MNAC prezintă expoziția QAI/RO, a artistului și activistului polonez Karol Radziszewski
https://www.ziarulmetropolis.ro/mnac-prezinta-expozitia-qai-ro-a-artistului-si-activistului-polonez-karol-radziszewski/

În perioada 22 octombrie – 19 noiembrie 2020, Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti găzduieşte expoziţia QAI/RO, a artistului şi activistului polonez Karol Radziszewski, în Centrul de documentare şi cercetare a culturii vizuale Mihai Oroveanu.

Un articol de Liliana Matei|29 octombrie 2020

Queer Archives Institute este o instituție imaginară înființată de artistul polonez Karol Radziszewski în 2015, un demers care continuă practica sa artistică bazată pe cercetare și arhivare a istoriei LGBT, dintr-un unghi de vedere subiectiv și personal. În 2015, după 10 ani de cercetare, artistul a devenit o instituție, Queer Archives Institute. Colecția Queer Archives Institute cuprinde materiale documentare în original sau copii, care atesta existenta unei culturi LGBT în Europa Certrală și de Est. Expoziția organizată la MNAC este al treilea proiect Radziszewski în România. În 2007 Karol a participat la o rezidență la Sibiu, coordonată de Anca Mihuleț. În urma acestui proiect a fost produs primul număr internațional al publicației DIK fagazine, dedicat masculinității în România, proiect revizitat în cadrul expozitiei de la București printr-o reeditare revizuită a publicației DIK fagazine.

Expoziția cuprinde o selecție din colecția Queer Archives Institute alături de documente referitoare la istoria homosexualității în România colecționate de artistul Adrian Păun precum și trei lucrări video semnate de Karol Radziszewski. 

QAI este un proiect artistic de arhivare subiectivă a istoriei queer, o ficțiune instituțională personalizată de Karol Radziszewski în 2015. Instituția adusă la scara practicii personale poate fi o poziționare subversivă la instituționalizarea culturii. Artistul operează în registrul realului cu instrumentele istoricului, cercetătorului și arhivarului. Performează în realitate posibilitățile instituției, devine instituția, își însușește puterea instituționalizării propriei practici găsind astfel o alternativă echitabilă de a se prezenta în spațiul public dincolo de particularitatea propriei identități”, declara Valentina Iancu, organizatoarea expozitiei.

Karol Radziszewski a debutat în 2005 la Varșovia cu expoziția “Fagg”, un proiect de cercetare a propriei identități de bărbat homosexual. A fost etichetat ca “artist homosexual” și a continuat să exploreze această etichetă într-o contextualizare istorică complexă. Din acel an și-a format treptat o practica personală de artist – activist pe care o îmbină activitățile de colecționare cu cele publicistice și de resemnificare a arhivei. Activitatea editorială reprezintă un nucleu al activității lui Karol, artistul fiind inițiatorul și editorul publicației DIK fagazine – lansată în 2005, publicația apare cu o frecvență neregulată, fiind încă singura revista artistică queer din Europa Centrală și de Est cu o anvergură internațională).

Proiect co-finanțat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

30
/05
/23

Cele 10 documentare din programul primei ediții LYNX Festival sunt deja sold-out, cu două zile înainte de începerea evenimentului. În perioada 1 – 5 iunie, la Brașov, pasionații de film și natură se vor putea delecta cu un program complex și complet de proiecții, vernisaje și expoziții de fotografie, activități în natură, masterclass-uri cu invitați internaționali, întâlniri cu artiști locali și reprezentanți ai ONG-urilor de mediu și alte evenimente-surpriză.

30
/05
/23

Muzeul Național de Artă al României este gazda unui nou eveniment „Întâlnire la muzeu”, marți 30 mai 2023, de la ora 18:00, în Sala Auditorium, strada Știrbei Vodă nr. 1. Invitații lui Călin Stegerean sunt Bernard Blistène și Ami Barak, personalități de prestigiu ale artei contemporane.

19
/05
/23

Muzeul Național de Artă Contemporană – MNAC București anunță noul sezon expozițional care va fi inaugurat joi, 25 mai 2023. Cu o puternică prezență internațională (în trei dintre cele șapte spații expoziționale, precum și în cadrul noului program de mediere culturală, MNAC International Academy), inaugurând totodată cooperarea strategică cu Timişoara Art Encounters.