MultiArt – Festival de Teatru pentru Deţinuţi la Teatrul Nottara
https://www.ziarulmetropolis.ro/multiart-festival-de-teatru-pentru-detinuti-la-teatrul-nottara/

Festivalul de Teatru pentru Deţinuţi, MultiArt a început pe 19 noiembrie şi continuă astăzi în sala „Horia Lovinescu” a teatrului „Nottara”.

Un articol de Andrada Văsii|20 noiembrie 2013

Festivalul de Teatru pentru Deţinuţi, MultiArt a început pe 19 noiembrie şi continuă astăzi în sala „Horia Lovinescu“ a teatrului „Nottara”.

Evenimentul, unic în spaţiul european, este organizat de Direcţia de Reintegrare Socială din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu sprijinul Biroului Relaţii Publice şi Mass-Media şi cu contribuţia tuturor reprezentanţilor penitenciarelor implicate în program: Arad, Coldea, Baia Mare, Brăila, Jilava, Rahova.

În aceste două zile, începând cu ora 18.00, vor fi prezentate câte trei spectacole, fie adaptări ale unor piese din literatura universală, fie montări speciale pentru acest eveniment. Distribuţia tuturor spectacolelor este formată din deţinuţii penitenciarelor implicate în proiect. Accesul la cele şase specacole este gratuit.

MultiArt

Afişul festivalului „MultiArt“

Astăzi vor avea loc spectacolele: „Alchimia“, „Confesiuni’’ şi „Macbeth’’.

Festivalul MultiArt s-a deschis cu vernisajul expoziţiei de obiecte decorative confecţionate de deţinuţii Penitenciarelor Rahova Bucureşti şi Jilava Bucureşti, care are loc în foaierul Teatrului „Nottara”. Banii obţinuţi din vânzarea obiectelor vor fi redirecţionaţi pentru activităţi de reintegrare socială desfăşurate în cele două unităţi.

Toţi deţinuţii care participă la acest festival vor fi recompensaţi cu o diplomă de participare, din partea echipei de management a penitenciarelor implicate.

Foto credit: Teatrul Nottara, festivalul MultiArt

12
/11
/23

Un spectacol care ar trebui prezentat în fața cât mai multor tineri și care vorbește despre probleme extrem de actuale, prezente într-o formă sau alta cam în toate școlile din România în acest moment...

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie 2023, la ora 19:00, la Teatrul Excelsior va avea loc premiera spectacolului „(R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI” de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, în regia lui Radu Nica, nume de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie, de la ora 20:00, Reactor invită publicul la ultima sa producție, „Rața!”, pe un text scris vara aceasta în cadrul rezidenței de scriere pentru autori dramatici, Drama 5.