Les Films de Cannes à Bucarest cu Abdellatif Kechiche
https://www.ziarulmetropolis.ro/les-films-de-cannes-a-bucarest-cu-abdellatif-kechiche/

Les Films de Cannes à Bucarest l-a invitat pe cel mai titrat regizor al anului 2013, Abdellatif Kechiche, premiat cu Palme d’Or la Festivalul de la Cannes de un juriu din care a făcut parte şi Cristian Mungiu, pentru prima dată la Bucureşti.

Un articol de Andrada Văsii|4 septembrie 2013

Les Films de Cannes à Bucarest  l-a invitat pe cel mai titrat regizor al anului 2013, Abdellatif Kechiche, premiat cu Palme d’Or la Festivalul de la Cannes de un juriu din care a făcut parte și Cristian Mungiu, pentru prima dată la București.

Regizorul va susține o lecție de regie pentru studenții de la școlile de cinema în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, va sta de vorbă cu spectatorii în cadrul unor sesiuni de întrebări și răspunsuri, dupa proiecțiile filmelor sale, își va prezenta în avanpremieră în România cel mai recent film al său, va avea o conferință de presă și întâlniri cu presa de specialitate.

Cineastului îi va fi dedicată și o retrospectivă în cadrul căreia vor fi proiectate filmele sale anterioare, majoritatea multi-premiate în festivaluri, printre care ,,La graine et le mulet’’, câștigător a patru premii César, și ,,Venus Noire’’, precedentul său film, care a avut premiera la Festivalul de la Veneția.

Les Films de Cannes à Bucarest- regal cinematografic

,,La Vie d’Adèle: Chapitres 1 & 2/ Blue is the Warmest Colour’’, distins cu Palme d’Or și Premiul criticii – FIPRESCI, a fost filmul favorit al juriului prezidat de Steven Spielberg, al criticii, dar și al publicului de la Cannes. Inspirat de romanul grafic Le Bleu est une couleur chaude, de Julie Maroh, filmul le are ca protagoniste pe Adèle (Adèle Exarchopoulos) și Emma (Léa Seydoux), două adolescente care descoperă împreună iubirea, dorința și suferința. Pelicula are „cele mai explozive scene explicite de sex între lesbiene din istoria recentă”, titra „Variety” după premiera de la Cannes.

Fenomenala performanță a celor două actrițe a fost premiată cu două trofee Palme d’Or pe lângă cel oferit filmului, o excepție în istoria festivalului.  Regizorul franco-tunisian le-a dedicat filmul tinerilor tunisieni care au declanșat „Primăvara arabă”: „O revoluție nu are cum să fie completă dacă nu e și revoluție sexuală”.

Les Films de Cannes à Bucarest La vie d'Adele

Al cincilea lungmetraj din cariera lui Abdellatif Kechiche care va fi prezent în acest an la Les Films de Cannes à Bucarest  a fost o producție extrem de dificilă: castingul pentru găsirea lui Adèle a fost extenuant (Kechiche și-a ales actrița, într-un final, după felul în care mușca dintr-o tartă cu lămâie), filmările au durat cinci luni, iar montajul s-a încheiat cu câteva zile înainte de premiera mondială de la Cannes unde filmul a fost prezentat intr-o versiune de lucru, fara generice. Kechiche este și autorul scenariului filmului.

Les Films de Cannes à Bucarest- povestea unui regizor

Abdellatif Kechiche prezent anul acesta la Les Films de Cannes à Bucarest  (52) s-a născut în Tunis și s-a mutat în Franța, cu familia sa, la vârsta de 6 ani. A fost actor, înainte de a deveni regizor și scenarist. A avut succes încă de la primul său lungmetraj, ,,La Faute à Voltaire’’ (2000) –  drama unui tunisian care pornește clandestin spre Franța -, premiat cu trofeul Opera Prima la Festivalul de la Veneția. Al doilea film, ,,L’esquive’’ (2003), povestea unui adolescent din periferia pariziană care se îndrăgostește de o colegă, și-a adjudecat cele mai importante patru premii César, pentru Cel mai bun film, regie, scenariu și Cea mai promițătoare actriță (Sara Forestier).

A urmat ,,La graine et le mulet” (2007), distins cu Premiul juriului la Festivalul de la Veneția, cu patru premii César (Cel mai bun film, regie, scenariu și Cea mai promițătoare actriță –  Hafsia Herzi), și declarat de prestigioasa publicație Cahiers du cinéma, în 2010, cel mai bun film francez al deceniului.

Les Films de Cannes à Bucarest La graine et la Mulet

Drama unui bărbat de 60 de ani care își antrenează noua și vechea familie în visul lui de a deschide un restaurant a fost filmată aproape integral cu actori non-profesioniști, descoperiți de Kechiche. Tulburător este și Venus Noire (2010), prezentat în competiția Festivalului de la Veneția. Filmul este inspirat de povestea reală a lui Saartjie Baartman, celebra „Venus hotentotă”, o femeia adusă din Africa și vândută unui circ care a expus-o ani de zile ca pe o curiozitate a naturii.

,,Adèle: Capitolele 1 și 2’’ va fi distribuit în cinematografe de Independența Film, de la 1 noiembrie.

Les Films de Cannes à Bucarest îi va dedica o retrospectivă și celebrului cineast Maurice Pialat (1925 – 2003), selecționat de cinci ori în competiția Festivalului de la Cannes și premiat cu Palme d’Or pentru „Sous le soleil du Satan” (1987). Anul acesta se împlinesc zece ani de la dispariția regizorului. În cadrul evenimentului vor fi proiectate cele zece lungmetraje ale sale, majoritatea succese de critică și de public.

Info:

Les Films de Cannes à Bucarest a fost iniţiat în 2010 de Cristian Mungiu, cu sprijinul delegatului general al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux.

Foto credit: Cinemagia

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook!

23
/03
/16

În regia lui Sebastian Cosor, World War Cup urmăreşte povestea a doi veterani de război care duc o bătălie între regrete și amintiri, între acțiunile lor pe front și existenţa lor de după război, şi care, întâmplător, găsesc într-un meci de fotbal ultima ocazie de a scăpa de povara cu care au trăit o viaţă întreagă.

22
/03
/16

De Ziua Internațională a Teatrului - duminică, 27 martie, de la ora 11.00, la Teatrul Odeon, Sala Studio – iubitorii teatrului sunt invitaţi la “JORJ VOICU – 25 / In memoriam”, un eveniment organizat cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la moartea îndrăgitului actor

21
/03
/16

Anul acesta, Premiile Gopo îi aduc un omagiu marelui actor Florin Piersic, care va primi Premiul pentru Întreaga Carieră în cadrul Galei ce va avea loc pe 28 martie, la Teatrul Național I.L Caragiale din București și va fi transmisă în direct, de la ora 19.00, pe TVR 2 și TVR HD.

21
/03
/16

  CRONICĂ DE FILM Cel mai nou film-eseu al lui Aleksandr Sokurov, „Francofonia” (2015), o elegie deloc încrâncenată despre paradoxurile istoriei şi o meditaţie relaxată despre rostul artei, arată cât de liber poate fi limbajul cinematografic.

20
/03
/16

Radu Jude, Daniela Luca şi Simona Sora sunt invitați la cea de-a 123-a ediție a clubului de lectură Institutul Blecher, care are loc duminică, 20 martie, la ora 19.00, la Tramvaiul 26 (str. Cercului, nr. 26) și al cărei subiect va fi chiar fascinantul scriitor interbelic.

18
/03
/16

Ultimul lup (3D), în regia lui Jean-Jacques Annaud (Numele trandafirului - 1986, Ursul - 1988, Amantul - 1992, Șapte ani în Tibet - 1997) va putea fi văzut în cinematografe din 25 martie. Adaptare după best- sellerul Totemul Lupului/Wolf Totem, scris de Jiang Rong, filmul a fost filmat în întregime în China.

17
/03
/16

Relansat în prezent pe platforma gratuită Cinepub, „Déjà vu” (2013) era al patrulea film al lui Dan Chişu. Rolul principal, extrem de solicitant, aparţinea Ioanei Flora, una din cele mai bune actriţe ale noii generaţii. Prilej de rememorare a celor mai semnificative interpretări ale sale. 

16
/03
/16

Actorii Florin Piersic şi Stela Popescu împreună cu membrii trupei Cargo au fost decoraţi, aseară, de preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Cotroceni. Piersic a izbucnit în lacrimi la finalul discursului. ”Trebuie să faceți asta și cu alți colegi”, a spus, emoționat, actorul.

16
/03
/16

La 16 martie 1957 se stingea din viaţă Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX. Cu ocazia aniversării a 140 de ani de la naşterea sculptorului român, Centrul Georges Pompidou a proiectat, zilele trecute, în premieră, la Madrid, o serie de imagini inedite cu Brâncuşi.

16
/03
/16

Astăzi este ultima zi în care românii mai pot fuma în baruri, restaurante sau cluburi. De joi, 17 martie, intră în vigoare legea antifumat care interzice consumul de tutun în spaţiile publice închise. Cinefilii autohtoni se mai pot bucura, cel puţin o perioadă (!), de scenele în care actorii lor preferaţi fumează în voie ţigară după ţigară pe marele ecran. Iar aceasta în ciuda statisticilor care spun că mulţi tineri se apucă de fumat tocmai din acest motiv.

15
/03
/16

Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF, ajuns la ediția cu numărul șase, s-a deschis luni seară, cu o sală arhiplină la avanpremiera în România a filmului Francofonia, de Aleksandr Sokurov, care a avut loc la CinemaPRO.

15
/03
/16

Au mai rămas 10 zile până la premiera, pe marile ecrane din România, a mult aşteptatului „Batman vs Superman: Zorii Dreptăţii”, biletele fiind deja puse în vânzare în cinematografele din întreaga ţară.