Martin Scorsese, preşedintele juriului la Marrakech Film Festival 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/martin-scorsese-presedintele-juriului-la-marrakech-film-festival-2013/

Martin Scorsese va fi preşedintele juriului la ediţia din acest an a Marrakech International Film Festival, care se va desfăşura în perioada 29 noiembrie – 7 decembrie.

Un articol de Andrada Văsii|8 septembrie 2013

Martin Scorsese va fi preşedintele juriului la ediţia din acest an a Marrakech International Film Festival, care se va desfăşura în perioada 29 noiembrie – 7 decembrie.

Urmându-i cineastului britanic John Boorman, Martin Scorsese va fi preşedintele juriului competiţiei oficiale a celei de-a 13-a ediţii a evenimentului din Marrakech (Maroc), a cărei selecţie urmează să fie anunţată în următoarea perioadă.

De-a lungul anilor, s-a creat o legătură între Martin Scorsese şi Marrakech Film Festival, cineastul american contribuind la creşterea interesului internaţional pentru acest eveniment.

În 2005, Scorsese a fost omagiat la acest festival pentru cariera sa cinematografică. Doi ani mai târziu, Scorsese s-a întors la festival pentru a-şi prezenta filmul ,,Aviatorul/ The Aviator” şi pentru a susţine un masterclass.

Martin Scorsese, un cineast legat de Maroc

Totodată, Scorsese este ataşat în mod personal de Maroc, unde a filmat două dintre peliculele sale: ,,Ultima ispită a lui Iisus/ The Last Temptation of Christ” şi ,,Kundun”.

,,Am realizat două filme în Maroc, timp în care am devenit un admirator al spiritului populaţiei marocane şi al frumuseţii culturii lor. Sunt nerăbdător să descopăr filme din toată lumea în cadrul acestui festival unic”, a declarat Martin Scorsese, al cărui cel mai recent film – ,,Lupul de pe Wall Street/ The Wolf of Wall Street” va avea premiera internaţională pe 14 noiembrie.

Martin Scorsese

Martin Scorsese alături de Leonardo DiCaprio. Filmul ,,Aviatorul”

Înfiinţat în 2001, Marrakech International Film Festival a devenit cel mai important eveniment din Maroc dedicat cinematografiei.

O carieră plină de filme

Într-o carieră de peste şase decenii în industria cinematografică, Martin Scorsese este considerat unul dintre cei mai influenţi cineaşti americani contemporani, fiind autorul unor filme devenite clasice, precum ,,Şoferul de taxi/ Taxi Driver” (1976), ,,Taurul furios/ Raging Bull” (1980) şi ,,Băieţi buni/ Goodfellas” (1990), dar şi al unor pelicule mai recente, extrem de bine primite de public şi de critici, precum ,,Bandele din New York/ Gangs of New York” (2002), ,,Aviatorul/ The Aviator” (2004) şi ,,Hugo” (2011).

Martin Scorsese, în vârstă de 70 de ani, a primit şi multe nominalizări la Oscar, trofeu pe care l-a obţinut în cele din urmă în 2007, cu filmul ,,Cârtiţa/ The Departed”.

Foto credit: Cinemagia

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook!

11
/11
/15

Actorul American Leonardo DiCaprio împlineşte, astăzi, 41 de ani. Tot într-o zi de 11 noiembrie s-au mai născut scriitorii Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821), Alfred de Musset (1810), Kurt Vonnegut (1922), Carlos Fuentes (1928) şi Mircea Dinescu (1950), regizorii Rene Clair (1898) şi Mircea Mureșan (1928) şi actriţele Demi Moore (1962) şi Calista Flockhart (1964). De asemenea, într-o zi de 11 noiembrie se stingeau din viaţă filozoful danez Søren Kierkegaard (1855) şi politicianul român Corneliu Coposu (1995)

11
/11
/15

Molly Moon și Incredibila carte a hipnozei, regizat de Christopher N. Rowley, va fi prezentat în premieră națională, la Kinodiseea, Festivalul Internațional de Film pentru Copii. Filmul va putea fi văzut pe 13 noiembrie (de la ora 12.00, la Cinemateca Eforie), 14 noiembrie (de la ora16.30, Hollywood Multiplex – Mall Vitan) și 18 noiembrie 2015 (de la ora 17.00, la Cinemateca Eforie). Intrarea este liberă.

10
/11
/15

"Cel ales", de Cristian Comeagă, a fost distins cu trei premii, zilele trecute, la gala International Filmmaker Festival of World Cinema din Milano. La rândul său, filmul independent semnat de Nicolae Constantin Tănase, "Lumea e a mea", a câştigat Discovery Award la cea de-a 25-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Est-European de la Cottbus.

10
/11
/15

"Micul Prinţ 3D", de Mark Osborne, prima adaptare animată a capodoperei lui Antoine de Saint-Exupéry, va fi lansată în cinematografele din România pe 4 decembrie. Eroina filmului este Fetiţa, pe care mama sa o învaţă cum să se poarte în lumea adulţilor. În tot acest proces intervine un vecin amabil, dar cam excentric, Aviatorul.

08
/11
/15

Mai mulți cineaști au lansat joi un site de video la cerere (VLC) numit Cinetek, consacrat marilor filme clasice ale cinematografiei mondiale, selectate și prezentate de regizori din lumea întreagă. Cinetek propune deocamdată un catalog de circa 950 de filme de toate genurile și dintr-un număr mare de țări, de la începuturile cinematografiei până în anul 2000

07
/11
/15

Cunoscut și respectat regizor de teatru, Alexandru Darie va putea fi urmărit și pe marile ecrane, într-un rol cheie din Poveste de dragoste. Regizat de Cristina Iacob, (#Selfie, cel mai de succes film românesc al anului 2014), filmul urmează a se lansa în cinematografele din România pe 27 noiembrie.

06
/11
/15

CRONICĂ DE FILM Deşi „Box”, noul film al lui Florin Şerban, păstrează destule din preocupările stilistice şi tematice din „Eu când vreau să fluier, fluier”, îi lipsesc totuşi prospeţimea, dinamica şi nervul pe care se susţinea debutul premiat în 2010 cu Ursul de Argint la Berlin.

06
/11
/15

Ethan Hawke împlineşte, astăzi. 45 de ani! Actorul american a debutat pe marele ecran în 1985, când a interpretat rolul lui River Phoenix, în „Explorers”. A urmat unul dintre cele mai bune roluri ale sale în drama „Dead Poets Society”, fiind apoi nominalizat la Oscar pentru rolurile din Training Day şi Boyhood.

06
/11
/15

Debutul în lungmetraj al regizorului Andrei Cohn, "Acasă la tata", va fi lansat astăzi în cinematografele din în București și din alte 23 de orașe din ţară. Tot de astăzi, cinefilii români pot vedea pe marile ecrane mult aşteptatul "Spectre", ultimul film din seria James Bond.

05
/11
/15

Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti organizează în perioada 9-15 noiembrie 2015 ediţia a noua a galei bucureştene a filmelor maghiare, Săptămâna Filmului Maghiar la Bucureşti. Evenimentul oferă o sinteză asupra producţiei de filme maghiare din ultimul an, prezentând varietatea şi spiritualitatea cinematografiei maghiare contemporane.

05
/11
/15

Un desen animat al lui Walt Disney, pierdut în anii 1920, a fost găsit în arhivele Institutului Filmului Britanic (British Film Institute, BFI). Pelicula, restaurată cu ajutorul studiourilor de animație Disney, va fi difuzată în premieră mondială în 12 decembrie la Londra.

03
/11
/15

După „Aferim!” de Radu Jude și „Nunta de piatră” de Dan Piţa și Mircea Veroiu, incluse în programul „Zilelor Culturii Române” organizate de ICR Londra la Edinburgh în perioada 10-17 octombrie, proiecțiile din cadrul sezonului „Mark Cousins prezintă…” continuă în 4 noiembrie, la cinematograful de artă Filmhouse din capitala scoțiană, cu filmul care a lansat poetica noului val românesc - „Moartea domnului Lăzărescu”, în regia lui Cristi Puiu.

03
/11
/15

Prima ediție “Bucharest International Dance Film Festival” (6 – 8 noiembrie) a pregătit publicului un program diversificat care își propune să promoveze producțiile cinematografice dedicate dansului și artei coregrafice. 64 de producții din 27 de țări incluse în Competiția Oficială, documentare de scurt și lungmetraj, selecția celor mai apreciate filme de dans din cadrul “Pool International Dance Film Festival” din Berlin, precum și un workshop de creație dedicat pasionaților de dans. Proiecțiile se vor desfășura la Cinemateca Union.