Mult zgomot pentru nimic
https://www.ziarulmetropolis.ro/mult-zgomot-pentru-nimic/

Se joacă la Teatrul de Comedie din Bucureşti spectacolul „Mult zgomot pentru nimic”. E un Shakespeare regizat curajos de Andrei Șerban. Genul de întâmplare care nu place tuturor, şi e bine să nu placă tuturor.

Un articol de Andrei Crăciun|17 mai 2018

Din toată opera dramatică a domnului Shakespeare, Mult zgomot pentru nimic este piesa care rezistă cel mai puțin. Shakespeare a învins timpul pentru că personajele sale au conștiință și, posedând acest incovenient, au și mustrări de conștiință. Cele mai mari furtuni la Shakespeare sunt interioare, în camerele secrete ale inimii unde contează concepte atât de vechi precum onoarea, binele, adevărul și frumosul.

Tensiunea dramatică pe care o propune Mult zgomot pentru nimic nu mai e actuală. Mult zgomot pentru nimic nu e Hamlet, nu e Macbeth, nu e Romeo și Julieta, nu e Regele Lear. E indiscutabil un text inferior.

El e construit în jurul unei probleme de moralitate premaritală, ecuație rezolvată în spațiul iudeo-european de secole bune. Puritatea, virginitatea, fecioria nu mai sunt o problemă de viață și de moarte în imaginarul nostru colectiv. E greu să construiești un spectacol actual pe acest fundament.

Andrei Șerban are înțelepciunea de a-i da acestui Shakespeare o cheie nouă. Îl face modern plasând acțiunea în timpul unei campanii electorale (și imediat după) într-o Sicilie coruptă, la care ne putem uita ca la noi înșine. Și mai ales aduce în spectacolul de teatru camerele de filmat care îi urmăresc pe actori și pe holuri. Nu mai privim ca la teatru, madam. Privim ca la cinema. Actorii își strigă replicile, turnând și mai mult zgomot peste nimic.

„Mult zgomot pentru nimic”, în regia lui Andrei Șerban, la Teatrul de Comedie din București

Și, cel mai important, kitsch-ul este re-valorizat, devenind artă. E enorm de mult kitsch în acest Mult zgomot pentru nimic. Personajele au tușe groase, poartă haine stridente și prezintă comportament de papagali. Și cu toate acestea, simți că te afli în fața unei opere de artă.

Actorii fac acest spectacol-show puternic și inimitabil. E încă și mai greu să vorbești despre limitele naturii umane, despre slăbiciunile sufletului omenesc, în această postumanitate în care ne târâm zilele, într-o atmosferă de cabaret.

Iar Andrei Șerban ia tot ce e inactual la acest Shakespeare și dintr-o abilă răsucire a sensurilor ne pune oglinda în spatele ochilor.

Nu e un spectacol care să rămână în patrimoniul marilor spectacole de Andrei Șerban, dar nu e nici unul care se va uita până a doua zi, cum se întâmplă cu teatrul de consum din mileniul curent.

Și încă un amănunt, poate nu cel mai lipsit de importanță: zgomotul excesiv pentru nimic a fost dintotdeauna și pretutindeni și ne va însoți specia până la sfârșitul timpurilor. Să nu uităm nici asta.

Andrei Șerban are înțelepciunea de a-i da acestui Shakespeare o cheie nouă. Îl face modern plasând acțiunea în timpul unei campanii electorale (și imediat după) într-o Sicilie coruptă, la care ne putem uita ca la noi înșine.

Foto: Teatrul de Comedie

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Aăăă, Mihaela Trofimov este o actriță cu o mare foame pentru joacă, da, chiar așa, pentru joacă. Ăăă, o vedeți la Excelsior, la unteatru, la Brăila, pe scenă, puternică, talentată, expresivă. Ăăă ce voiam să zic? Citiți interviul în formă de alfabet și aflați cum o literă, Ă, descrie de cele mai multe ori starea ei de spirit.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.