Marcel Iureș, într-un spectacol scris și regizat de Cătălin Ștefănescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/marcel-iures-intr-un-spectacol-scris-si-regizat-de-catalin-stefanescu/

Marcel Iureş va juca în „Vanilla Skype”, un spectacol scris şi regizat de jurnalistul Cătălin Ștefănescu, ce va intra din toamnă în stagiunea curentă a Teatrului Act. O coproducţie Teatrul ACT şi Asociaţia T.E.T.A., noul spectacol se va juca prima oară (în varianta lectură) la Alexandria, pe 5 august, în cadrul celei de a X-a ediţii a Festivalului IDEO IDEIS.

Un articol de Adina Scorţescu|22 iulie 2015

Președinte de onoare al Ideo Ideis, Marcel Iureș a vorbit astăzi, la conferința de presă de la Teatrul Act, despre cei zece ani de festival: „Ne simțim ca peștii în apă, ne e bine împreună. Zece ani sunt mulți doar daca picăm în complexul de a ne autojudeca. Dacă nu, e foarte bine. Eu mă simt ca un silvicultor care a plantat un copăcel acum 10 ani; acum pot să stau să mănânc la umbra lui. Cred că numai oamenii complexați se laudă… Când e vorba de succes, de victorie, eu sunt precaut. Să ne vedem și peste 20 de ani…”

În spectacol joacă, alături de Marcel Iureș, mentorii Ideo Ideis (Marius Manole, Medeea Marinescu, Vlad Zamfirescu, Andi Vasluianu) și tinerii actori Alex Ion (Co-Președinte Ideo Ideis), Vlad Purdel și Mircea Postelnicu.

„Spectacolul e rezultatul unuii prietenii; vor fi trei generații de actori: generația foarte tânără, generația tânără și cea supertânără… a lui Marcel Iureș. Vom povesti despre ce înseamnă puterea poveștilor”, a declarat Cătălin Ștefănescu.

Ideo Ideis – ediția a X-a

Anul acesta, Ideo Ideis are loc între 1 și 9 august. În premieră, va exista un transfer cu autobuzul (zilnic, gratuit) București – Alexandria.

Festivalul include ateliere de teatru pentru elevi, spectacole de teatru tânăr și profesionist, proiecții de film, Seara Povestitorilor. Programul complet poate fi găsit aici.

Medeea Marinescu a declarat la conferință: „Ideo Ideis e ca un drog, de care începi să ai nevoie, te gândești tot anul la el; ai cinci zile să trăiești o experiență pe care n-o ai în altă parte – o anume boemie, alături de niște oameni foarte tineri, foarte proaspeți, care ne dau și nouă ceva ce am pierdut sau ceva ce am uitat.”

14
/01
/16

Născută la 14 ianuarie 1941, la Bascom, Florida (SUA), Faye Dunaway împlineşte, astăzi, 75 de ani. Pe marele ecran s-a făcut remarcată cu rolurile din ''Bonnie and Clyde'' - în care a jucat alături de Warren Beaty și Gene Hackman, fim pentru care a primit o nominalizare la Oscar (1968) la categoria cea mai bună actriță în rol principal -, ''The Thomas Crown Affair'' și ''Chinatown''.

13
/01
/16

Câştigătorii prestigioaselor Globuri de Aur (2016) au avut parte de o şedinţă foto inedită, fiind imortalizaţi în alb şi negru de olandezii Inez van Lamsweerde și Vinoodh Matadin. (Foto: Globurile de Aur 2016 – Instagram)

13
/01
/16

Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti în colaborare cu Arhiva Naţională de Filme din Ungaria (MaNDA) iniţiază în 2016 o serie de proiecţii ce are menirea să prezinte, cu scop educativ, istoria filmului maghiar. În 2016 se împlinesc 120 de ani de la prima proiecţie de film din Budapesta şi de la deschiderea primului cinematograf în Budapesta, iar cu ocazia aniversării milenare s-a filmat primul film în Ungaria.

12
/01
/16

CRONICĂ DE FILM „The Hateful Eight”/„Cei opt odioşi”, noua nebunie autoreferenţială a lui Quentin Tarantino, este, în subtext, un puternic film politic, camuflat sub forma unui western în care sângele acaparează treptat şi fără ezitare ecranul.