Maria Dinulescu, în juriul unui cunoscut festival de film internaţional
https://www.ziarulmetropolis.ro/maria-dinulescu-in-juriul-unui-cunoscut-festival-de-film-international/

Actriţa Maria Dinulescu face parte din juriul Festivalului Outfest, dedicat comunităţii LGBT (Lesbian, Gay, Bisexual, Transgender), care se desfăşoară în perioada 10 – 20 iulie, la Los Angeles, şi este considerat a fi unul dintre cele mai importante evenimente de profil din lume.

Un articol de Liliana Matei|13 iulie 2014

,,Nu cred în niciun fel de descriminare, fie că este vorba de cea sexuală, religioasă, de culoare sau oricare ar fi aceasta. Îmi doresc să am capacitatea de a oferi exact ceea ce merită fiecare: egalitate. În plus, am prieteni, atât în România, cât şi în Statele Unite, care aparţin acestei comunităţi şi la care ţin foarte mult. Sunt nişte oameni cu totul deosebiţi, care nu trebuie să fie priviţi de către societate altfel. În acest an, să fiu invitată în calitate de jurat în cel mai important festival LGBT din lume nu este numai o provocare, o mândrie şi o onoare, ci şi o recunoaştere a capacităţii mele de a înţelege oamenii şi a fi consecventă. Abia aştept să văd, în aceste zile de festival, o parte dintre cele mai bune filme despre comunitatea LGBT”, a declarat Maria Dinulescu, conform Mediafax.

Maria Dinulescu a studiat actoria la Universitatea Naţională de Cinema şi Teatru din Bucureşti. Actriţa a intrat în atenţia internaţională în 2003, când unul dintre primele scurtmetraje în care a jucat, „Trafic”, a câştigat premiul Palme d’Or, la Festivalul de la Cannes. Maria Dinulescu a revenit la Cannes în 2007, cu rolul principal feminin din filmul „California Dreamin’ (nesfârşit)”, de Cristian Nemescu, câştigătorul secţiunii Un Certain Regard. Interpretarea ei din acest film i-a adus câteva premii, inclusiv cel pentru cea mai bună actriţă la BIAF Georgia şi Arte Mare din Franţa.

Maria Dinulescu a interpretat apoi rolul principal în „Pescuit sportiv”, un film care a avut premiera mondiala la cea de-a 65-a ediţie a Festivalului de la Veneţia. Datorită acestui rol, a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de Film de la Salonic şi Buenos Aires Film Festival.

De asemenea, actrița a jucat în mai multe filme de televiziune, inclusiv în versiunea românească a serialului produs de HBO „In Treatment”, „În derivă”. Pe lângă scurtmetrajele şi lungmetrajele în care a jucat, Maria Dinulescu a apărut în reclame şi în videoclipul piesei „Peace” a formaţiei Depeche Mode. Maria Dinulescu este membru al Academiei de Film Europene.

Fondat în 1982, de studenţi de la University of California, Los Angeles (UCLA), Festivalul Outfest promovează drepturile comunităţii LGBT, prin intermediul filmelor cu această tematică. De-a lungul timpului, la Outfest Los Angeles LGBT Festival au fost proiectate mii de filme şi videoclipuri LGBT din întreaga lume.

Foto: Facebook Maria Dinulescu

08
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Alegoria nu e un gen cinematografic uşor. Mai ales când e vorba de una deopotrivă existenţială şi politică, aşa cum se vrea "Spiritele din Inisherin".

05
/02
/23

Cele trei cărţi de cronici de film publicate de Romulus Rusan în anii `70-`80 au fost reeditate recent, într-un singur volum şi într-o ediţie de lux, în seria de autor pe care i-o dedică Editura Spandugino. O apariţie demnă de a fi salutată şi un bun pretext de recitire.

02
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Probabil că e şi simbolic, însă cu siguranţă e ceva comic în constatarea că cel mai prolific regizor de filme comerciale din cinematografia română post-2000 e un spaniol. În timp ce noi eram ocupaţi cu filmele de festival, Jesús del Cerro îşi urma neabătut şi vesel propriul drum, aproape singur pe culoar.

30
/01
/23

În perioada 20 – 28 ianuarie a avut loc în Franța cea de-a 5-a ediție a Festivalului de film documentar (FIPADOC) de la Biarritz, primul eveniment major al anului din circuitul celor dedicate acestui gen, care reunește anual 50 de țări participante și peste 30.000 de spectatori. Cu această ocazie, „Pâinea noastră cea de toate zilele”, cel mai nou documentar regizat de Șerban Georgescu („Varză, cartofi și alți demoni”; „Jurnalul familiei -escu”) a avut premiera internațională, fiind nominalizat în cadrul secțiunii IMPACT, dedicată producțiilor cu teme sociale, de mediu sau justiție.

26
/01
/23

Pe 27 ianuarie, unul dintre cei mai importanți actori din România împlinește 87 de ani. Pe Florin Piersic îl puteți vedea pe 30 ianuarie în spectacolul „Străini în noapte” de Eric Assous, regizat de regretatul Radu Beligan și găzduit de Naționalul bucureștean.

26
/01
/23

Festivalul Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie 2023, Cluj Napoca) anunță Focus Nordic, un program complex, cel mai mare de acest fel din istoria TIFF, dedicat unei cinematografii europene bogate, diverse și inovatoare, cea din țările nordice: Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia și Islanda.

25
/01
/23

CRONICĂ DE FILM Reacţiile la “Close” (2022) par să se fi împărţit în două: “heartbreaking” (cu versiunea românească “vai, cât am plâns”) şi, mult mai rar, “tearjerker”. O zic din capul locului: sunt din a doua categorie. Deşi am plecat setat să mă las emoţionat (nu am nici cea mai mică problemă să dau garda jos în sala de cinema), am ieşit iritat.

22
/01
/23

Apariţia în română, pe final de 2022, la Editura Tracus Arte, a două cărţi de Pier Paolo Pasolini - una de poezii şi alta cu texte despre literatură şi artă - a tulburat puţin apatia cu care a fost marcat la noi centenarul acestui mare cineast şi scriitor.