„Maria, Regina României”. Feminism dulceag
https://www.ziarulmetropolis.ro/maria-regina-rom%c3%a2niei-feminism-siropos/

CRONICĂ DE FILM Pentru spectatorul român, filmul „Maria, Regina României” (2019), de Alexis Sweet Cahill, vine ca o ciudăţenie. E egal diferit de Noul Val şi de fostele filme pretins istorice de tip Sergiu Nicolaescu şi arată mai degrabă ca o producţie britanică de televiziune, doar că se vorbeşte şi româneşte.

Un articol de Ionuţ Mareş|7 noiembrie 2019

Filmele româneşti pretins istorice sau cu figuri istorice realizate înainte de 1989, şi mai ales cele legate în vreun fel de regalitate, de vechiul regim, erau infestate de propaganda comunistă a epocii, chiar dacă în grade diferite şi chiar dacă în unele puteai găsi şi calităţi.

După 1989, cele doar câteva filme (fondurile generoase de până atunci au dispărut!) care au tratat momente din perioada de mai multe decenii de modernitate de dinaintea comunismului, ce inevitabil atingeau şi subiectul figurilor istorice – regale sau politice -, au întărit paseismul dominant în tranziţie.

În 2009, însuşi Sergiu Nicolaescu, unul dintre pilonii epopeii naţionale din timpul comunismului, s-a distribuit în rolul primului rege, în „Carol I – Un destin pentru România”.

Sergiu Nicolaescu şi alţii din generaţia lui nu mai sunt de ceva timp, realismul Noului Val dă tonul de peste 15 ani, iar finanţările puţine alocate cinematografiei române fac aproape imposibile filmele istorice cu mari desfăşurări de forţe.

În acest context, apariţia unui lungmetraj ca „Maria, Regina României” (2019), produs de Abis Studio şi regizat de un britanic necunoscut stabilit în Italia, Alexis Sweet Cahill, descris în materialele de promovare ca regizor de reclame, documentare şi seriale de televiziune, dar şi ca fost asistent de regie al unor cineaşti ca Steven Spielberg, John Boorman, Ridley Scott, Spike Lee sau Mike Figgis, este una neobişnuită.

Scris de scenarista Brigitte Drodtloff (stabilită în Germania, dar născută în România), de jurnalista Maria-Denise Theodoru şi de Ioana Manea, prezentată ca „trainer şi life coach specializat în creativitate, cu peste 20 de ani ca director de creaţie şi strategie  în publicitate şi branding”, filmul arată mai mult ca o producţie curată (şi profesionistă) de televiziune, cu o imagine frumoasă, decât ca una de cinema. Şi în niciun caz ca una festivalieră.

După cum o sugerează chiar titlul, filmul o are în prim-plan pe celebra Regină Maria, surprinsă în timpul eforturilor sale din 1919 de a-i convinge pe liderii marilor puteri de a recunoaşte România unită la Conferinţa de Pace de la Paris, în contextul în care diplomaţia premierului Ion I.C. Brătianu părea să nu aibă succesul aşteptat.

Este o poveste asumată de empowerment feminin, cu o structură limpede, în stilul biopticurilor mainstream de care e plină cinematografia internaţională şi care privesc trecutul prin grila ideilor progresiste ale prezentului, justificat însă în bună măsură de personalitatea puternică, recunoscută ca atare de istorici, a Reginei Maria, nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii.

Singura calitate reală a filmului, care altfel este realizat într-o stilistică impersonală, ultra-convenţională (de la mişcările de cameră şi până la muzica acaparatoare), este patosul în a face un portret cât mai puternic, chiar dacă aproape exclusiv luminos, al Reginei.

O figură istorică descrisă ca având o influenţă asupra tuturor celorlalte personaje: de la Regele Ferdinand (Daniel Plier), sfidătorul Prinţ Carol al II-lea (Anghel Damian), fiul ei, portretizat cel mai caricatural, sau Prinţul Ştirbei (Emil Măndănac) şi până la Brătianu (Adrian Titieni), premierul francez Georges Clemenceau (Ronald Chenery), premierul britanic Lloyd George (Richard Elfyn), Regele George al V-lea (Nicholas Boulton) şi chiar preşedintele american Woodrow Wilson (Patrick Drury).

Iar în rolul Reginei Maria, revelaţia şi marea descoperire a filmului, Roxana Lupu, actriţă română stabilită în Marea Britanie, reuşeşte să facă o protagonistă credibilă, pe alocuri chiar emoţionantă în energia sa, ajutată şi de o privire pătrunzătoare, în contrast cu schematismul şi unidimensionalitatea celorlalte personaje şi cu teatralitatea spre care îi împinge regia pe actori.

„Maria, Regina României” propune o perspectivă dulceagă, romanţată, necritică, în imagini calofile, asupra unui moment important şi a unei personalităţi din istoria României. Lipsit de ambiţii de originalitate, filmul are totuşi ca merit dezinvoltura cu care abordează un astfel de subiect. O nonşalanţă care va da satisfacţie acelei părţi a publicului larg dornică să vadă o Românie „frumoasă”, de carte poştală veche.

„Maria, Regina României” poate fi văzut în cinematografe din 8 noiembrie, fiind distribuit de Abis Studio.

 

 

29
/10
/20

PORTRET Cunoscuta regizoare japoneză Naomi Kawase, o obişnuită a Festivalului de la Cannes, va susţine sâmbătă, de la ora 17.00, un masterclass online pentru publicul din România, în cadrul "Les Films de Cannes à Bucarest", unde este invitat special. Prilej de a vă propune un scurt portret al acestei cineaste inclasabile.

28
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Mia își ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbește despre feminitate și are ca protagonistă o tânără actriță, jucată de Ioana Bugarin.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.

19
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Programat să poată fi văzut la noua ediţie a Festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest" (23 octombrie - 1 noiembrie), adaptată condiţiilor de pandemie, „Mandibules” (2020), cel mai recent film al excentricului regizor francez Quentin Dupieux, este o comedie absurdă a cărei lejeritate este şi marele său atu.

18
/10
/20

Asociația Arta în Dialog anunță cea de-a șaptea ediției a Festivalului de Film UrbanEye, care va avea loc în perioada 4 – 8 noiembrie online, dar și în mai multe birouri de arhitectură din România.

18
/10
/20

Cinema ARTA este, în prezent, cel mai vechi cinematograf din România care încă își păstrează funcțiunea. Istoria lui nu este doar istoria unui loc, ci el reflectă istoria ultimului secol în care se intersectează straturi din istoria orașului, a filmului, precum și straturi ale memoriei – straturi subiective, personale.