„Miracol”/Emanuel Pârvu: „Când realitatea devine ceva chestionabil, atunci devine foarte interesant”
https://www.ziarulmetropolis.ro/miracol-emanuel-parvu-cand-realitatea-devine-ceva-chestionabil-atunci-devine-foarte-interesant/

„Miracol”-ul lui Bogdan George Apetri este un thriller dramatic, cu insight-uri provocatoare în psihologia, spiritualitatea şi simbolismul unor relaţii interumane deloc dihotomice. Un film cu multe puncte de reflecţie, la care ne invită actorul Emanuel Pârvu.

Un articol de Cristina Enescu Aky|17 februarie 2022

„Miracol” este (cel puțin la prima vedere) despre o călugăriță (Ioana Bugarin) care pleacă pe ascuns de la mânăstire cu o problemă misterioasă, și un polițist (Emanuel Pârvu) căruia încercarea de a descoperi adevărul îi catalizează legături complexe cu concepte aparent clare precum dreptatea, responsabilitatea, chiar binele și răul. Un film cu și despre complexitatea relației dintre adevăr și eroare, dar și despre cum uneori, chiar în mijlocul întunericului dinăuntrul oamenilor, se pot naște miracole neașteptate – care, pot fi foarte personale și, deci, diferit percepute. Pelicula a fosst selecționată la festivaluri de fim prestigioase precum cele de la Veneția, Zurich, Stockholm, Cairo și Talinn, și a câștigat printre altele Marele Premiu la Festivalul de Film de la Varșovia. Filmul rulează actualmente în cinematografele din țară.

 

De ce încă un thriller românesc, sau încă un film despre lucruri întunecate ale societății despre care nu se prea vorbește?

Chestiunea cu lucrurile întunecate o tot aud de ceva ani. Uitându-mă la filmele de autor (nu neapărat din ultimii ani, deși aici avem o grămadă de exemple) nu îmi dau seama unde se prezintă viața roz. Că e Farhadi, că e Kiarostami, că e Apichatpong, că e Duk, ce vreți și ce nu vreți, nu prea prezintă nimeni oameni care stau pe norișori și cântă la harpă. În general, filmele de autor atacă lucruri neplăcute și anume viața. Viața e neplăcută și, când vine o oglindă, începe să devină deranjant când ne vedem. Doar în filmele americane comerciale sau în cele făcute după model american toate lucrurile sunt coafate și machiate.

Ce spune despre societatea românească contemporană acest film?

Nu cred că vizează societatea românească, adică nu cred că este vreo critică sau vreo frescă a societății noastre. Faptul că se întâmplă în Romania este o opțiune a scenaristului. Iar în România găsești și agenți de poliție și procurori și violatori și mănăstiri. Filmul se referă mai mult la partea spirituală, la legături umane, la vinovății și la gesturi extreme.

Prin ce captivează această nouă radiografie a societății românești?

Repet, nu cred că este o radiografie a societății, este mai degrabă o radiografie a sufletelor. O dublă radiografie a unor părți implicate într-o poveste, dar dacă privim cu atenție o să vedem că mult fundal e neclar, că se poate întâmpla la fel de bine în Bulgaria sau Albania sau Burkina Faso. Ceea ce cred că este captivant este relația extrem de complicată a unor suflete, chinul prin care trec, lucrurile pe care le fac și mai ales urmările care pot decurge din ele, până la intervenția salvatoare a Divinității.

Ce puncte forte consideri că are acest film, pentru publicul românesc dar și eventual pentru cel străin?

Din fericire, acest film a pornit cu un public străin (a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneția) și abia acum a ajuns la publicul românesc. Așa cum am mai spus, relațiile interumane, oricât ar fi de studiate, analizate, întoarse pe toate fețele, tot nu cred că vom putea ajunge la complexitatea realității. Dar când realitatea devine ceva chestionabil, atunci devine foarte interesant. Cum s-ar spune – ”reality seems to be what it appears, but nothing is as it appears to be” (”realitatea pare să fie cee ace pare, dar nimic nu e așa cum pare să fie.”)

Cum au perceput actorul respectiv regizorul din tine lucrul la acest film și ce a ieșit?

Nu le combin niciodată, nu cred că ar ieși ceva constructiv pentru nimeni. Când sunt în spatele camerei sunt mai inflexibil în multe privințe, dar când sunt în fața camerei, ceea ce cer eu de la actori, asta și ofer. Sunt foarte maleabil, am încredere în regizor și încerc să fac cât de bine pot în limita traseului pe care mi-l desenează el. Despre ce a ieșit, prefer să-i las pe alții să vorbească, mă feresc să fac singur aprecieri.

Cu ce speri să rămână publicul după vizionare?

Sper să iasă cu ideea spusă în Evanghelia după Marcu, 2.17 – nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei bolnavi. Sper ca publicul să meargă mai departe de real, să meargă în simbolismul întâmplărilor, să treacă de concret.

Care este miracolul din această poveste (fără a dezavua finalul, desigur)?

Miracolul stă exact în explicația de mai sus, în textul biblic. Dumnezeu se îndură și de cei păcătoși, de cei „bolnavi”, și le mai dă o șansă. O șansă să nu-și distrugă și mai mult viața și-așa distrusă de păcatele lor.

Foto credit: Alex Gâlmeanu

29
/10
/20

PORTRET Cunoscuta regizoare japoneză Naomi Kawase, o obişnuită a Festivalului de la Cannes, va susţine sâmbătă, de la ora 17.00, un masterclass online pentru publicul din România, în cadrul "Les Films de Cannes à Bucarest", unde este invitat special. Prilej de a vă propune un scurt portret al acestei cineaste inclasabile.

28
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Mia își ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbește despre feminitate și are ca protagonistă o tânără actriță, jucată de Ioana Bugarin.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.

19
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Programat să poată fi văzut la noua ediţie a Festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest" (23 octombrie - 1 noiembrie), adaptată condiţiilor de pandemie, „Mandibules” (2020), cel mai recent film al excentricului regizor francez Quentin Dupieux, este o comedie absurdă a cărei lejeritate este şi marele său atu.

18
/10
/20

Asociația Arta în Dialog anunță cea de-a șaptea ediției a Festivalului de Film UrbanEye, care va avea loc în perioada 4 – 8 noiembrie online, dar și în mai multe birouri de arhitectură din România.

18
/10
/20

Cinema ARTA este, în prezent, cel mai vechi cinematograf din România care încă își păstrează funcțiunea. Istoria lui nu este doar istoria unui loc, ci el reflectă istoria ultimului secol în care se intersectează straturi din istoria orașului, a filmului, precum și straturi ale memoriei – straturi subiective, personale.