Liverpool, acasă
https://www.ziarulmetropolis.ro/liverpool-acasa/

TURISM CULTURAL La Liverpool se poate ajunge în multe feluri. Eu am venit dinspre Londra, cu trenul. E singura cale pe care o cunosc. Despre ea vă scriu.

Un articol de Andrei Crăciun|13 aprilie 2016

Întâi, din înaltul căii ferate se vede o nesfârşită geometrie perfectă. Case din cărămidă roşie cu acoperişuri aliniate fără greșeală. Armonie.

Liverpool este un port. Îmi plac oraşele-port. Multe au cunoscut mărirea, iar acum rătăcesc. Nu mai puţin se întâmplă şi la Liverpool, altădată printre cele mai bogate oraşe din Europa, deci din lume.

În porturi, oamenii preferă poveștile fantastice, se găsesc mai multe femei uşoare, tinerii visează mai departe, iar bătrânii au mai multe amintiri.

Liverpool era cândva un punct central în negoţul cu sclavi. Astăzi, această realitate e o pată neagră, dar asumată, pe obrajii oraşului. Aici am văzut cel mai tulburător muzeu din câte mi s-au arătat: Muzeul Internaţional al Sclaviei.

M-am înclinat în faţa suferinţei tuturor acestor oameni deloc albi, pe umerii cărora, dintotdeauna, s-a înălţat bogăţia celor „civilizați”, pe umerii cărora se înalță încă.

Apoi, muzica. Liverpool este despre The Beatles. O vezi, o auzi la fiecare pas. Cine ajunge în Liverpool ajunge în această legendă.

Oraşul are catedrale ciudate, dar parcă mai puţin întunecate. Şi pub-uri sunt pretutindeni.

Liverpool nu e un loc străin de tragediile secolului XX. E legat de cuvântul Titanic, e o istorie lungă. Şi tot în Liverpool se găsește cel mai vechi oraş liverpoolchinezesc din Europa. Cel mai vechi!

Şi mai e fotbalul. Liverpool FC a fost şi poate că încă mai este cea mai imprevizibilă echipă dintre giganţi. Nicio formație nu a reușit atâtea miracole. Pe niciun stadion din lume nu se cântă ca pe Anfield. Liverpool FC a traversat tragedii și furtuni – și ele sunt amintite la tot pasul în oraș – dar, cumva, a învins mereu. Liverpool FC este, mai ales, despre fidelitate, deci despre dragoste. O consecință prea puțin respectată în timpul nostru greșit.

În Liverpool poți vizita muzee fără să plătești, așa e aici, în Liverpool poți să aștepți asfințitul, ca pe un răspuns, poți să te îmbeți cu bere, cu golani cumsecade care vorbesc în scouse, care e o engleză brutală, aproape pură,  sau poți, pur și simplu, să rămâi la răscruce, pe Lime Street – totul se poate face, și nimic nu este greșit. Aici sunt festivaluri de business și școli de medicină specializate în boli tropicale. Totul, cum vă spuneam.

Am vizitat sute de orașe în utimii zece ani, din Palestina în Transnistria și din Chile în China. Nicăieri nu am mai simțit așa ceva: că m-am întors într-un oraș pe care îl știam pe de rost dintr-o altă viață, dintr-o altă călătorie, mult mai îndelungată.

Foto: Liverpool – wikipedia, facebook



31
/10
/18

O fi ea ultima zi de octombrie în calendar (adică ziua în care s-au născut Alehin - șahistul, Helmut Newton – fotograful, Barbara Bel Geddes – Miss Ellie din Dallas, Bud Spencer – Piedone din film, nu cel de la primărie și, bineînțeles, Marco van Basten - fotbalistul olandez și ziua în care au murit Egon Schiele – pictorul și Federico Fellini – cineastul), dar afară e o vreme atât de frumoasă de-ți vine s-o inviți la un dans, nu alta!

15
/10
/18

Pe Vic Chesnutt* l-am văzut prima oară atunci când cei de la “Cowboy Junkies” l-au invitat să cânte cu ei pe “Trinity Revisited”. Cu pălăriuța aia ciudată, figura lui îmi amintea de Tolouse Lautrec și de Michel Petrucciani. Poate și de Peter Sellers, atunci când îl parodia pe Lautrec, în Pantera Roz.

05
/10
/18

Am văzut și eu meta-filmul lui Jude, ăla cu titlul tltr (“too long to read”, pentru cei născuți înainte de 2000). Nu că-i rău, că nu-i rău... nu că-i bun, că nici prea bun nu e... necesar nici atât... dar să mergeți să-l vedeți că ceva-ceva tot oți alege din el.

01
/10
/18

Două mâini legate de corpuri diferite mi-au întins azi nişte fluturași din care aflam că e foarte posibil să îmi pierd copilul pentru că îl vor lua homosexualii. Bună treabă, în acest caz, strict particular, având în vedere că e majoră și fată, cel mult niște lesbiene îmi pot destructura familia. Dar asta e altă discuție.

25
/09
/18

Obosit, neras, încercănat, bărbatul de aproximativ 30 de ani intenși vorbește la telefon. Are căștile în urechi, dar cine știe cum a reușit să aranjeze lucrurile astfel încât tot ce vorbește partenerul lui de flecăreală să se audă și la difuzorul telefonului, ca să fie auditoriul la curent cu întreaga convorbire. Căștile îi blochează bine canalele auditive, așa că vorbește foarte tare.

16
/09
/18

Se ştie că urăsc vânătoarea. Un fost coleg de şcoală, vânător pasionat, mi-a relatat azi o scenă care mi-a făcut rău: "Eram mai tânăr, îmi luasem puşcă şi uceniceam pe lângă nea X, care organiza vânători de capre în pădurea Udeanca. Veneau mahări din CC şi chefuiau câte o săptămână. Eu făceam pe gonaciul cu câţiva inşi.

13
/09
/18

Un autobuz aglomerat. Piţiponci şi piţipoance stau pe Facebook. Zdrahoni - venind de la muncă, mirosind a transpiraţie. Un candidat la un seminar teologic (un pulifrici citind despre semiologia Crucii) subliniază cu aplomb într-o cărticică. În maşină urcă o ţigancă în braţe cu un copil de maximum 7 luni.

12
/09
/18

Dar să vedem ce cumpărături a mai făcut între timp scriitorul şi scenaristul Florin Lăzărescu, care, luna trecută, după cum aflam de pe pagina dumnealui de facebook, asista neputiincios la moartea propriului caucic. (www.ziarulmetropolis.ro/moartea-cauciucului-domnului-lazarescu/)

03
/09
/18

Veşnicia s-a născut la Poșta Română. Dacă ai de ridicat ceva, orice, și ai în față 2 persoane, poți spune că e o coadă îngrozitoare, durează cel puțin 30-40 de minute să ajungi în fața funcționarului. Când sunt mai mult de 10 persoane îți poți scrie liniștit testamentul.

15
/08
/18

Vineri, exact când țara mea arăta cât este de bolnavă, o parte din corpul meu derutant (cea interioară) a decis să mă lase baltă. Organele de bun simț au făcut asta în cadru organizat, în spital (Witting), unde mă aflam de două zile.

08
/08
/18

Unele străzi mor, dacă oamenii care le-au iubit nu mai păşesc pe acolo. Ieri am văzut din maşină bulevardul pe care se află APACA, aproape de Piaţa Leul. Dincolo de clădirea pomenită mai sus se afla UMEB, unde lucra tatăl meu.

08
/08
/18

Zilele trecute, scriitorul și scenaristul Florin Lăzărescu a trecut pe la o vulcanizare, de mai multe ori - cum veți putea citi în povestirea ce urmează -, fapt ce a dat naștere unei "relatări", o povestire (cinematografică) deprimantă & plină de humor, așa cum este și țara în care continuăm să conviețuim...

25
/07
/18

Apărută în 1951, revista franceză „Cahiers du cinéma” este și în prezent cea mai celebră publicație dedicată filmului din lume. Chiar dacă pare să-şi mai fi pierdut din influența de altădată, rămâne o minunată revistă-reper, care merită mereu (re)descoperită.

26
/06
/18

Grăbesc pasul ca să nu întârzii foarte mult. Când ajung însă în holul Institutului Cultural Român, evenimentul pare departe de a începe: lumea încă își face fotografii cu Margareta Pâslaru, care atrage toată atenția, și cu sărbătoritul zilei, regizorul Ioan Cărmăzan, „personaj al culturii române”, cum avea să îl numească cineva.