Maia Morgenstern, Caragiale şi Șalom Alehem – Un spectacol-jurnal, un moft
https://www.ziarulmetropolis.ro/maia-morgenstern-caragiale-si-salom-alehem-un-spectacol-jurnal-un-moft/

Duminică, 13 decembrie, de la ora 18:00, La Nenea Iancu (Str. Romulus nr. 55), iubitorii teatrului de calitate şi ai comédiei lui I.L. Caragiale sunt invitaţi să urmărească un spectacol inedit despre societatea secolului al XIX-lea, din distribuţie făcând parte actriţa Maia Morgenstern.

Un articol de Petre Ivan|8 decembrie 2015

Privită prin ochii celor doi mari autori, viața poate fi o nesfârșită călătorie cu trenul, cu numeroase stații, cu felurite întâmplări comice și povești aduse de pasagerii care ne însoțesc o bucată mai mică sau mai mare din drum.

Caragiale și Șalom Alehem, scriitori remarcabili ai literaturii române și idiș, au fost contemporani și au scris inspirându-se din viața zbuciumată a sfârșitului de secol XIX din Estul Europei.

Cei doi autori au multe subiecte literare comune, iar prin „dialogul” simbolic propus duminică seară, vor fi puse în valoare asemănările și deosebirile culturale, oferindu-vă o perspectivă inedită către societatea secolului al XIX-lea.

Tranziţia între cele două lumi literare este realizată prin călătoria cu trenul, mijloc de transport care a revoluţionat viața de zi cu zi din epocă, dar şi temă literară centrală pentru ambii autori, prilej pentru socializare, cunoaştere, salvare, fugă şi amuzament în acelaşi timp.

Duminică vor interpreta pentru voi actorii Teatrului Evreiesc de Stat: Rudi Rosenfeld, Cornel Ciupercescu, Geni Brenda, Viorica Bantaș, Andrei Miercure, Dorina Păunescu, Arabela Neazi, Nicolae Botezatu, Tudor Istodor, Veaceslav Grosu, Maia Morgenstern, Mihai Ciucă, Nicolae Călugărița, Neculai Predica.Maia Morgenstern

Dramatizarea este realizată de Edith Negulici, regia de Andrei Munteanu, proiecția de Oana Monica Nae.

Duminică, publicul spectator este invitatul restaurantului-berărie La Nenea Iancu, deschis anul acesta în memoria lui I.L. Caragiale, cunoscut mai puțin astăzi pentru calitatea sa de făurar de berării, deși era foarte apreciat pentru această activitate la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Casa din Strada Romulus nr. 55, care găzduiește astăzi restaurantul, a fost construită în stilul Art Nouveau, în anul 1892, în vremea în care Nenea Iancu își deschidea primele berării. Publicul este așteptat, așadar, La Nenea Iancu unde va avea loc o nouă reprezentație în cinstea ilustrului dramaturg și a contemporanilor săi: „De la Caragiale la Șalom Alehem” și înapoiu.

Spectacolul este o producție a Teatrului Evreiesc de Stat și se va desfășura integral în limba română.

Prețul biletului este de 12 lei și poate fi achiziționat la intrarea la spectacol, după o rezervare prealabilă la numărul de telefon: 0747.020.603.

Biletele sunt disponibile și în Rețeaua Eventim, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, OMV, Unirea Shopping Center, Librăriile Humanitas și Cărturești, fiind necesară și confirmarea telefonică la același număr de telefon.

Foto: Maia Morgenstern, I.L. Caragiale – facebook, wikipedia

08
/02
/24

Seria SWORDS - Spoken Word Sessions continuă cu un nou episod ce îi are ca invitați pe Cosmina Moroșan & Anticorp Solar, Cristina Bordeanu, Cătălina Matei și Lucian Brad, într-un eveniment moderat de Cosmin Perța – duminică, 11 februarie, de la ora 19:30, la Control Club. Performance-urile vor fi completate de un set audio-vizual de Iulian Morar.  

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.