„Noi împotriva noastră”. Reapropiere prin cinema ★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/noi-impotriva-noastra-reapropiere-prin-cinema-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Greu de scris despre „Noi împotriva noastră” (2020), debutul în documentarul de lungmetraj al tinerei regizoare Andra Tarara. Și asta din cauza senzaţiei puternice, aproape până la disconfort, că pătrundem adânc în intimitatea relaţiei dintre o fiică cineastă şi un tată care se luptă cu schizofrenia.

Un articol de Ionuţ Mareş|10 noiembrie 2020

Cu toate acestea, Andra Tarara găsește tonul potrivit pentru a aduce în fața camerei legătura cu tatăl ei.  E remarcabil și în același timp tulburător curajul regizoarei de a-și filma părintele și de a se lăsa la rândul său filmată de el, într-o serie de dialoguri de o sinceritate care perturbă.

Pentru că tatăl său consideră că se află într-o perioadă a vieții când a depășit boala, a cărei victimă a fost mulți ani, și poate vorbi despre ea, mai ales că a citit mult despre schizofrenie, Andra Tarara începe să capteze pe cameră momentul.

Simte că ar putea fi prilejul de a afla mai multe despre tatăl său, de care a fost ținută departe în a doua parte a copilăriei și în adolescență din cauza bolii, dar și de a se înțelege mai bine pe sine însăși. Așa că alege să facă un film din asta – e un gest îndrăzneț și generos față de potențialul spectator, invitat să ia parte la dinamica emoțională dintre cei doi.

Însă este în primul rând un gest de iubire față de tată. Și asta pentru că lui i-a plăcut întotdeauna să filmeze. Chiar dacă și-a ratat o potențială carieră de operator, după ce tatăl său nu i-a permis, când era militar, să facă meseria asta în armată, așa cum fusese invitat, bărbatul și-a filmat apoi de-a lungul anilor familia, și în special pe fiica sa, Andra, când era mică. Asta până la începutul anilor 2000, când schizofrenia l-a obligat să se oprească și l-a aruncat într-o viață de calvar.

E emoționantă dorința fiicei sale, ajunsă acum cineastă, deci continuând visul din tinerețea tatălui, de a-i oferi din nou șansa să filmeze, pentru a reînnoda într-un fel legătura pe care o avuseseră în copilăria ei.

De altfel, imaginile VHS din trecut, când familia era unită, tatăl nu era încă bolnav, iar regizoarea era o fetiță curioasă și jucăușă, vorbesc despre o perioadă de aparentă fericire, dispărută pentru totdeauna. Dar, pentru tânăra cineastă, sunt singurele dovezi ale vieții obișnuite a tatălui său, așa cum ea nu a avut norocul să îl cunoască de fapt niciodată, iar asta pare să fi lăsat traume. Rămân doar amintirile – sub forma acestor filmulețe de familie, dar și a rememorărilor bărbatului, unele copleșitoare.

În paralel însă, Andra Tarara își filmează la rândul său tatăl, iar în unele secvențe ecranul este împărțit în două, pentru a-i vedea în dialog, fiecare cu un aparat în mână. Această opțiune regizorală sugerează, pe de o parte, ruptura iremediabilă dintre cei doi (pare că nu mai pot fi împreună, adică în același cadru), dar, în același timp, și o încercare de reapropiere prin cinema, pasiunea lor comună.

Asta prilejuiește de asemenea și unele dintre cele mai răscolitoare momente, ca atunci când, în ecranul din stânga, îl vedem pe tatăl locvace vorbind despre cum a reușit să depășească boala și să înceapă o nouă viață, în timp ce, în ecranul din dreapta, chipul fiicei se întristează profund – ea știe, și ne transmite și nouă, privitorilor, că în ciuda aparentei sale exuberanțe tatăl nu este de fapt vindecat, iar lupta cu boala continuă, este permanentă. Tensiunea dintre cele două imagini alăturate dă forță filmului.

Și chiar dacă conștientizăm că viața tatălui este pe mai departe afectată de schizofrenie, filmul îi redă bărbatului demnitatea pe care boala i-o răpise, iar fiicei îi oferă posibilitatea, cel puțin parțial, să se elibereze și să se împace cu trecutul, pentru a putea merge mai departe. Un bun documentar de debut.

„Noi împotriva noastră” (2020) a putut fi văzut în România, online, la Les Films de Cannes à Bucarest. Premiera mondială a avut loc în cadrul  Festivalului Internațional de Film Documentar de la Jihlava.

25
/01
/24

Festivalul DIPLOMA Show, un proiect The Institute, lansează seria de podcasturi Friends of the Arts, produsă de Black Rhino Radio și moderată de Artemisa Pascu. Friends of the Arts - A DIPLOMA Show Podcast continuă misiunea proiectului de a promova și susține tinerii artiști, designeri și arhitecți.

25
/01
/24

Gaep anunță reprezentarea lui Théo Massoulier. Artistul stabilit la Lyon este cunoscut pentru asamblaje în care coexistă elemente minerale, plante și artefacte și care fac trimitere la culturile biologice din laborator sau la mici matrice prebiotice. Recent, el a început să dezvolte o serie de picturi cu basoreliefuri inedite, acționate magnetic. Prima lui expoziție personală la Gaep – și prima din București – se va deschide la finalul lunii februarie.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

23
/01
/24

ISTORIA ne ajută să călătorim în trecutul persoanelor, familiilor, comunităților, popoarelor, Lumii întregi. Ea ne învăţă să întelegem o hartă, o haină, o clădire, o ruină, o fotografie, o gravură, un document vechi, o piesă de muzeu sau chiar un tablou. Cine ştie Istorie, va înțelege mai bine comunitatea şi lumea în care trăieşte azi!

23
/01
/24

Miercuri, 24 ianuarie, ziua în care Unirea Principatelor Române este celebrată la nivel național prin numeroase festivități și manifestări culturale, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București oferă publicului oportunitatea de a descoperi tainele limbajului universal al artei prin intermediul expoziției momentului, „Universul lui Salvador Dalí”, deschisă la Hanul Gabroveni din centrul Capitalei.

22
/01
/24

Teatrul Național „I.L. Caragiale” București își începe anul în Sala Mare, cu „Opera de trei parale” de Bertolt Brecht, această ars poetica și demonstrație practică a teatrului epic, acest punct de cotitură teatral, tablă de șah cu toți pionii murdari, busolă morală fără ac, și matrioșkă a răului.

22
/01
/24

Art Safari revine în această primăvară cu o ediție ce marchează un deceniu de existență. În prim plan, marii maeștri ai artei românești: Eustațiu Stoenescu, Grigorescu, Tonitza, Luchian, Pallady, Baba, Petrașcu, Mützner, Dărăscu, Ressu, Iser. Noul sezon prezintă 5 expoziții de artă, ce pot fi văzute în perioada 8 martie-28 iulie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani.

22
/01
/24

Anul acesta, Teatrul Tamási Áron celebrează Ziua Culturii Maghiare prin deschiderea a trei spaţii de întâlnire : luni, 22 ianuarie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului, spectatorii din Sfântu Gheorghe pot urmări spectacolul "Voiam să mă revolt cu voi", o producţie a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, în regia lui Aba Sebestyén; în aceeași zi, Trupa Tamási Áron joacă una dintre producţiile sale de succes, Floarea Soarelui, în regia lui Radu Afrim, pe scena Teatrului Naţional din Târgu Mureş; miercuri, 24 ianuarie, la Braşov, va fi lansată cartea despre viaţa actorului Nemes Levente, fostul director al Teatrului Tamási Áron.

22
/01
/24

Un spectacol-coupé, cu o durată de două ore, vă aşteaptă în penultima zi a lunii la Sala Media a TNB, ca să ne amintim de cel mai mare dramaturg al românilor, Ion Luca Caragiale, născut pe 30 ianuarie 1852: Caragiale altfel & Moftul român.