Lia şi Dan Perjovschi, laureaţii premiului „prinţesa Margriet” al Fundaţiei Culturale Europene
https://www.ziarulmetropolis.ro/lia-si-dan-perjovschi-laureatii-premiului-printesa-margriet-al-fundatiei-culturale-europene/

Artiştii vizuali români Lia şi Dan Perjovschi şi dirijorul german Yoel Gamzou au fost desemnaţi laureaţii celei de-a cincea ediţii a premiului „prinţesa Margriet” al Fundaţiei Culturale Europene. Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc pe 19 martie, la Bruxelles, în prezenţa prinţesei Margriet a Olandei. Premiul „prinţesa Margriet” este decernat anual, începând din […]

Un articol de Andrada Văsii|31 ianuarie 2013

Artiştii vizuali români Lia şi Dan Perjovschi şi dirijorul german Yoel Gamzou au fost desemnaţi laureaţii celei de-a cincea ediţii a premiului „prinţesa Margriet” al Fundaţiei Culturale Europene.

Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc pe 19 martie, la Bruxelles, în prezenţa prinţesei Margriet a Olandei. Premiul „prinţesa Margriet” este decernat anual, începând din 2008, artiştilor, intelectualilor şi activiştilor culturali europeni a căror muncă demonstrează importanţa culturii în construirea unei Europe democratice şi cuprinzătoare, informează un comunicat .

Premiul se vrea a fi o platformă pentru sprijinul acordat de Fundaţia Culturală Europeană acelor artişti a căror creaţie poate avea o influenţă în cadrul societăţilor europene.

Valoarea premiului este de 25.000 de euro pentru fiecare laureat.

Lia şi Dan Perjovschi sunt artişti vizuali cu o importantă contribuţie la construirea unei scene de artă româneşti şi internaţionale. Cei doi artişti au fost selectaţi de juriu atât pentru rolul activ pe care arta lor l-a jucat în construirea unei comunităţi culturale în România, cât şi pentru relevanţa europeană a acesteia.Lucrând împreună, soţii Perjovschi şi-au transformat studioul într-un spaţiu accesibil în care acţiunile culturale şi educaţia să fie susţinute, cunoştinţele să fie împărtăşite, iar publicul să devină conştient de importanţa istorică şi culturală a rolului artei în societate.

Germanul Yoel Gamzou este director artistic, dirijor al International Mahler Orchestra, capelmaistru şi director muzical adjunct al Staatstheater Kassel. Juriul premiului prinţesa Margriet l-a ales pe Yoel Gamzou pentru excepţionalul său talent şi pentru energia cu care inspiră generaţii de muzicieni şi de spectatori din întreaga Europă. Gamzou provoacă structurile convenţionale ale muzicii clasice, dezvăluindu-i astfel potenţialul democratic.

„Am încercat să am grijă de răniţii de pe câmpul de luptă (românesc). Am construit cum am putut ceea ce am crezut că-i lipseşte. Oferta mea a devenit utilă şi în Occident. Sunt răsplătită de o fundaţie europeană, nu pot decât să mă bucur. Sper ca nonconformiştii să se simtă inspiraţi şi încurajaţi. Sper să nu mă invidieze nimeni – a fost greu”, a declarat Lia Perjovschi.

La rândul său, Dan Perjovschi a spus: „Ca artist, până la 35 de ani, iei burse şi după 50 (dacă rezişti), premii. Banii vin la fix să mai achitam din datoriile pentru casa-atelier-arhivă-centru-de-artă din Sibiu, că de bătăi tandre pe umăr şi de strângeri de mâini ne-am săturat. E bine când primeşti un premiu internaţional. Noi îl primim pentru carierele noastre de artişti, pentru că am rămas cu tot cu ele în România şi pentru activitatea publică grupată sub sigla CAA/CAA (Arhiva de Artă Contemporană, Centrul de Analiză a Artei). În 2010 am fost daţi afară din atelier de UNA (Universitatea de Artă), deşi atelierul nostru din Bucureşti era sediul unde activa CAA/CAA, de care beneficiau studenţii şi tinerii (sau mai maturii) artişti, ziarişti sau profesionişti din varii domenii.

Am stat în curtea UNA 21 de ani şi n-am fost o dată invitaţi să ne prezentăm activitatea (aia pentru care luăm premiu). Cum este aşa ceva posibil? Să fim bine înţeleşi, nu ne interesează să predăm, nu vrem să fim doctori şi, har domnului, avem unde conferenţia pe tot mapamondul. E bine când un premiu internaţional repară miopia naţională. Eu şi Lia nu am câştigat niciun premiu naţional de artă. Toate premiile şi bursele noastre sunt internaţionale. Premiul ECF-Princess Margriet nu face decât să confirme trendul. De aia stăm aici. Un ghimpe în coastă. O piatră în pantof. O revoluţie la cotitură”.

La ediţiile anterioare ale premiului „prinţesa Margriet”, laureaţi au fost teoreticianul Stuart Hall, coregrafii Jérôme Bel şi Pichet Klunchun, dramaturga şi activista Borka Pavićević, regizorul Stefan Kaegi (din Rimini Protokoll), artiştii Kutluğ Ataman şi Šejla Kamerić, regizorul de film John Akomfrah şi curatorul Charles Esche.

Premiul „prinţesa Margriet” a fost decernat pentru prima oară în 2008, de Fundaţia Culturală Europeană, şi poartă numele celei care, timp de peste 24 de ani, a fost preşedinta fundaţiei. Pentru prinţesa Margriet, cultura este întotdeauna un mijloc de evidenţiere a diversităţii europene. Premiul este un parteneriat între Ministerul olandez al Educaţiei, Culturii şi Ştiinţei şi Ministerul olandez al Afacerilor Externe.

 

 

Sursa: Mediafax

05
/06
/17

Sub acest titlu, „Elogiu satului românesc”, scriitorul, filozoful și diplomatul Lucian Blaga rostea în urmă cu 80 de ani (5 iunie 1937) , în aula Academiei Române, discursul de receptie ca membru al Academiei Române.

04
/06
/17

CORESPONDENŢĂ DE LA TIFF: Spaţiu dedicat în cadrul TIFF realităţii virtuale (VR – Virtual Reality) şi cinema-ului interactiv, InfiniTIFF lansează o serie de întrebări despre natura şi limitele limbajului cinematografic şi schimbările estetice pe care le presupun aceste forme inovatoare şi experimentale.

03
/06
/17

Într-o zi de 3 iunei se stingea din viaţă Franz Kafka, unul dintre cei mai importanţi autori ai secolului XX, dar și muzicienii Georges Bizet și Johann Strauss II, scriitorul Duiliu Zamfirescu, cineastul Roberto Rossellini și actorul Anthony Quinn.

03
/06
/17

CRONICĂ DE FILM Cu siguranţă unul din cele mai îndrăzneţe şi solicitante filme de la TIFF 2017, „Austerlitz”, al regizorului ucrainean Serghei Lozniţa, ridică o întrebare fundamentală: ce mai înseamnă memoria colectivă, în acest caz a Holocaustului, în epoca turismului în masă şi a selfie-urilor la fostele lagăre naziste?

02
/06
/17

Duminică, 4 iunie Centrul Cultural “Bucovina” din Suceava, în parteneriat cu Primăria comunei CIPRIAN PORUMBESCU va acorda titlul și însemnele de Cetățean de Onoare Domnului Vlad Rădescu. Cerermonia va avea loc - în chiar satul natal al marelui compozitor - la exact 45 de ani de la începutul filmărilor neuitatei pelicule “Ciprian Porumbescu”, în care Vlad Rădescu a debutat ca protagonist.

02
/06
/17

În fiecare an, Festivalul Internaţional de Film NexT îşi propune să descopere și să sprijine evoluţia tinerilor cineaști aflați la început de drum, voci importante pentru generația lor și pentru cinematograful de mâine, exponenți ai unei comunități create în cei deja unsprezece ani de festival.

02
/06
/17

Un spectacol de circ, muzică, foc şi elemente pirotehnice al unei companii franceze va deschide seria spectacolelor de stradă de la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS). Este vorba despre compania franceză de teatru ”Cie Remue Menage”, cea care va da startul spectacolelor outdoor de la cea de-a XXIV-a ediţie a manifestării, cu piesa ”Incursiune în abis”.

02
/06
/17

Prima întâlnire a elitei industriei muzicale europene în România, East European Music Conference, un eveniment organizat de ARTmania cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Municipiului Sibiu, reunește, în perioada 27-29 iulie, directori ai celor mai mari festivaluri, organizatori de spectacole, specialiști internaționali în securitate, avocați sau experți în sistemul internațional de taxe.

02
/06
/17

"Limitările financiare pot fi luate ca un imbold creativ, dar numai dacă integrezi constrângerile bugetare de la început în procesul creativ", afirmă Antoine Le Bos, consultant de scenariu în cadrul "Less is More", o platformă europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat, care va desfăşura la TIFF un workshop.

01
/06
/17

"Poziţia copilului" este acum disponibil pe platforma Cinepub. Prilej pentru o scurtă rememorare a rolurilor esenţiale de cinema ale unei mari actriţe, Luminiţa Gheorghiu: de la "Moromeţii" şi până la acest film al lui Călin Peter Netzer, laureat cu Ursul de Aur la Berlin în 2013.

01
/06
/17

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu susține și promovează și în cadrul ediției din acest an unele dintre cele mai importante spectacole de teatru de pe scena românească. Montări clasice sau cu abordări moderne, rupte din cotidian sau spunând povești cu tâlc, spectacolele create de instituții teatrale din România invită publicul la redescoperirea viziunilor regizorale de la noi din țară.

01
/06
/17

Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat, cartea pentru copii scrisă de Iulian Tănase și ilustrată de Alexia Udriște, care a fost bestseller-ul editurii Nemi la Bookfest 2017, ajunge mai aproape de copiii din Timișoara, Iași, Brașov, București și Sibiu.

01
/06
/17

Parcuri din toate sectoarele Capitalei gazduiesc astazi, Ziua Copilului,i evenimente dedicate zilei de 1 Iunie. De asemenea, de ziua lor, copiii vor beneficia de acces gratuit la Grădina Zoologică și vor avea oportunitatea de a vizita Muzeul Național Cotroceni sau sediul Televiziunii Române.

01
/06
/17

PREVIEW Începe a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca (2-11 iunie). Pentru că la un eveniment cinematografic atât de mare este esenţial să ştii ce filme vrei să vezi sau merită văzute, Ziarul Metropolis vă propune un ghid.