Michael Graziano, profesor de psihologie și neuroștiințe la Princeton, în dialog cu Alexandru Babeș și Dragoș Iliescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/michael-graziano-profesor-de-psihologie-si-neurostiinte-la-princeton-in-dialog-cu-alexandru-babes-si-dragos-iliescu/

Joi, 22 aprilie, la ora 19.30, profesorul de psihologie şi neuroştiinţe la Princeton Michael S.A. Graziano va fi invitat la un dialog #live #online, în limba engleză, cu Alexandru Babeş, conducătorul grupului de neurofiziologie senzorială în cadrul Departamentului de Anatomie, Fiziologie şi Biofizică, Facultatea de Biologie, Universitatea din Bucureşti, şi Dragoş Iliescu, antreprenor şi profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Știinţele Educaţiei, Universitatea din Bucureşti, specialist în psihologie organizaţională şi măsurare psihologică.

Un articol de Petre Ivan|20 aprilie 2021

Discuția se va purta pe marginea cărții „Conștiința dintr-o nouă perspectivă. O teorie științifică a experienței subiective”, publicată recent în colecția Știiință a Editurii Humanitas, în care Michael Graziano propune un punct de vedere cu totul nou asupra conștiinței, bazat pe cercetările sale despre teoria schemei atenției.

„Experiența subiectivă“ este înțeleasă pragmatic, prin teoria schemei atenției – un model intern străvechi, simplificat, șlefuit de evoluție, cu două funcții principale: de monitorizare și control al atenției, oferindu-ne un model al sinelui, și de liant social, care ne permite să intuim intențiile celorlalți şi să le anticipăm comportamentul. Dar cum putem analiza obiectiv o entitate esențialmente subiectivă? Michael Graziano porneşte de la cele mai noi studii despre creier, multe dintre ele desfășurate în laboratorul său de la Princeton, dar și de la exemple din lumea animală, interpretate în cheie evoluționistă. Răspunsul lui la marea enigmă a conștiinței este surprinzător și cucerește prin limpezimea expunerii și prin rigoare, iar implicațiile morale ale descifrării experienței subiective sunt discutate cu talentul unui scriitor.

„Teoria schemei atenției elaborată de Graziano marchează un punct de cotitură, oferind un răspuns mecanicist plauzibil la problema dificilă a conștiinței.“ — Science

„Când mă gândesc cât mai departe în viitor, schimbarea esențială pe care o văd – momentul-cheie din istoria speciei noastre – este clipa în care oamenii vor înțelege conștiința. Dacă vom reuși să înțelegem conștiința dintr-o perspectivă pragmatică, tehnică, vom putea avea un viitor remarcabil. În acel viitor, mintea e ceva prețios, ce trebuie îngrijit, dezvoltat și apoi salvat, ceva ce poate fi prelevat din platforma biologică inițială și transferat, multiplicat, ramificat, menținut pe termen nedefinit, poate chiar combinat cu alte minți.“ — MICHAEL GRAZIANO

––
Evenimentul va fi difuzat live pe pagina de Facebook a Editurii Humanitas și pe #HumanitasYouTubehttps://bit.ly/Humanitas-YouTube. Înregistrarea audio va fi ulterior disponibilă pe #HumanitasSoundcloudhttps://bit.ly/Humanitas-Soundcloud.
––

MICHAEL S.A. GRAZIANO s-a născut în 1967 în Bridgeport, Connecticut. După studii în psihologie și științe cognitive la Universitatea Princeton și la MIT, și-a susținut doctoratul în neuroștiințe la Princeton în 1996. Tot aici duce o amplă și importantă muncă de cercetare care își propune să explice cum creierul monitorizează spațiul din jurul corpului, cum controlează mișcarea în acel spațiu și cum construiește conștiința. Descoperirile sale s-au concretizat în numeroase conferințe susținute în marile universități ale lumii și în zeci de articole științifice și de popularizare. Este profesor de psihologie și neuroștiințe la Universitatea Princeton din 2001. Printre cărțile sale se numără: The Spaces Between Us: A Story of Neuroscience, Evolution, and Human Nature (2018); Consciousness and the Social Brain (2013); God, Soul, Mind, Brain: A Neuroscientist’s Reflections on the Spirit World (2010); The Intelligent Movement Machine: An Ethological Perspective on the Primate Motor System (2008). Graziano a publicat, de asemenea, romane, cărți despre muzică și cărți pentru copii, acestea din urmă sub pseudonimul B.B. Wurge.

14
/09
/23

„Până când m-a cunoscut” de Julian Barnes și „Despre memoriile femeii și alți dragoni” de Raluca Nagy sunt două dintre noutățile literare pe care vi le propunem pentru acest început de toamnă.

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

05
/08
/23

„Misterul Mussolini” de Maurizio Serra este o biografie neconvențională a „celui mai greu de descifrat dintre toți dictatorii secolului XX”, disponibilă acum și în limba română, la Editura Trei.

31
/07
/23

Editura Nemira sărbătorește 32 de ani alături de cei mai îndrăgiți autori, cu volume memorabile, apariții inedite, dar și alături de echipă, de oamenii care zi de zi muncesc pentru ca cititorii să-și găsească cele mai potrivite cărți, deschizătoare de drumuri.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

11
/07
/23

Vă propunem o listă cu recomandări de lectură pentru toate vârstele, în care veți regăsi cinci destinații pline de farmec pentru cea mai călduroasă lună din an.