Lia Bugnar, cel mai în vogă dramaturg român, lovitură neașteptată
https://www.ziarulmetropolis.ro/lia-bugnar-cel-mai-in-voga-dramaturg-roman-lovitura-neasteptata/

„Peretele este un musical destul de mare, mai important şi greu decât tot ce am făcut eu până acum, în care o să fie mulţi actori noi pentru mine, dar foarte cunoscuţi publicului”, anunţa Lia Bugnar în urmă cu un an.

Un articol de Val Vâlcu|7 Octombrie 2014

Piesa e gata, deja, la Metropolis, de câteva zile. De fapt, vorbim de avanpremieră, se fac ultimele reglaje fine, în ceea ce privește jocul actorilor, muzica, luminile. Cât privește scriitura, nimic nu se mai poate schimba.

Lia Bugnar nu mai poate da înapoi. A ajuns un autor clasic postmodern, în viață și extrem de prolific. Peretele reușește paradoxul de a fi mai profund decât tot ce a scris Bugnar până acum, deși pare construit din frânturi de clișee. Show-ul media, Caragiale, Shakespeare, tragedii eterne și comedii la zi sunt forfecate mărunt, iar din fragmentele rezultate este croită o piesă puternică, originală, care cuprinde, așa cum spune chiar autoarea, ”iubire, trădare, tristeţe de la lacrimă în colţul ochiului până la hohotul dezlănţuit de plâns, bucurie de la zâmbet timid, până la fericirea rotundă ca o lună plină, cuprinde viaţă şi moarte”.

Piesa nu pare scrisă „la noi“

Dacă piesele Liei Bugnar au avut succes, până acum, la festivaluri sau la public, după Peretele putem spune că începe să însemne ceva în dramaturgia românească. În primul rând fiindcă piesa nu pare scrisă la noi. Excesul de literatură, vărsată de autorii contemporani în gura actorilor, sună nefiresc și plictisitor, pe scenă. Sunt, de fapt, recitări ale unor romane scrise pentru bibliotecă.

O mare parte a succesului de care se bucură Lia Bugnar este dat de firescul dialogurilor. În piesele ei vorbesc oameni, nu scriitori. Piesele ei sună natural, cred că plac și actorilor, la fel ca publicului.

Acțiune, suspans, o bombă în final

Poate și mai importantă este povestea. Cu acțiune și suspans. Evident, cu supriza din final – rețeta clasică a succesului. De ce nu pot fi transmise lucruri grave, în această formulă care prinde la public? Peretele arată că se poate! Nu are o singură poveste, ci două, despărțite de un… perete. Cupluri și prostituate, dragoste, acțiune, alibiuri, moarte.

Se leagă de apariția unui popă, dezbrăcat de prostituate la pielea goală, ca un candidat la prezidențiale. Pe scenă îl ”urcă” Istvan Teglaș. “Peretele e o poveste mare cu două buzunare, în care încap două poveşti mai mici care se influențează una pe alta, se completează una pe alta, ba chiar aş îndrăzni să spun că râd una de cealaltă”, spune autoarea despre piesă, cu trimite la Čapek.

Teatru, ca un film cu inserturi de musical

Decorul reușește, cu un mic truc, să creeze veridicitatea care lipsea din multe spectacole de teatru. Tavanul taie la jumătate scena, oferind spectatorului imaginea ”cinematografică” a unui apartament oarecare. Se anulează astfel senzația nefirească pe care o are publicul când vede că apartamentul de bloc ”urcă” din podea la lojă, pe toată înălțimea cortinei. Ritmul este, de asemenea, cinematografic. Două ore, fără pauză, așa cum au fost antrenat spectatorii, de către dresorii de la Hollywood.

Muzica, semnată de Vlaicu Golcea, este discretă, menită să pună în valoare textul și actorii, nu să impresioneze prin ea însăși. “Peretele nu e ceea ce se cheamă un “musical”, ci o piesă de teatru cu părţi cântate”, spune Lia Bugnar. În acele părți cântate, actorii au, fiecare, un monolog.

În care spun publicului ceea ce nu pot mărturisi, în realitatea din piesă, partenerilor de viață sau de întâmplări. O formă modernă a aparte-urilor care se joacă de pe vremea lui Molière.

Regia, semnată de autoare, respectă convenția cinematografică de care aminteam, până la autoparodierea mișcărilor ”cu încetinitorul/în reluare”.

Marius Manole cântă și dansează

Ce-ar mai fi de spus? Că o să fie un succes de public, e de la sine înțeles. Doar că acum nu vorbim despre piesele cu buget redus, din teatrul independent, ci de o piesă mare, care ar putea rezista și în străinătate. Referințele culturale locale nu lipsesc, dar nici nu sunt indispensabile.

Să amintim că trebuie văzut Marius Manole, cântând și dansând? Normal. Nici Florin Piersic nu avea voce de canto, dar rupea sala când fredona ceva. Adriana Trandafir și Maria Buză sunt perfecte în rol, Gabriela Popescu dă culoare unui personaj comic irezistibil, iar Letiția Vlădescu are voce pentru un musical-musical.

marius manole

Marius Manole, alături de Gabriela Popescu, într-o scenă din „Peretele“. Fotografii: Maria Ștefănescu

Fiindcă nu a mințit când a promis o piesă mare, grea și importantă, las concluzia Liei Bugnar: “Peretele e o comedie. Şi cum râsul se poate defini numai pentru că există şi plânsul pe lumea asta, e în aceeaşi măsură şi o dramă. Gata, mă opresc aici, nu mai dezvălui nimic, că îmi vine să povestesc despre ce e, lucru pe care refuz să-­l fac”.

Articol publicat și pe site-ul www.dcnews.ro

15
/07
/19

CRONICĂ DE FILM Încă un film românesc despre comunism? Va fi, probabil, prima întrebare a spectatorului obișnuit când va afla despre „Arest” (2019). Însă scenaristul și regizorul Andrei Cohn, ajuns la al doilea lungmetraj (după „Acasă la tata”, din 2015), propune o tratare diferită.

15
/07
/19

„Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale” invită spectatorii, cu mic, cu mare, să se bucure de o paletă diversă de filme româneşti de succes. Intrarea este liberă la proiecţiile în aer liber, din Piațeta Centrului Civic. Înscrieţi-vă în agendă fiecare seară din perioada 15-21 iulie, ora 21.00.

15
/07
/19

A şasea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! se deschide joi la Timişoara cu filmul de epocă „Domnişoara Paradis”, în prezenţa cunoscutei actriţe germane de origine română Maria Drăguş. Timp de patru zile, publicul cinefil va putea să aleagă dintre cele 30 de titluri incluse în selecția acestei ediţii, care are ca temă filmul „noir”.

13
/07
/19

Scena Control-ului capătă acum o nouă dimensiune lansând primul „canvas” de artă urbană open space, ce aduce împreună artiști vizuali și branduri care simt că orașul vibrează mai puternic dinspre strada Constantin Mille nr.4.

13
/07
/19

Serialul documentar spaniol „El Pionero/Pionierul” despre Jesús Gil, politician de origine spaniolă, mogul al fotbalului și magnat al proprietăților imobiliare – una dintre cele mai fascinante și controversate personalități din ultimele decenii, are premiera pe 14 iulie pe HBO GO.

12
/07
/19

A intrat în cinematografele din țara noastră filmul artistic italian „Notti magiche” (regia Paolo Virzi). Specialiștii - și aici putem lăsa un hohot binefăcător de râs – îl descriu „comedie întunecată”.

12
/07
/19

HISTORY® marchează aniversarea istorică de 50 de ani de la primul pas al omului pe Lună, prin lansarea în premieră și exclusivitate, a documentarului „Aselenizarea: Înregistrările pierdute.” Transmis pe 17 iulie, de la ora 21:00, documentarul prezintă călătoria omului pe Lună într-o manieră inedită, bazată pe înregistrările audio și video transmise în exclusivitate, nemaivăzute până acum.

12
/07
/19

44 de filme de scurt-metraj fac parte din selecția Filmul de Piatra #12 – Camp Edition! Dintr-un număr-record de 210 filme înscrise în festival, criticul de film Flavia Dima și directorul festivalului Andrei Dăscălescu au selecționat cele mai bune filme de scurtmetraj din România și Republica Moldova ale ultimului an.

11
/07
/19

Între 12 și 14 iulie,  200 de artiști internaționali vin la București pentru trei zile de festival, cu 17 spectacole și peste 60 de reprezentații în zone cheie din capitală. Din agenda festivalului fac parte spectacole premiate, numere interactive, ateliere pentru copii, acrobații, jonglerii, parada B-FIT in the Street!, reprezentații de dans contemporan și, în premieră, demonstrații de freerunning pe acoperișurile Bucureștiului. Intrarea este liberă.

Page 30 of 839« First...1020...2829303132...405060...Last »