NexT Kids: 24 iunie e ziua copiilor și a jocurilor la NexT
https://www.ziarulmetropolis.ro/next-kids-24-iunie-e-ziua-copiilor-si-a-jocurilor-la-next/

Festivalul Internaţional de Film NexT (22-26 iunie) găzduieşte pentru cel de-al 8-lea an consecutiv un program special de scurtmetraje dedicat copiilor cu vârste între 4 şi 10 ani. În mod similar ediţiilor anterioare, proiecţia filmelor va fi urmată de jocuri derivate din temele şi personajele scurtmetrajelor proiectate.

Un articol de Liliana Matei|7 iunie 2017

NexT Kids va avea loc sâmbătă, 24 iunie 2017, la Cinema Elvira Popescu de la Institutul Francez. Proiecţiile vor începe la ora 10.30, respectiv 11.30, iar prețul unui bilet este de 10 lei. Biletele au fost puse în vânzare pe Eventbook.ro.

Filmele din programul de anul acesta, 8 scurtmetraje din Israel, Spania, Belgia, Franţa, Rusia şi Elveția, ne povestesc fără cuvinte, dar cu inventivitate, graţie și umor despre căței-cosmonauți, băieți în creștere, tinere creatoare de anotimpuri, despre vanitățile copitatelor, istoria umanității, călătorii imaginare și plante elastice!

Micuții spectatori, dar și adulții ce-i însoțesc, se vor bucura de cele mai diverse stiluri și tehnici de desen, animație, sunet şi montaj, de magia sălii de cinema și de timpul petrecut împreună, după proiecție, în curtea Institutului Francez, recompunând momente sau imagini din Filmele NexT Kids:

Plastilinosul
Israel, 2015, 3’

Regizor: Dvir Bravda

Plastilinosul este o creatură din același material elastic ca mediul fantastic în care trăiește. Deși comportamentul sălbatic, amuzant și copilăresc îi aduce adesea necazuri, personajul demonstrează că orice este posibil atunci când îți folosești imaginația!

Aport!
Israel, 2016, 4’

Regizor: Alon Richter

Aport! este un scurtmetraj de animație clasică, o poveste despre loialitate, despre un câine și stăpâna sa.

Tis
Franța, 2016, 9’

Regizor: Chloé Lesueur

O foaie de hârtie. Conturul unui personaj prinde formă. Este Tis. Încearcă să se extragă, dar rămâne cu picioarele înfipte în foaie. În depărtare, un grup de personaje similare.

Arpegiu
Spania, 2016, 6’

Regizori: Adriana Uriguen Garcia, Pablo Perez

Tatăl și fiul sunt nedespărțiți, până când adolescența creează ceva probleme a căror rezolvare apare sub forma unor arpegii cântate împreună la pian.

Toamnă (foto sus)
Franța, 2016, 3’

Regizor: Helene Letourneur

În atelierul anotimpurilor a venit Toamna. E momentul să-şi folosească instrumentele şi puterile magice asupra machetei planetei pământ.

Marele buuum
Rusia, 2016, 4’

Regizor: Marat Narimanov

Totul pornește cu începutul începutului. Și lumea noastră la fel. Teoria evoluției, povestită în doar patru minute.

La reverdere, Balthasar
Elveția, 2016, 10’

Regizor: Rafael Sommerhalder

O sperietoare, o furtună, un picior rupt. Sunetul evocator al unei scoici. Plecare. Definitivă.

Scărța-scârța
Belgia, 2015, 4’

Regizor: Iris Alexandre

Un măgăruș pofticios și un căluț cochet versus un iepure viclean și un bursuc obraznic: începe fugăreala, ritmată de muzica balcanică a cvartetului belgian Zakouska.

Plastilinosul

NexT Kids este imaginat de actrița Ozana Oancea care se ocupă în fiecare an și de selecția filmelor. „Pentru mulți copii, NexT Kids înseamnă prima intrare în sala de cinema. Pentru ei și pentru cei puțini mai mari, încercăm să lăsăm o impresie care să devină o amintire. Fie ea Balthasar sau Buuum-ul sau un Arpegiu, îmi doresc ca amintirea asta să îi facă să meargă apoi, adolescenți sau adulți, la filme și la festivaluri”, spune Ozana Oancea.

Festivalul Internațional de Film NexT este organizat de Societatea Culturală NexT cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Uniunii Cineaștilor din România, Institutului Cultural Român. Cea de-a 11-a ediție va avea loc între 22 și 26 iunie la București iar abonamentele și biletele pentru câteva dintre secțiunile festivalului au fost deja puse în vânzare pe Eventbook.ro.

 

21
/03
/22

Într-o ceremonie care a avut loc pe 19 martie la Palatul Național al Culturii din capitala Bulgariei și care a marcat cea de-a 26 ediție a Sofia International Film Festival, filmul românesc „Căutătorul de vânt” a câștigat premiul FIPRESCI „pentru măiestria reflecției asupra existenței umane și pentru modul în care folosește limbajul cinematografic în a revela frumusețea naturii și a vieții de zi cu zi”.

18
/03
/22

Comedia romantică „Lebensdorf”, regizată de Vali Hotea, cu Mimi Brănescu, Ana Covalciuc și Ioana Flora în distribuție, va putea fi vizionată în cinematografele românești începând de vineri.

10
/03
/22

Astra Film Sibiu donează sumele încasate din proiecțiile filmelor „The Distant Barking of Dogs” (2017), „This Rain Will Never Stop” (2020) și „No Obvious Signs” (2018) către cauzele umanitare din Ucraina.

10
/03
/22

În semn de solidaritate cu criza umanitară a refugiaților de război din Ucraina, Happy Cinema împreună cu Digital Cube organizează trei proiecții speciale ale filmului Donbass în zilele de 14, 15 și 17 martie, de la ora 19.00. Filmul va putea fi vizionat în toate cele opt cinematografe Happy Cinema din România, din București, Alexandria, Buzău, Bacău, Bistrița, Focșani, Vaslui și Botoșani.

09
/03
/22

Warner TV dedică serile de duminică din luna aprilie unor povești de viață cutremurătoare și inspiraționale, unor personaje și acțiuni controversate, transpuse în filme apreciate de presa de specialitate și de public.

08
/03
/22

România participă la cea de-a XII-a ediție a FRANCOFILM – Festivalul Filmului Francofon de la Roma cu proiecția peliculei Colectiv în regia lui Alexander Nanau. Festivalul a fost creat și este organizat de Institutul Francez Centre Saint Louis pentru a celebra Ziua Internațională a Francofoniei (20 martie) și se bucură de participarea țărilor membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF). Prezența românească este promovată de Ambasada României în Italia și de Accademia di Romania in Roma, cu susținerea Institutului Cultural Român.

07
/03
/22

Doi dintre cei mai cunoscuţi oameni de film din Rusia - criticul Anton Dolin şi regizorul Kantemir Balagov - au anunţat că îşi părăsesc ţara din cauza climatului de teroare, în care opoziţia faţă de războiul Ucraina este aspru pedepsită.

07
/03
/22

Jacques Audiard, cunoscutul cineast francez câștigător al unul Palme d’Or în 2015 pentru Deephan, revine pe marile ecrane cu un film despre relațiile și iubirile generației millenials în era digitală. Paris, Arondismentul 13, premiat la Cannes 2021 pentru cea mai bună coloană sonoră, ajunge în cinematografe din 11 martie, distribuit de Independența Film.

06
/03
/22

Un interviu sau o convorbire cu Toma Caragiu ar putea constitui o adevărată „probă de foc” pentru un tânăr aspirant la ziaristică. Dacă vreți să scăpați de cineva care solicită un post într-o redacție, cereți-i așadar, „un material cu Caragiu”…