Maia Morgenstern joacă în „Jubileul“, la Teatrul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/maia-morgenstern-joaca-jubileul-la-teatrul-metropolis/

Marţi, 8 octombrie, de la ora 19.00, Maia Morgenstern va juca pe scena teatrului Metropolis în producţia „Jubileul“, regizată de Radu Beligan.

Un articol de Andrada Văsii|6 octombrie 2013

Marți, 8 octombrie, de la ora 19.00, Maia Morgenstern va juca pe scena teatrului Metropolis în producția „Jubileul”, regizată de către Radu Beligan.

Autenticitatea piesei şi intensitatea la care este jucată sunt două caracteristici subliniate şi de maestrul Radu Beligan, care a dezvăluit că a văzut un spectacol după această piesă pentru prima oară la Paris şi a recunoscut oportunitatea extraordinarã a unei actriṭe de a juca un rol complex.

Din perspectiva lui Radu Beligan, este interesantă posibilitatea unei actriţe de a-şi scoate pe scenă toate armele talentului ei. În acest spectacol, Maia Morgenstern rămâne singură pe scenă zeci de minute.

Actriţa trebuie să meargă la un jubileu în cinstea ei, dar o uşă sofisticată din apartamentul ei o blochează pe terasă. Iar Diva Amelie trece prin mai multe stări, de la nervozitate, la resemnare, de la panică la ironie.

Un rol intens pentru Maia Morgenstern

Diva Amelie împlineşte 50 de ani de carieră actoricească, iar speranța revenirii în forţă a actriţei este renăscută de invitaţia de a participa la celebra emisiune TV a lui Michel Drucker. Se pare, însă, că emisiunea nu va mai avea loc. „Exilul“ de câteva ore al celebrei actriţe îi poartă acesteia gândurile de la marile ei roluri la marile speranţe care i-au mai rămas. La finalul carierei, începe să viseze să apară măcar „într-o piesuţă, un filmuleţ, o telenoveluţă sau, măcar, o reclamă“.

Citiți și: INTERVIU Maia Morgenstern: „Eu n-am avut destul timp să mă joc“

Actriţa aşteaptă să îi sară cineva în ajutor şi să reuşească să ajungă la emisiune, dar aşteptarea ei se prelungeşte. La sfârşit, când credea că a ratat posibilitatea de a lua parte la jubileu, se întâmplă ceva. Ce anume? E o surpriză, atât pentru actriţă, cât şi pentru spectatori.

Maia Morgenstern

Maia Morgenstern joacă rolul divei Amelie pe scena teatrului Metropolis

Cum a ajuns Maia Morgenstern să joace în acest spectacol? Radu Beligan a sunat-o într-o zi şi şi i-a spus că există o piesă care poate reprezenta „momentul ei“. Maia Morgenstern a declarat pentru Ziarul Metropolis că textul poate oferi capcane, dar are şi o latură a zonei de comedie.

Info:

Teatrul Metropolis, Bucureşti (Str. Mihai Eminescu, nr. 89)

Jubileul

de Jean-Marie Chevret și Michele Ressi

Regia: Radu Beligan
Cu: Maia Morgenstern, Victoria Dicu

Preţ online: 24.84 lei
Preţ casa de bilete: 21.60 lei
Rezervările se pot face la numerele 021.210.51.80 şi 0728.138.265 (în intervalul orar 10.00-19.00)

Când se joacă:

Marți, 7 octombrie, ora 19.00

Foto credit: Cosmin Ardeleanu, Jubileul – spectacol în care joacă Maia Morgenstern

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.

20
/03
/24

Sue Giles, președintele ASSITEJ, transmite mesajul de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret. Scopul acestei campanii este de a facilita accesul la teatru și la spectacole pentru copii și tineri.

19
/03
/24

Nominalizat în acest an la Women's Prize for Fiction, romanul „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” de Mirinae Lee, o coreeancă mutată în SUA, spune povestea teribilă a unei femei evadate din Coreea de Nord.

18
/03
/24

Proiectul „Întâlnirile Teatrul azi la Masca” iniţiat de revista Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, continuă seria de discuții profesionale cu a doua masă rotundă dedicată, de această dată, dramaturgiei românești.

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.

14
/03
/24

Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.