”MARIȚA” are premiera mondială la Karlovy Vary. „Ouăle lui Tarzan” și „Breaking News”, în competiție
https://www.ziarulmetropolis.ro/marita-in-premiera-mondiala-la-karlovy-vary/

Lungmetrajul „Mariţa”, debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime, va avea premiera mondială în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary (30 iunie – 8 iulie 2017). „Ouăle lui Tarzan”, cel mai recent documentar regizat de Alexandru Solomon, va avea premiera internaţională în cadrul aceluiaşi festival.

Un articol de Petre Ivan|30 mai 2017

 „Marița” îl are în centrul poveștii pe Costi, căruia, sătul fiind de propriile probleme de cuplu, i se face brusc dor de poveștile tatălui său. Astfel se hotărăște să treacă pe la el și să-l facă cadou mamei și fraților lui, cu toate că niciunul dintre ei nu-și dorise asta.

Provocarea acestui road-movie a fost să reușesc să surprind un moment de trecere din existența fiului, momentul desprinderii de tată, un individ tragicomic care s-a lăsat tot timpul purtat de viață. Miza a fost ca spectatorii să petreacă suficient timp cu tatăl, să se familiarizeze atât de mult cu prezența și cu poveștile lui, încât să li se pară lor înșile greu să se despartă de el. – Cristi Iftime, regizor

Cristi Iftime

Cristi Iftime

Cu o imagine semnată de Luchian Ciobanu, filmul îi are în distribuție pe actorii Alexandru Potocean, Adrian Titieni, Lucian Iftime, Victoria Cociaș, Andrei Huțuleac, Bogdan Dumitrache, Ana Ciontea.

Scenariul a fost scris de Anca Buja și Cristi Iftime, montajul a fost realizat de Dragoș Apetri, designer de costume Alexandra Alma Ungureanu, machiajul Maria Andreescu, scenografia Mălina Ionescu iar sunetul a fost semnat de Dan-Ștefan Rucăreanu, Alexandru Dumitru și Florin Tăbăcaru. Producători Ada Solomon și Radu Stancu.

Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary este cel mai important eveniment cinematografic din Cehia dar și din Europa Centrală și de Est.

Este considerat un festival de categoria A, alături de evenimente precum Cannes, Berlin, Veneția, San Sebastian, Moscova, Montreal, Shanghai sau Tokyo. În fiecare an, în cadrul Festivalului de la Karlovy Vary sunt prezentate peste 200 de filme din toată lumea.

De-a lungul timpului, nume celebre ale cinematografiei mondiale au fost prezente pe covorul roșu din orașul din nord-vestul Cehiei, printre care amintim: Roberd De Niro, Milos Forman, Jude Law, Leonardo DiCaprio, Helen Mirren. Anul acesta invitatul de onoare va fi Cassey Affleck.

„Ouăle lui Tarzan” în competiție la Karlovy Vary

„Ouăle lui Tarzan”, cel mai recent documentar regizat de Alexandru Solomon, va avea premiera internațională în cadrul celei de-a 52-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary (30 iunie-8 iulie 2017).

Pelicula a fost inclusă în competiția oficială dedicată documentarelor, din cadrul celui mai important eveniment cinematografic din Cehia.

„Ouăle lui Tarzan” va avea două proiecții la Cluj-Napoca, săptămâna viitoare, pe 9 iunie, ora 16.00 la Casa de Cultură a Studenților și pe 10 iunie, ora 14:45, la Universitatea Sapienția. Documentarul va fi proiectat în afara competiției, în cadrul programului „Zilele filmului românesc” la TIFF.

Acțiunea din producția „Ouăle lui Tarzan” are loc în Suhum, capitala Abhaziei, o mică republică nerecunoscută oficial, aflată pe malul oriental al Mării Negre. Pe o colină deasupra orașului se întinde parcul unui institut medical de cercetare pe maimuțe, înființat de sovietici în anii ‘20. Legenda spune că a fost înființat pentru crearea unui hibrid între om și maimuță. Creatura nu a fost zămislită niciodată, la fel cum nici Omul Nou al comunismului nu s-a născut. Astăzi, oamenii și maimuțele sunt captivi într-un teritoriu răvășit de război și decenii de cruzime, fiind și unii și alții victimele unor serii de experimente nereușite.

„Ouăle lui Tarzan” este un film despre utopii, o dramă metaforică în care se împletesc destinele asemănătoare ale maimuțelor și oamenilor”, declară regizorul Alexandru Solomon.

Breaking News, de Iulia Rugină, intră și el în competiția principală

Filmul Breaking News, în regia Iuliei Rugină, intră în competiția principală a Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary (30 iunie – 8 iulie). Ajuns la a 52-a ediție, Karlovy Vary este unul dintre cele mai vechi și mai importante festivaluri de film europene. Breaking News este cel de-al treilea lungmetraj al Iuliei Rugină, după Love Building (2013) și Alt Love Building (2014).

În drama despre un jurnalist forțat să facă un reportaj in memoriam după moartea tragică a operatorului său, Andi Vasluianu interpretează rolul principal, alături de o adolescentă în vârstă de 16 ani, Voica Oltean. În distribuție mai apar Dorin Andone, Ioana Flora și David Mihai Blaj.

Foto: MARIȚA – https://www.facebook.com/maritafilm/

23
/04
/20

Astra Film vine în întâmpinarea publicului de acasă, trecând din sala de cinema în spațiul online, difuzând filme de nonficțiune premiate din întreaga lume.

22
/04
/20

Produs de Phoebe Waller-Bridge, Vicky Jones, Kate Dennis, serialul este o comedie thriller ce prezintă povestea unei femei a cărei viață este dată peste cap când primește un mesaj de la iubitul ei din facultate care îi propune să renunțe la viața ei actuală și să se întâlnească cu el în New York.

16
/04
/20

PORTRET Înainte ca o mare parte din planetă să trăiască aproape ca într-o distopie și să fie obligată să stea în casă, sud-coreeanul Bong Joon Ho, cel mai discutat cineast al ultimului an, și-a presărat întreaga filmografie cu personaje nevoite să își ducă viața sau să se ascundă în locuri închise.

16
/04
/20

În weekend-ul de Paști, pe 18-19 aprilie, TIFF Unlimited propune patru filme românești despre reuniuni de familie care se lasă cu scântei, generând revelații, detensionări și mărturii de afecțiune emoționante. Ediție specială de #CaranTIFF, pentru sărbători mai puțin obișnuite, dar cu gândul la cei dragi.

12
/04
/20

CRONICĂ DE FILM Nominalizat la Oscar și disponibil pe Netflix, „The Edge of Democracy” (2019), de Petra Costa, este un documentar politic despre Brazilia ultimilor ani. Filmul urmărește președințiile Lula da Silva și Dilma Rousseff, scandalurile de corupție și mișcările de stradă și venirea la putere a extremistului de dreapta Jair Bolsonaro.

10
/04
/20

IUBIRI CARE AU FĂCUT ISTORIE Destinul are imaginație și lucrează pe căi nebănuite. Nu se repetă și, de cele mai multe ori, nu te lasă să anticipezi nici când e vorba despre anonimii care se pierd în istorie, nici când e vorba despre personalitățile care fac istorie.

10
/04
/20

Câtă emoție încape într-un weekend? Iubiri copleșitoare, jocuri de seducție, sentimente nerostite între părinți și copii, dar și senzații extreme în bucătărie.

09
/04
/20

CRONICĂ DE CARTE Prin două cărți apărute recent simultan la Editura Tritonic, „Divele lui Stalin. De la idolii de lut la star sistemul sovietic” și „Diva socialistă. Modele feminine în cinematograful est-european”, cercetătoarea Andreea Ionescu-Berechet analizează o idee nouă pentru studiile de cinema din România: conceptul de divă în lumea comunistă.

08
/04
/20

În această perioadă ar fi trebuit să fie demarată cea de a 6-a editie a programului KineDok Romania și să fie organizate proiecții de film documentar în mai multe orașe din țară. Datorită circumstanțelor extraordinare în care ne aflăm și pentru că e bine să stăm acasă, ediția 2020 va fi decalată, fiind programată să înceapă din a doua jumătate a anului. Pentru ca așteptarea să fie mai ușoară, One World Romania și partenerii KineDok din cele 6 țări pun la dispoziție un voucher pentru a viziona online gratuit 17 filme din catalogul edițiilor trecute.

07
/04
/20

În contextul situației actuale din țară și ținând cont de restricțiile impuse pentru siguranța tuturor, echipa Festivalului Internațional de Film Transilvania a luat decizia de a reprograma ediția cu numărul 19.