile BAFTA pentru cel mai bun film, cea mai bună regie, cea mai bună actriță în rol principal, cea mai bună coloană sonoră și cea mai bună imagine.

13
/02
/17

Cântăreaţa britanică Adele a câştigat cinci trofee cea de-a 59-a ediţie a galei premiilor Grammy, la categoriile cel mai bun album al anului, cel mai bun cântec al anului, înregistrarea anului, cel mai bun album pop şi cea mai bună interpretare pop. David Bowie a fost premiat postum, pentru ”Blackstar”, cu un trofeu Grammy.

13
/02
/17

Deschiderea ediției din acest an a Carnavalului de la Veneția (11-28 februarie) a fost marcată de un show acvatic spectaculos, la care au participat, ca în fiecare an, numeroși vizitatori. Show-ul inaugural, pus în scenă pe Canalul Cannaregio, a celebrat sâmbătă seara temele frumuseții, mării și vanității, printr-o paradă a creaturilor marine.

13
/02
/17

În urmă cu un secol și jumătate, într-o zi de 13 februarie (1867), Johann Strauss (fiul) prezenta în premieră, la Viena, "Dunărea Albastră", valsul care va deveni una dintre cele mai populare piese muzicale ale repertoriului classic. Cu ocazia jubileului de 150 de ani, muzeul Dinastiei Strauss găzduiește o expoziție care prezintă contextul istoric în care s-a născut valsul vienez.

13
/02
/17

Majoritatea românilor (regizori, producători, actori, selecționeri de festival) veniți la Festivalul de Film de la Berlin au participat, duminică seara, la un protest pe covorul roșu, obținut prin amabilitatea organizatorilor festivalului, care le-a acordat un minut înaintea ultimei proiecții din palatul festivalului. Protestul a fost transmis live pe site-ul oficial al festivalului (berlinale.de).

11
/02
/17

Zeci de persoane, prieteni, admiratori, colegi, studenți și oameni simpli i-au adus un ultim omagiu regizorului Radu Gabrea, sâmbătă, la Teatrul Nottara. Sicriul cu trupul neînsuflețit al artistului a părăsit Teatrul Nottara la ora 16,30, în aplauzele celor care au dorit să-și ia adio de la cel pe care l-au iubit și admirat. Radu Gabrea a murit joi la vârsta de 79 de ani.

11
/02
/17

"Bine v-am regăsit ca să vă spun rămas bun! (...) Resursele mele de luptă cu inerţia, cu rutina, cu rugina, cu vârsta, cu plictisul, cu faptul că nu reuşesc să interacţionez cu dumneavoastră, toate acestea m-au determinat să mă retrag. (…) Sunt prea bătrân, sunt depăşit pentru uriaşele dumneavoastră aşteptări (…)” - Dan C. Mihailescu. Cunoscutul critic literar a renunțat la "Cartea de la ora 5", acesta făcând anunțul în ultima apariţie online a proiectului.

10
/02
/17

Un veritabil templu al operei, Teatro alla Scala are o tradiție de peste 300 de ani și reputația unui spațiu muzical magic, în care orice muzician își dorește să ajungă măcar o dată în carieră și fiecare iubitor de operă visează să vadă măcar un spectacol.

10
/02
/17

CRONICĂ DE FILM. „Secvențe” (1982), de Alexandru Tatos, un film unic în cinematografia română. Un film polemic. Un sclipitor manifest cinematografic, deopotrivă intelectualist și emoționant. O capodoperă.

10
/02
/17

Ajuns la cea de-a șaptea ediție, Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF revine anul acesta, între 28 martie și 2 aprilie, la Cinema Muzeul Țăranului și Cinema Elvire Popesco, prezentând în premieră românească cele mai inovatoare experimente cinematografice ale ultimului an, cu un focus special asupra lucrărilor semnate de artiști vizuali proeminenți, ce expun de obicei în muzee și galerii de artă și doar rareori în săli de cinema.

10
/02
/17

Olimpia Melinte şi Alexandru Papadopol sunt doi dintre numeroşii actori vedetă din "Bucureşti NonStop", filmul din 2015 al lui Dan Chişu, acum disponibil pe platforma gratuită Cinepub. Un scurt dublu-interviu despre personaje şi indicaţii regizorale.

09
/02
/17

E interesant cum karma pieselor și a spectacolelor de teatru se împletește uneori cu viața, în modalități pe care nici autorul piesei, nici cei care au pus în scenă spectacolul, nu au anticipat integral. Am văzut spectacolul Teatrului de Comedie, ”Suflete moarte” de Gogol (în dramatizarea unui alt rus genial, Bulgakov, și versiunea scenică și regia lui Vlad Cristache) în această perioadă cu profunde mișcări tectonice social-politice în România.

09
/02
/17

Biletele individuale pentru Festivalul Internațional "George Enescu" se pun în vânzare pe 16 februarie, de la ora 10,00, în rețeaua Eventim. Peste 3.000 de artiști din întreaga lume vor fi prezenți la București și în alte șapte orașe din țară, în cadrul a 80 de evenimente, la ediția 2017 a Festivalului Enescu (2 - 24 septembrie).