Moromeții 2 – record absolut după primul weekend în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/morometii-2-record-absolut-dupa-primul-weekend-in-cinematografe/

Moromeţii 2 s-a lansat oficial în cinematografele din întreaga ţară vineri, 16 noiembrie, şi a adus după primul weekend peste 52.000de spectatoriînsălile din peste 50 de oraşe. Cel mai aşteptat film al anului devine astfel şi cel mai mare succes de casă românesc din ultimii 25 de ani, până acum un număr total de 70.878 de spectatori urmărind filmul.

Un articol de Petre Ivan|20 noiembrie 2018

Moromeții 2 se află pe locul 2 în clasamentul box office-ului românesc de weekend, cu încasări de1.014.189 de lei. Pe primul loc se află filmul de aventuriAnimale Fantastice: Crimele lui Grindelwald cu încasări de 1.953.460 de lei și 84.084spectatori, a cărui premieră a fost în același weekend, iar pe locul al treilea se poziționează biopiculBohemian Rhapsody, cu 864.116 de lei și 38.890 de spectatori.

„E o surpriză plăcută și, cred eu, binemeritată. Priza extraordinară a filmului la public încununează eforturile unei echipe care a lucrat cu multă dedicare la acest proiect. Încă din 29 octombrie, de când am pornit prin țară cu echipa pentru proiecțiile de gală, am descoperit un public entuziast, nerăbdător și sper ca acest interes să se mențină. În multiplexuri, gazdele noastre din varii orașe ne-au spus că niciun film românesc nu a mai generat o așa nebunie – proiecții în avanpremiera sold-out, oameni care sună să își rezerve bilete pentru weekend, cereri peste cereri. Moromeții 2a devenit un fenomen, un film care trebuie văzut de cât mai mulți români, indiferent de vârstă”, a declarat producătorul Tudor Giurgiu.

Cifrele primului weekend de la lansare poziționează filmul în vârful succeselor de casă românești din ultimele decenii, reușind să strângă în săli un număr de două ori mai mare de spectatori decât Octav (27.221 spectatori), Două Lozuri (27.182 spectatori), #Selfie69(25.121 spectatori) sau Aferim! (20.039 spectatori), aflate până acum în fruntea clasamentului.

Avanpremierele și proiecțiile speciale organizate de echipa filmului în cadrul turneului de promovare, demarat de Transilvania Film la finalul lunii octombrie, au strâns aproape 18.000 de spectatori în cele 27 de orașeîn care auavut loc. Majoritatea proiecțiilor din caravană au rulat cu casa închisă, filmul și echipa fiind întâmpinați cu aplauze și entuziasm de fiecare dată.

„Eu nu am mai trăit așa ceva niciodată în viață, sunt greu de descris în cuvinte experiența și emoțiile trăite la fiecare întâlnire cu publicul și sunt profund recunoscător pentru tot acest val de apreciere și iubire.”, a declarat și regizorul Stere Gulea.

Proiecțiile speciale Moromeții 2, în prezența echipei sau organizate în spații alternative de cinema, vor continua până în prima săptămână a lunii decembrie.

În perioada următoare caravana va ajunge în Pitești (20 noiembrie, Cinema City & Cinema Trivale),Brașov (20 noiembrie, Cinema ONE),Râmnicu Vâlcea (21 noiembrie, Cinema City), Botoșani (22 noiembrie, Cinema Unirea), Suceava (22 noiembrie, Cinema City), Gura Humorului (23 noiembrie, Casa de cultură), Bacău (24 noiembrie, Cinema City), Galați (25 noiembrie, Cinema Profesor Ioan Manole & Cinema City), Carei (Casa de Cultură a Sindicatelor, 28 noiembrie), Satu Mare (28 noiembrie, Teatrul de Nord), Roman (Sala Nicolae Manolescu Strunga, 29 noiembrie) și Slatina (Centrul Cultural Eugen Ionescu, 30 septembrie).

Moromeții 2 continuă povestea familiei lui Ilie Moromete (Horațiu Mălăele), din satul din Câmpia Dunării, și-l are în prim-plan pe mezinul Niculae (Iosif Paștina). Anii 1945-1946 îl găsesc pe Ilie Moromete îmbătrânit, dar încă în putere. Între el și cea de-a doua soție, Catrina (Dana Dogaru), tensiunile continuă, în timp ce Niculae este pus la încercare de promisiunile lumii noi, în care totul e posibil dacă te înregimentezi.

În prima săptămână de proiecții filmul va putea fi văzut în peste 50 de orașe, în 88 de săli de cinema. Cei care încă nu au ajuns la cinema, pot consulta programul completaici.

***

Moromeții 2 este o producție Libra Film, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Studioului de Creație al Ministerului Culturii, în colaborare cu TVR și HBO România.

Foto: Moromeții 2 – Vlad-Cioplea, Alex Damian și Ionut Rusu

02
/11
/20

Cea de-a 11-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest s-a încheiat aseară. Timp de 10 zile spectatorii s-au putut bucura de proiecțiile outdoor și drive-in dar și de programul online din Orange TV Go unde, pe lângă selecția ‘Best-of’ de filme premiate în anii trecuți la Cannes, spectatorii au avut ocazia să vizioneze filmele românești din Avanpremierele Toamnei.

29
/10
/20

PORTRET Cunoscuta regizoare japoneză Naomi Kawase, o obişnuită a Festivalului de la Cannes, va susţine sâmbătă, de la ora 17.00, un masterclass online pentru publicul din România, în cadrul "Les Films de Cannes à Bucarest", unde este invitat special. Prilej de a vă propune un scurt portret al acestei cineaste inclasabile.

28
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Mia își ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbește despre feminitate și are ca protagonistă o tânără actriță, jucată de Ioana Bugarin.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.