Ministrul Daniel Barbu: Sunt bani pentru construirea unei noi sali de concerte la Bucuresti
https://www.ziarulmetropolis.ro/ministrul-daniel-barbu-sunt-bani-pentru-construirea-unei-noi-sali-de-concerte-la-bucuresti/

Ministrul Culturii şi Cultelor (MCC), Daniel Barbu, a anunţat, sâmbătă seară, într-o emisiune televizată, că există bani pentru construirea în Capitală a unei săli de concerte la standarde internaţionale. „Şi vă spun unde i-am găsit şi îi putem găsi. În programele europene, pe de o parte şi în alte surse care nu apasă asupra bugetului, […]

Un articol de Andrada Văsii|26 decembrie 2012

Ministrul Culturii şi Cultelor (MCC), Daniel Barbu, a anunţat, sâmbătă seară, într-o emisiune televizată, că există bani pentru construirea în Capitală a unei săli de concerte la standarde internaţionale.

„Şi vă spun unde i-am găsit şi îi putem găsi. În programele europene, pe de o parte şi în alte surse care nu apasă asupra bugetului, pe de altă parte”, a spus Barbu, menţionând că Teatrul Naţional din Bucureşti şi cel din Iaşi au fost refăcute din fonduri nerambursabile ale Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei.

Potrivit ministrului Culturii, noua sală ar trebui „să devină locul central al desfăşurării Festivalului George Enescu”, .(…) „cel mai important eveniment muzical european al momentului”.

„Avem nevoie de o foarte mare, importantă, bine făcută sală de concerte, care să devină, peste ani, monument de arhitectură”, a spus Daniel Barbu, care consideră că, „dacă vom avea o asemenea sală la Bucureşti vom avea cele mai extraordinare spectacole care se pot imagina, care să rivalizeze cu Metropolitan sau cu orice asemenea spaţiu de concerte”.

El şi-a exprimat speranţa ca acest proiect înscris în programul de guvernare al USL să poată fi realizat în patru ani, astfel de mari proiecte culturale fiind profitabile inclusiv sub raportul economic.

Pe de altă parte, printre obiectivele pe care ministrul Barbu le va urmări în mandatul său se numără conservarea patrimoniului naţional, „aşa cum este acum”, astfel încât nici un monument serios să nu se degradeze de-acum înainte, refacerea clădirilor şi a colecţiilor unor muzee de interes naţional şi regional, susţinerea artei contemporane în domeniul filmului şi artelor spectacolelor.

Întrebat ce părere are despre controversatul proiect de exploatare minieră de la Roşia Montană, ministrul Culturii a subliniat că, atât cât îi stă în putere va proteja patrimoniul arheologic.

„Ce pot să vă spun din punctul meu de vedere de proaspăt ministru al Culturi este că, atâta timp cât voi avea încrederea liderilor USL şi majorităţii parlamentare, tot ceea ce înseamnă salvgardarea patrimoniului arheologic nu va fi pus în discuţie de nicio operaţiune economică. E ceea ce eu pot să spun acum”, a declarat Daniel Barbu.

Sursa: Agerpres

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

29
/01
/24

Pe 13 februarie, de la orele 18:30, SCENA  GÂNDIRII - Conferințele Operei Naționale București îl va avea ca invitat pe istoricul Adrian Cioroianu, care va susține prelegerea „MAREA TEMERE. Cât de probabil este un nou război global?”, prilej pentru o incursiune în miezul posibilităților și incertitudinilor actuale.

26
/01
/24

Stagiunea curentă a Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian include o montare în premieră mondială a musicalului JACK, ÎNTRE DRAGOSTE ŞI NEBUNIE este inspirat de povestea întunecată şi fascinantă a celebrului criminal în serie şi expune o versiune multi-faţetată a acestei istorii ce a cutremurat Anglia victoriană  şi este încă înconjurată de aburii misterului.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

26
/01
/24

Teatrul Municipal „Bacovia” lansează apelul de înscrieri pentru ediția a - XXX - a (2024) a evenimentului BACĂU FEST MONODRAME, ce se va desfășura în perioada 9 - 13 mai 2024.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.