Mariana NICOLESCO şi Radu VARIA au primit titlul de Doctor Honoris Causa  al Academiei de Arte
https://www.ziarulmetropolis.ro/mariana-nicolesco-si-radu-varia-au-primit-titlul-de-doctor-honoris-causa-al-academiei-de-arte/

În vestita Sală a Sfatului Ţării, unde era decisă Unirea Basarabiei cu Patria, a avut loc zilele trecute un eveniment de înaltă semnificaţie pentru cultura românească şi pentru neamul nostru, consfinţind unitatea şi strălucirea valorilor supreme care-i leagă pe români.

Un articol de Petre Ivan|5 iunie 2018

În prezenţa membrilor Senatului, a unor personalităţi de prim plan ale lumii academice şi artistice, printre care Iurie Matei, Aurelian Dănilă sau Mihai Munteanu, a eroului românilor Alexandru Leşco, mai emoţionat decât întreaga asistenţă, şi a studenţilor, Doamna Victoria Melnic, Rectorul Academiei de Arte, a conferit titlul de Doctor Honoris Causa marii soprane Mariana Nicolesco, intrată deja în legendă, şi istoricului de artă Radu Varia, personalitate marcantă a artei şi culturii româneşti şi universale.

Întâmpinată cu aceste cuvinte: – Bine aţi venit acasă, înaintea conferinţei sale de răspuns la splendidul Laudatio in Honorem Mariana Nicolesco, conferinţă intitulată Sărbătorim Centenarul Marii Uniri prin Arta Sacră a Cântului, celebra soprană avea să declare: «- Am străbătut cu infinită emoţie peisajul mioritic al dealurilor şi colinelor moldave pe care, în numele neamului şi al creştinătăţii, l-au apărat eroic străbunii noştri, şi m-am regăsit, fericită ca într-o minunată familie, aici, la Chişinău, celebrând cu o bucurie împărtăşită gloria artei sacre a cântului, arta care ne uneşte şi ne apropie de Creator mai mult decât oricare artă».

În cuvântarea intitulată Constantin Brâncuşi, artistul care a schimbat destinul sculpturii universale, Radu Varia avea să afirme la rândul său: «- Este vital pentru un neam ca al nostru, bântuit de vicisitudinile istoriei, să-şi adune azi mai mult ca oricând forţele şi elanurile pentru a oferi noilor generaţii conştiinţa sevelor şi splendorilor cărora le datorăm supravieţuirea noastră, şi cărora trebuie cu toţii să le fim închinători. Cazul lui Constantin Brâncuşi, în acest sens, este exemplar şi unic».

Foto: Mariana NICOLESCO şi Radu VARIA – facebook

14
/09
/23

„Până când m-a cunoscut” de Julian Barnes și „Despre memoriile femeii și alți dragoni” de Raluca Nagy sunt două dintre noutățile literare pe care vi le propunem pentru acest început de toamnă.

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

05
/08
/23

„Misterul Mussolini” de Maurizio Serra este o biografie neconvențională a „celui mai greu de descifrat dintre toți dictatorii secolului XX”, disponibilă acum și în limba română, la Editura Trei.

31
/07
/23

Editura Nemira sărbătorește 32 de ani alături de cei mai îndrăgiți autori, cu volume memorabile, apariții inedite, dar și alături de echipă, de oamenii care zi de zi muncesc pentru ca cititorii să-și găsească cele mai potrivite cărți, deschizătoare de drumuri.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

11
/07
/23

Vă propunem o listă cu recomandări de lectură pentru toate vârstele, în care veți regăsi cinci destinații pline de farmec pentru cea mai călduroasă lună din an.