Maeştrii Cannes-ului, la București: Cronenberg, Dardenne, Loach, Dumont, Kawase
https://www.ziarulmetropolis.ro/maestrii-cannes-ului-la-bucuresti-cronenberg-dardenne-loach-dumont-kawase/

David Cronenberg, Jean-Pierre şi Luc Dardenne, Ken Loach, Bruno Dumont şi Naomi Kawase, şase dintre cineaştii favoriţi ai Cannes-ului, selecţionaţi constant în festival, sunt câteva dintre numele grele din programul Les Films de Cannes à Bucarest (24 – 30 octombrie)

Un articol de Petre Ivan|17 septembrie 2014

De la Maps to the Stars, filmul care i-a adus trofeul de interpretare actriței Julianne Moore, la Deux jours, une nuit, în care Marion Cotillard face un rol remarcabil, spectatorii vor vedea, în premieră în România, câteva dintre cele mai apreciate producții de pe Croisette (Cannes 2014), la Cinema Patria, Cinema Studio și Elvira Popescu.

O satiră acidă a Hollywood-ului, Maps to the Stars, al cincilea film cu care David Cronenberg a concurat pentru Palme d’Or, are o distribuție de invidiat: Julianne Moore, Mia Wasikowska, John Cusack, Robert Pattinson, Olivia Williams, Sarah Gadon.

Cu rolul unei vedete pe final de carieră, torturată de amintirea mamei ei abuzive, Moore a câștigat trofeul de interpretare feminină la Cannes, anul acesta.

O impresionantă performanță pe marele ecran reușește și Marion Cotillard, în cel de-al optulea film pe care regizorii belgieni Jean-Pierre și Luc Dardenne îl aduc la Cannes: Deux jours, une nuit, proiectat în premieră la București.

Julianne Moore, în Maps to the Stars

Julianne Moore, în Maps to the Stars

Deținători a două Palme d’Or, pentru Rosetta (1995) și L’Enfant (2005), frații Dardenne s-au aflat și anul acesta printre favoriții la trofeu.

Regizorul britanic Ken Loach, care deține recordul lansărilor la Cannes, cu nu mai puțin de 12 filme în competiție, dintre care unul premiat cu Palme d’Or – The Wind that Shakes the Barley (2006) – revine cu Jimmy’s Hall. Cineastul în vârstă de 78 de ani a anunțat că acesta ar fi ultimul său film.

Inspirată de o poveste adevărată, pelicula îl urmărește pe Jimmy Gralton (Barry Ward), un activist irlandez care se întoarce din America în satul natal și deschide un centru cultural pentru tineri. Aducând de peste Ocean jazz-ul și discuțiile pe teme politice, liberale, el stârnește reacția agresivă a Bisericii și a statului conservator. Jimmy’s Hall va rula în premieră la Les Films de Cannes à Bucarest.

Cu cinci selecții la Cannes, dintre care patru în competiție, regizoarea japoneză Naomi Kawase și-a câștigat renumele în festivalul de pe Coasta de Azur, unde a câștigat Camera d’Or (Suzaku, 1997) și Marele Premiu (Mogari no Mori, 2007).

Cinefilii vor avea șansa să vadă, tot în premieră, Still the Water, drama a doi copii de pe o insulă, un băiat și o fată, care descoperă împreună ce înseamnă moartea și dragostea. Filmul conține câteva scene-șoc care au pus la încercare rezistența spectatorilor de la Cannes.

În stilul ei poetic și personal, comparat cu cel al lui Terrence Malick, Naomi Kawase regizează un adevărat „spectacol al simțurilor”, potrivit Indiewire.com, „care, dacă există dreptate pe lumea asta, va fi amintit ca unul dintre cele mai mari filme din competiție”.

P'tit Quinquin, de Bruno Dumont

P’tit Quinquin, de Bruno Dumont

De neratat este și premiera unei mini-serii cu totul aparte: P’tit Quinquin. Regizată de imprevizibilul Bruno Dumont și proiectată în Quinzaine des Réalisateurs, seria de patru episoade a câte 50 de minute este un fascinant policier burlesc cu actori amatori, o parodie la serialele polițiste.

E un „cocktail insolit de Twin Peaks și Jacques Tati”, după Télérama.fr, cu o intrigă sordidă și aproape implauzibilă: o femeie decapitată este descoperită în burta unei vaci moarte aruncate la tomberon.

Câțiva puști și niște polițiști locali se pornesc să descopere cine este autorul carnagiului. Bruno Dumont are, la rândul său, cinci participări la Cannes, două dintre ele recompensate cu Marele Premiu: Flandres (2006) și L’Humanité (1999).

În România, Independența Film va distribui filmele Maps to the Stars (31 octombrie), Deux jours, une nuit (14 noiembrie) și Jimmy’s Hall (ianuarie 2015).

***

Les Films de Cannes à Bucarest

Les Films de Cannes à Bucarest a fost iniţiat în 2010 de Cristian Mungiu, cu sprijinul delegatului general al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux. În 2013, peste 11.000 de spectatori au vizionat filmele, majoritatea proiecțiilor de seară fiind sold-out. Zeci de premiere, unele introduse de cineaști de renume, masterclass-uri, retrospective și evenimente speciale îi vor ține în priză pe spectatori, anul acesta.

La edițiile trecute, Les Films de Cannes à Bucarest i-a avut ca invitați pe Abdellatif Kechiche, regizorul premiat cu Palme d’Or pentru La vie d’Adele, actrița Sandrine Bonnaire, regizorii Gaspar Noé, Elia Suleiman, Amat Escalante, Matteo Garrone, Kornél Mundruczó și Sergei Loznitsa. În 2013, o amplă retrospectivă i-a fost dedicată regizorului Maurice Pialat, în prezența producătoarei Sylvie Pialat.

Detalii despre filme, în curând pe: www.filmedefestival.ro.

Foto: Les Films de Cannes à Bucarest – filmedefestival.ro.

12
/11
/16

Relansat pe platforma gratuită Cinepub, multipremiatul documentar „Cabală la Kabul” (2007), realizat de Dan Alexe, tratează cu tandreţe şi umor rivalitatea ultimilor doi evrei din Afganistan. O rivalitate excelent sugerată şi prin regie şi montaj.

12
/11
/16

DokStation prezintă joi, 1 decembrie, ora 20.00, la Cinematograful Muzeului Țăranului, documentarul „One More Time With Feeling”, în varianta 2D. Filmul care a și deschis prima ediție a festivalului DokStation este prezentat pentru a doua oară în România, în proiecție unică, așa cum va fi proiectat și în cinematografele din lume, pe 1 decembrie.

10
/11
/16

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră în Competiția de la Cannes și programat recent în cadrul Festivalului Filmului Francez de la București, „Ma Loute”, noua bizarerie a lui Bruno Dumont, este probabil cel mai excentric film din mainstream-ul festivalier al acestui an.

10
/11
/16

Lungmetrajul „Inimi cicatrizate”, câștigător al Premiului Special al Juriului, dar și Don Quijote Prize, oferit de International Federation of Film Societies în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Locarno, a fost inclus în competiția oficială a celui mai important eveniment cinematografic din America Latină – Festival Internacional de Cine de Mar del Plata (Argentina). Ajuns la cea de-a 31-a ediție, evenimentul se va desfășura între 18 și 27 noiembrie.

08
/11
/16

Povestea lor în film se desfășoară pe la începuturile cinematografiei mondiale, în epoca filmului mut, când David Griffith a creat modul de a istorisi o poveste pe peliculă, iar Lillian Gish, datorită regizorului, a devenit o stea de cinema.

07
/11
/16

Am luat la bani mărunţi cinematografia română din epoca sa modernă, mai exact din anii ’50 şi până astăzi, şi am ales cele mai bune şi mai îndrăznețe debuturi de ficţiune. Zece titluri semnate de regizori reprezentativi din mai multe generaţii.

05
/11
/16

Relansat pe platforma gratuită Cinepub, „Glissando”, filmul cu care Mircea Daneliuc participa în 1985 la Festivalul de la Veneția, se numără printre cele câteva opere cinematografice din timpul comunismului care au căpătat o faimă ce poate împiedica judecarea lor lucidă în prezent.

04
/11
/16

Meryl Streep va primi la Globurile de Aur din 2017 premiul pentru întreaga activitate Cecil B DeMille. Cu 29 de nominalizări la Globurile de Aur și 19 la Oscar, Meryl Streep este cea mai nominalizată actriță din istoria Hollywoodului.

04
/11
/16

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu prezintă duminică, 20 noiembrie, de la ora 20:00, proiecţia de gală a filmului „Inimi cicatrizate” în regia lui Radu Jude. Evenimentul va avea loc în prezenţa regizorului şi va fi urmat de o sesiune Q&A (întrebări şi răspunsuri) moderată de Oana Stoica, critic de teatru şi curator al Festivalului Tânăr de la Sibiu.

02
/11
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Olimpia Melinte, treizeci de ani, actriță, consacrată internațional cu pelicula spaniolă „Canibal”. În curând, va fi din nou pe marile ecrane, în „Perfect sănătos”, noul film al Ancăi Damian. Actriță, dar mai ales mama lui Sasha (doi ani). Un interviu sincer despre cinema și maternitate. Olimpia Melinte se întoarce, iar acum vrea să joace din nou și teatru. A se lua aminte.

02
/11
/16

Pentru al doilea an la rând, Asociația One World Romania aduce, în mai multe licee, filme documentare de scurt-metraj produse de Studioul Alexandru Sahia. Selecția de anul acesta are ca temă copilul ca „resursă națională” și reprezentarea copilăriei în filmele produse de studio în perioada 1960-1989.