Măreția și impostura americană
https://www.ziarulmetropolis.ro/maretia-si-impostura-americana/

Am fost la avanpremiera spectacolului „Viză de clown”, la Odeon, montat dintr-un text de un umor brutal, semnat de Saviana Stănescu. Saviana Stănescu a plecat şi ea la New York, New York, să-şi întâlnească destinul.

Un articol de Andrei Crăciun|17 iulie 2014

La două săptămâni după ce a ajuns în Statele Unite ale Americii, Turnurile Gemene erau spulberate. Nu s-a întors în România, a rămas, a continuat să învețe să scrie piese de teatru în care personajele ies pe scenă ca din oglindă. A scris piese de teatru și ele s-au jucat în toată lumea și încă se mai joacă. În engleză, în original, „Viză de clown” sună încă mai bine: Aliens with extraordinary skills.

Faptele care stau la baza „Vizei de clown” sunt oarecum adevărate. Un român și un ucrainean chiar au adus pe Tărâmul Făgăduinței sute de visători cu vize false de artiști de circ. Saviana Stănescu se oprește asupra destinului a doi dintre ei – botezați explicit comercial Nadia și Borat. În America, Nadia devine Ginger cum și Borat devine Steve.

Textul e uneori fermecător, alteori frivol, câteodată previzibil, dar cel mai important e autentic: așa e viața unui emigrant ilegal în Statele Unite ale Americii la începutul secolului XXI. America a fost și încă este cel mai complicat vis al oamenilor curajoși care traversând Oceanul speră că vor fi liberi. Ce minunată naivitate!, căci nu vor fi: intră în teribila logică a supraviețuirii.

America! În America trebuie să aștepți autobuzul și să nu-ți pese unde te duce, în New York ajungi pe canapeaua unei fete din America Latină care face striptease sperând că va deveni actriță. America! Ce e America, dacă nu suma tuturor acestor vise împlinite și spulberate?

Striptease, poezie și un miracol posibil

Fără să fi fost vreodată în New York, îl găsesc, în lumina pieselor de teatru și a filmelor de cinema, a muzicii de cameră și de stadion și a cărților de citit, deopotrivă splendid și mizerabil, fără egal între orașele lumii. Bineînțeles că Saviana Stănescu nu se circumcide la povestea celor doi emigranți.

Inevitabil face o odă măreției americane, măcinată la fiecare pas de impostura americană. Există frumusețe în piesa ei – un taximetrist care pretinde că e din Tennessee, deși e cel mai probabil din Bălți, Republica Moldova, dând ultimii cincizeci de dolari ai zilei Pepitei, care coboară pe bară într-o poezie pentru care încă nu există poet.

Actorii – Nicoleta Lefter (foto sus), Marius Damian, Alexandru Papadopol, Meda Victor, Ionuţ Kivu, Relu Poalelungi – adaugă spectacolului o sensibilitate românească și aceasta îi face bine piesei. Toți sunt grozavi, dar Papadopol (aici în rolul bunului Bob) în teatru e o bucurie pe care actorul s-ar cuveni să ne-o ofere încă mai des.

„Viză de clown” e, în definitiv, o extraordinară demonstrație a vieții care-i locuiește pe toți acești nebuni născuți să îndure, să reușească sau nu, oameni care își iau totuși libertatea de a încerca. “Viză de clown” e, de aceea, încă un miracol posibil.

INFO

Teatrul Odeon, București

Viză de Clown
de Saviana Stănescu
traducere coordonată de Iulia Popovici

Regia: Alexandru Mihail
Scenografia: Vladimir Turturica

Cu: Nicoleta Lefter, Marius Damian, Alexandru Papadopol, Meda Victor, Ionuţ Kivu, Relu Poalelungi

01
/08
/16

Aşezat pe malurile Dâmboviţei, cu un sol nisipos şi pânza freatică la suprafaţă, oraşul n-a putut beneficia, sute de ani de construcţii înalte; când au fost totuşi ridicate, s-au crăpat, s-au prăbuşit şi ruinat în urma cutremurelor, a invaziilor străine ori a nepăsării locuitorilor.

01
/08
/16

În această vară, Editura Herald lansează ediția din 2016 a campaniei „Te așteptăm în librărie!“. Între 1 august și 1 noiembrie, ești invitat să intri în cele 150 de librării partenere din București și din țară și să descoperi cele 30 de cărți aflate în promoție.

01
/08
/16

Miercuri 3 august, debutează ediția a IV a a Turneului Național “Muzica în Palatele României”. Protagonist - Costin Soare, unul dintre cei mai valoroși muzicieni români, cel care va propune la lăută și chitară un itinerariu sonor care va porni din perioada Renașterii și va ajunge până în spațiile sonore spaniol și sud american ale secolului XX.

01
/08
/16

Deschiderea celei de-a 3-a ediții Arkadia ShortFest va fi un tribut adus artelor vizuale, festivalul debutând vineri 2 septembrie, de la ora 19:00, cu un vernisaj dedicat revitalizării și reintegrării spațiilor abandonate prin artă. Acesta va fi urmat, la ora 20:00, de proiecția documentarului Nourathar, care va purta publicul într-o călătorie vizuală prin estetica societății de azi.

31
/07
/16

Curtea de apel din Paris l-a condamnat pe regizorul Luc Besson și compania sa, Europacorp, să plătească despăgubiri de 110.000 de euro cineastului american John Carpenter. Besson s-ar fi inspirat din filmul acestuia, "Escape from New York", pentru a realiza lungmetrajul său "Lock-Out" din 2012

31
/07
/16

Chalice îşi va face debutul în luna septembrie, în benzile desenate "Alters", o serie de poveşti despre un grup de proscrişi, a căror circumstanţe unice le dă superputeri, Făcând tranziţia la sexul feminin şi purtând cu încredere o fustă mini şi o pelerină, Chalice dezvoltă abalitatea de a controla mecanica cuantică.

30
/07
/16

Grupul Pink Floyd va lansa câteva piese inedite într-o casetă cuprinzătoare, care va prezenta începuturile legendarului grup britanic. "The Eearly Years — 1965-1972" va fi pus în vânzare în 11 noiembrie și va conține nu mai puțin de 27 de CD-uri, printre care titluri rare și momente live ale formației.

29
/07
/16

Actorul şi regizorul australian Mel Gibson, ajuns oaia neagră a Hollywoodului din cauza diferitelor derapaje, revine la regie după zece ani, odată cu thrillerul “Blood Father”. După apariții în roluri mici în fața camerei ("Machete Kills", "Expendables 2"), el va fi în curând cap de afiș în thrillerul "Blood Father" (a cărui lansare este prevăzută în 31 august) și regizor al filmului "Hacksaw Ridge"

29
/07
/16

Actorul american Michael Keaton (64 de ani) a primit, joi, o stea pe Walk of Fame din Hollywood. În ultimii doi ani, Michael Keaton a câștigat un Golden Globe și a fost nominalizat la Oscar pentru "Birdman", fiind foarte apreciat şi pentru rolul din "Spotlight".

28
/07
/16

O nouă ediţie a evenimentului "Noaptea cărţilor deschise" are loc, vineri, 29 iulie, între orele 20:00 şi 23:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, oferind cititorilor reduceri semnificative de 20% la toate cărţile din librărie.