MEMORIA CULTURALĂ – Alexandru Tocilescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/memoria-culturala-alexandru-tocilescu/

Într-o zi de 27 iulie (1946) se năştea Alexandru Tocilescu, unul dintre cei mai apreciaţi regizori de teatru români.

Un articol de Petre Ivan|27 iulie 2015

Alexandru Tocilescu a montat cu succes piese ca „O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu”, „Elizaveta Bam”, „Comedie roşie”, „Casa Zoicăi”, „Eduard al III-lea”, „Sfârşit de partidă”, „Comedie roşie” etc.

Printre filmele regizate de Alexandru Tocilescu se numără „Bani de dus, bani de-ntors” (2005), „Ultima haltă în Paradis” (2002) şi „Tristeţea vânzătorului de sticle goale” (1981).

 „La vârsta de 14 ani trăiam absorbiţi de muzică şi de dans şi de felul acesta naiv şi romantic în care ne petreceam sâmbetele, prin petreceri cu rock şi twist. Nu exista nicio tentă sexuală, niciun mod insidios de a ne apropia de fete, din contră, fetele ne erau egale, erau respectate, iubite, dar nu se punea problema altfel. Acum, la vârsta de 15 ani, lucrurile sunt demult rezolvate. Filmele care veneau în oraş trecuseră şi ele printr-o cenzură destul de drastică înainte, nu conţineau scene de sex sau violenţă. Era o emoţie mare când apărea o actriţă dezbrăcată, la teatru nici nu se punea problema de aşa ceva“ – Alexandru Tocilescu

În 1999, Alexandru Tocilescu a primit premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol – „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, montat la Teatrul Naţional Bucureşti, iar în 2002 i-a fost decernat premiul UNITER pentru întreaga activitate.

Totodată, în 2006, Tocilescu a primit premiul pentru cea mai bună regie, cu piesa „O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu”, în cadrul Festivalului Comediei Româneşti – festCO.

În anul în care s-a stins din viaţă (2011), Tocilescu a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor – Walk of Fame, un proiect cultural dedicat „valorilor artistice ale teatrului şi filmului românesc”, situat în Piaţa Timpului din Capitală.

Foto: Alexandru Tocilescu  – wikipedia, cinemagia

27
/04
/23

OPINIE Reflecția despre teatru presupune și redescoperire. Invitându-vă permanent la întoarceri necesare, Ziarul Metropolis a scos din arhive uitate un dialog cu criticul Martin Esslin, intrat în istorie datorită cărții sale „Teatrul absurdului”, apărută în 1961, care explica și recunoștea un fenomen.

24
/04
/23

„Nu-i stradă pe lume mai chinuită, mai muncită, mai mişcătoare în silinţele ei de a face din atâtea contraste puţintică armonie. Şi poate nu-i stradă care să închege în atare măsură gândurile unui popor. Podul Mogoşoaiei e plămădit cu sufletul nostru.”

28
/03
/23

Printre numeroasele povești întunecate rămase în istoria tulburată a anilor 1950 s-a rătăcit și povestea demnă de film a unei actrițe care fascinase în mult admiratul interbelic, sub numele de scenă Tina Barbu.

27
/03
/23

„Cred că arta dramatică este o artă eminamente feminină. Să-ți fardezi chipul, să-ți disimulezi adevăratele sentimente, să încerci să te faci plăcută și să atragi atenția, toate acestea sunt defecte puse în seama femeilor și care sunt tratate cu mare indulgență...”

26
/03
/23

„Adevărata stare, de fapt, este că eu trăiesc mereu în copilărie, cutreier apartamentele vag luminate, mă plimb pe străzile tăcute ale Uppsalei, stau în fața casei de vară și ascult mesteacănul cel uriaș. Mă deplasez instant. De fapt, locuiesc mereu în visul meu și doar fac vizite în realitate.”