Mitologie românească: șarpele, duhul casei
https://www.ziarulmetropolis.ro/mitologie-romaneasca-sarpele-duhul-casei/

Duhurile casei sunt printre cele mai vechi şi mai răspândite forme de protecţie pe care oamenii şi-au creat-o în virtutea felului de a privi lumea. Vă propunem o incursiune în mitologia autohtonă, alături de etnologul Antoneta Olteanu, lector al Fundaţiei Calea Victoriei.

Un articol de Ziarul Metropolis|15 februarie 2021

Toate comunitățile omenești au dezvoltat, de-a lungul istoriei lor religioase și sociale, un respect foarte mare alocat spiritelor strămoșilor în general și în special celor care deveneau protectorii casei și familiei. În ceea ce privește reprezentarea lor, ea a fost diferită pe scara istoriei. La români întâlnim cu precădere imaginea șarpelui casei, ca duh protector; avem și puține reminiscențe antropomorfe, în credințele despre Știma casei; de asemenea, două dintre păsările văzute frecvent în apropierea casei, barza și rândunica, au fost și ele învestite cu funcții de protecție.

Duhul casei putea fi văzut astfel ca un șarpe, alb-gălbui, ce ieșea de sub vatră sau de sub prag, care în timpul zilei, când nu era nimeni acasă, se putea plimba nestingherit și era descris frecvent ca bând lapte, uneori alături de cei mici: „Şarpe e la toată casa: unde e şarpe, e noroc la casă, merge bine şi nici un rău, nici un farmec nu se apropie. Dar să ferească Dumnezeu să-l omori, că îndată moare unul dintre gospodari. Acela se cheamă şerpe de casă. S‑au văzut astfel de şerpi bând lapte din strachină, de‑a valma cu copiii. Copiii îi dădeau cu lingura peste cap, plângând că le mănâncă laptele, dar şarpele mânca‑nainte, nu se supăra” (Elena Niculiță-Voronca).

El putea fi auzit doar, ca un ticăit al unei insecte mici care rodea lemnul sau un fâșâit aproape permanent în măruntaiele casei. De regulă ticăitul prevesteşte moartea sau sau altă nenorocire; totuşi, când bate regulat, se crede că e un semn bun. Erau și situații când era reprezentat sub formă umană. Așa cum am spus deja, aceasta este forma clasică sub care românii își reprezintă duhul protector al casei.

Este vorba de un element de putere care se răsfrânge nu numai la locatarii casei, ci și la construcția ca atare: „Fiecare casă are şarpele său; prin unele părţi însă se crede că fiecare suflet din casă îşi are şarpele lui de casă, care moare o dată cu cel pe lângă care şi pentru care a trăit sau o dată cu năruirea casei respective. Obişnuit, el nu se arată decât copiilor” (Tudor Pamfile). Uneori se spunea că moartea șarpelui atrăgea după sine doar pierderea norocului, ceea ce, dacă stăm să ne gândim, reprezenta destul de mult.

Uciderea lui este considerată o nelegiuire, cu atât mai mult cu cât era blând şi nu muşca. Dacă era omorât sau fugea de la casa cuiva, era semn că acea casă va rămâne pustie, locatarii ei vor muri, chiar şi vitele din gospodărie având de suferit. Ucigaşul va fi, la rându‑i, aspru pedepsit: va înnebuni, va paraliza sau va muri. Conform acestor credinţe, şarpele casei locuieşte sub prag, sub vatră, în peretele casei, în grindă (mai ales sub streaşină).

Conform altor menţiuni, el nu este zărit decât în cazuri grave, şi atunci apariţia lui este un semn de luat în seamă de familie. Apare fără veste, la pragul uşii, în pat sau pe vatra focului. Se mai crede că fiecare membru al familiei are un astfel de şarpe păzitor care moare o dată cu cel de care a avut grijă. Cel ce protejează locuinţa dispare atunci când aceasta se năruie. O situație mai delicată era cea în care se spunea că nu e deloc bine dacă șarpele fuge de la o casă: acea casă va rămâne pustie sau vor muri mai mulți oameni de acolo. Pustiirea casei era pericolul cel mai mare. Dintr-o casă vie, locuința devenea un spațiu al nimănui, un loc în care se puteau aduna duhurile, elemente necurate din realitatea noastră sau a spiritelor, un spațiu bolnav. E clar că pierderea șarpelului, fuga lui de acasă trebuia să fie văzută ca un păcat mare, ce nu mai putea fi răscumpărat nicicum.

La românii din Bucovina întregistrăm mai multe credințe deosebite legate de înfățișarea și funcțiile duhului casei, altele decât șarpele. O credință înregistrată de către Elena Niculiță-Voronca chiar face legătura dintre cuptor, o piesă centrală a gospodăriei țărănești, și funcția mai largă de duh protector, aici – Știma Casei: „Se spune că cuptorul e Știma Casei, el te hrăneşte, el te încălzeşte şi de aceea nu se strică” (Elena Niculiță-Voronca).

În sfârșit, dintre păsările care pot fi considerate protectoare ale casei sunt berzele: nu trebuie stricat cuibul lor, în caz contrar pasărea va da foc casei sau „te blastămă și mori împreună cu toți ai casei”; „Dacă o barză îşi face cuibul pe casa unui om, pe şopronul sau gardul său, în anul acela acel om, pe lângă că va fi ferit de furi, dar nici furtunile nu-i vor strica ogoarele”; la fel, rândunicile: „Cuibul de rândunică nu se strică, că pe urmă îţi mor părinţii şi ele îţi pun foc pe casă”; „Când face rândunica cuib la casă, e a bine” (Artur Gorovei, Tudor Pamfile, I.A. Zanne).

Antoaneta Olteanu este etonolog și lector la Fundația Calea Victoriei, unde susține cursul online Mitologie românească.

Duhul casei putea fi văzut astfel ca un șarpe, alb-gălbui, ce ieșea de sub vatră sau de sub prag, care în timpul zilei, când nu era nimeni acasă, se putea plimba nestingherit și era descris frecvent ca bând lapte, uneori alături de cei mici.

Foto: Laurent Desgrange



20
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Astăzi, când se discută în lumea întreagă soarta Europei ca un tot organic ori ca o aglomerare de state, e interesant să ni-l amintim pe George Ciorănescu (1918-1993), cel care la un moment dat spunea: „Poporul din care mă trag s-a pronunţat totdeauna pentru Europa. Poporul meu posedă deplina maturitate şi întreaga informaţie istoică şi politică pentru a sprijini crearea Europei unite, libere şi democratice”.

17
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE A fost o vreme când mulţime de români plini de har se şcoleau în străinătate şi foarte curând ajungeau, prin natura profesiei, să devină adevăraţi „cetăţeni ai lumii”. Doar că multora schimbările politice de după cel de-Al Doilea Război Mondial le-au frânt ori le-au modificat din temelii destinul. Unii au depăşit momentul desţărării şi au rămas în elita culturală internaţională.

02
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE „Dorul de ducă”, expresie greu de tradus în altă limbă, i-a făcut pe unii români să cutreiere lumea. Aşa s-a întâmplat cu Iulius Popper (1857-1893). La 20 de ani ajunge la Constantinopol, apoi la Paris unde urmează Şcoala politehnică. E angajat la compania Canalului de Suez şi conduce lucrări hidrotehnice la New Orleans şi la Havana (Cuba). Dar omul n-are stare.

23
/04
/17

Odată cu apariția filmului „Jackie” (regia: Pablo Larrain), primul film pentru marele ecran inspirat de viața celei mai faimoase prime doamne a Statelor Unite, editura Corint a lansat biografia „Jaqueline Bouvier Kennedy Onassis. Povestea nespusă”, publicată de Barbara Leaming în 2014.

20
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE „Nu poţi fi profet în ţara ta”, aceste înţelepte vorbe poplare se potrivesc celui care, plecat la 10 ani din Iaşi, şi-a făcut o carieră remarcabilă mai ales în străinătate. Educat la Paris, modelat de iezuiţi (care l-au învăţat matematică), urmează Şcoala navală din Brest. Îşi adaugă un doctorat în Drept la Bruxelles, intră în serviciul diplomatic român şi... călătoreşte.

13
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Nevoia de repere morale e o realitate prea bine cunoscută. Din acest punct de vedere, unii membri ai familiei regale române au dovedit din plin că pot constitui exemple demne de urmat. Principesa Ileana, fiica regelui Ferdinand şi a reginei Maria, născută în 1908, rămâne în amintirea românilor din ţară şi din SUA o persoană puternică, animată de spiritul datoriei, altruistă şi perfect conştientă de faptul că e prinţesă.

10
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Pe vremea când frontierele erau în mare parte spiritualizate, cum ar fi spus Nicolae Titulescu, oamenii de talent, creativi, socoteau normal să se manifeste, să se desăvârşească la Bucureşti ori la Paris. Aşa a fost şi cazul Elvirei Popescu (1896- 1993), absolventă a Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti.

08
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Din zecile de români formaţi în şcolile franceze se desprinde figura unică a lui Şerban Coculescu (Pius Sérvien), fiul lui Nicolae Coculescu, profesor de astronomie, fondatorul Observatorului astronomic de la Bucureşti.

06
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul, ca formă de protest faţă de regimul politic din ţara de origine, a căpătat, în cazul românilor, după al Doilea Război Mondial, dimensiuni dramatice. Şi aceasta pentru că a fost vorba de valuri succesive şi de motivaţii deosebite.

03
/04
/17

A rămas în istoria justiției române ca unic orator și celebru penalist, pledoariile sale fiind publicate în „Biblioteca Marilor Procese", iar în istoria teatrului românesc prin trilogia: „Viforul”, „Apus de Soare”, „Luceafărul” și comedia „Hagi Tudose” - spectacol jucat pe scena Teatrului Metropolis.

28
/03
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1960 se năştea la Brăila o mică făptură căreia i s-a prezis un viitor strălucit. Proorocirea s-a împlinit doar până la o vreme. Ca şi alţi mulţi români, şi-a făcut studiile la Paris; a debutat în oraşul natal la 21 de ani dar consacrarea a început să se contureze la Paris, graţie lui Ch. Gounod care i-a încredinţat rolul Margaretei din opera Faust.

15
/03
/17

Între permanenţele istoriei noastre se numără, fără discuţie, acţiunile de tip hei rup! Când, în apropierea jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, în 1906, s-a hotărât omagierea într-un fel a monarhului şi implicit a realizărilor din timpul lui, şantierul apărut pe mlaşinile şi smârcurile Filaretului au stârnit uimire.