O emoţionantă poveste de dragoste – UMBRE, în premieră pe ţară, la TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-emotionanta-poveste-de-dragoste-umbre-in-premiera-pe-tara-la-tnb/

TNB anunţă, pe 17 şi 18 mai 2017, la Sala Atelier, avanpremiera spectacolului Umbre de Marilia Samper, în regia lui Vlad Cristache. Din distribuţia spectacolului fac parte, printre alţii, Mariana Mihuţ, Victor Rebengiuc şi Gheorghe Visu.

Un articol de Petre Ivan|15 mai 2017

Umbre – un text contemporan al unei scriitoare spaniole, într-o montare cu o distribuție extraordinară, ce reunește trei generații de actori, sub îndrumarea unuia dintre cei mai talentați regizori tineri ai momentului.

Un spectacol în care personajele își trăiesc drama personală până când, treptat, povestea fiecăruia se întrepătrunde cu povestea celorlați, ca într-un puzzle care, după ce-i atașezi ultima piesă, dezvăluie o surprinzătoare imagine de ansamblu.

Un spectacol plin de poezie și mister, cu final neașteptat, plasat în inima pădurii, loc simbolic în care sălășluiesc temerile noastre ancestrale, dar și locul din care putem ieși la lumină, mai puternici decât am intrat.

O piesă despre pierderea ființelor iubite, dar și despre regăsirea seninătății, după o lungă suferință. „Mi-am dorit să scriu despre absență și, până la urmă, am ajuns să scriu o poveste de dragoste”, declară Marilia Samper despre piesă.

Umbre – un spectacol cu o distribuție pe care și-ar dori-o orice regizor: Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc (din nou împreună pe scena TNB, după o pauză de 5 ani), Ana Ciontea și Gheorghe Visu (ambii premiaţi la Gala Uniter 2017 pentru roluri secundare dintr-un alt spectacol de Vlad Cristache, Suflete moarte de la Teatrul de Comedie), Mircea Rusu, Gavril Pătru și tinerii Alexandra Sălceanu și Emilian Mârnea.

La avanpremiera spectacolului va participa și Marilia Samper: „Textul acesta este cu totul special pentru mine. L-am scris și l-am pus în scenă la Teatrul Național din Catalonia și a reprezentat un pas important în cariera mea. Sunt foarte fericită să-l văd din nou pe scenă, montat într-o țară cu o sensibilitate artistică asemănătoare. Sunt foarte emoționată că voi fi la avanpremieră. Și știu că o să-mi placă.”

Premiera spectacolului UMBRE va avea loc în zilele de marţi 6 iunie şi miercuri 7 iunie, ora 19.30, Sala Atelier.

UMBRE, de MARILIA SAMPER

Traducerea Florin Galiș și IuniaMircescu

Distribuția

Mama ANA CIONTEA

Tatăl GHEORGHE VISU

Bătrânica MARIANA MIHUȚ

Bătrânelul VICTOR REBENGIUC

Bărbatul MIRCEA RUSU

Străinul GAVRIL PĂTRU

Fata ALEXANDRA SĂLCEANU

Băiatul EMILIAN MÂRNEA

Regia, scenografia, ilustrația muzicală și lighting design VLAD CRISTACHE

Foto: UMBRE  – Florin Ghioca, TNB (În imagine, de la stânga la dreapta: Victor Rebengiuc, Mircea Rusu, Ana Ciontea, Alexandra Sălceanu, Gheorghe Visu, Mariana Mihuţ, Emilian Mârnea şi Gavril Pătru.)

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.