„Lecții despre iubire și creier”, și despre prospețimea teatrului tânăr
https://www.ziarulmetropolis.ro/lectii-despre-iubire-si-creier-si-despre-prospetimea-teatrului-tanar/

Dintotdeauna, scena Teatrului Metropolis a fost primitoare pentru mulţi actori şi regizori tineri, la început de drum sau chiar şi mai tineri (încă studenţi). Nu de puţine ori, spectacolele lor se dovedesc experienţe care vibrează în public mult după ieşirea din sală.

Un articol de Cristina Enescu Aky|12 iulie 2022

În seria spectacolelor realizate în colaborare cu UNATC se înscrie și „Lecții despre iubire și creier” de Alina Grigore, realizat de studenți de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale”, secția de actorie, anul III, clasa prof. univ. Mircea Gheorghiu, drd. Alina Grigore.

Spectacolele cu studenți la teatru și regie sunt o experiență interesantă și chiar necesară, atât pentru public cât și pentru lumea teatrului. Asta pentru că sunt de regulă un mix pitoresc și surprinzător de începuturi de spectacol uneori poate mai în viteza întâi – dar apoi, de multe ori, fără să-ți dai seama când și cum, te trezești (sur)prins în mijlocul unui flux de energie care te face să uiți că e un spectacol cu „începători” în ale teatrului. Acești actori proaspeți, care „mănâncă teatru pe pâine” și sunt pe scenă pentru că chiar acolo doresc să fie, au poate unele stângăcii, nu sunt mereu maeștri ai vocii și pașilor lor pe scenă, dar aduc în spectacol o vibrație care cucerește. Iar când prind viteză, se contopesc cu scena și cuceresc textul, creează o experiență scenică realmente frumoasă.

Alina Grigore este regizoare de teatru și mai nou și de film (pelicula ei „Crai Nou” a câștigat în 2021 trofeul Festivalului Internațional de Film din San Sebastian), dar și actriță („Aurora” în regia lui Cristi Puiu și „Ilegitim” în regia lui Sasha Anghelescu, printre altele). Este pasionată de analiza procesului scenic și a inter-relațiilor dintre personaje, iar acest lucru se vede plenar în modul în care se construiesc, desfac și se țes din nou relațiile dintre personajele din „Lecții despre iubire și creier”.

Spetacolul are la bază un text plin de interacțiuni complexe între personaje care nu au tihnă, cu dezvăluiri surprinzătoare și nu puține introspecții cu bătaie lungă. O întâlnire de familie și de prieteni la o casă de vacanță, bună dispoziție, mâncare, băutură, povești, cupluri mai mult sau mai puțin funcționale. Și, ca în viață (doar că mai intens și mai concentrat, doar e pe scenă) tumultul interior al personajelor năvălește pe scenă când nici nu te aștepți. Trădări neiertate și încă sângerânde, iubiri pasionale, relații recompuse din cioburi, relații de fațadă. În mijlocul lor, dinamica inițial (sau mai degrabă aparent?..) plină de ură și resentimente reciproce dintre un tată și fiica sa. Se resping violent, își reproșează lucruri grele, în vreme ce prietenii încearcă să medieze dar sunt prinși ei înșiși în propriile lucruri nerezolvate – iar dinamica grupului devine rapid o tornadă. Asta până când gesturi mici, momente delicate jucate frumos, viu, creează o breșă în „ura” dintre tată și fiică prin care se strecoară un cutremurător „iartă-mă…..”.

Și astfel, încă și mai vizibil ca în viața de dincolo de scenă, personajele din „Lecții despre iubire și creier” se pierd și se regăsesc, mai mult sau mai puțin, își vindecă și își iartă reciproc rănile – sau, uneori, le adâncesc iremediabil -, și viața merge mai departe la fel, dar totuși cu totul altfel. Iar publicul iese de la acest spectacol cu cel puțin un zâmbet și sufletul ceva mai cald.

Vă recomand acest spectacol ca o gură de aer proaspăt de teatru și de viață. Aer poate la început neobișnuit, straniu de respirat, dar care vă poate arăta o față mai rară dar prețioasă a scenei: teatrul făcut de oameni absolut îndrăgostiți de el.

*

„𝐋𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐢 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐢𝐮𝐛𝐢𝐫𝐞 𝐬̦𝐢 𝐜𝐫𝐞𝐢𝐞𝐫” de Alina Grigore

Spectacol de Licență al studenților Secției de Actorie a UNATC I.L. Caragiale,

Distribuția:

GEO: Paul Tripon/ Alex Dediu

ANA: Ana-Maria Nicu/ Macrina Bârlădeanu

CĂTĂLIN: Valentin Gheorghe

SÂNZIANA: Oana Zară

KATARINA: Ana Bumbac/ Anastasia Jinga

BOBY: Cătălin Gheorghițoiu/ Silviu Bucătaru

LOLA: Ana Bodea/ Mara Oprea

RUDI: Valentin Sichim

MONA: Mihaela Aniței

Scenografie: Șteff Chelaru

Light design: Vlad Lăzărescu



11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.