O incursiune în Banatul istoric: Cămine în Mișcare
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-incursiune-in-banatul-istoric-camine-in-miscare/

Cămine în Mişcare / Moving Fireplaces, proiect cultural de amploare Timişoara 2021, se pregăteşte de lansare.

Un articol de Liliana Matei|15 august 2018

Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces este un proiect al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană, produs de Asociația Prin Banat, realizat cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, și se desfășoară sub umbrela Anului European al Patrimoniului 2018. Este singurul proiect din programul cultural Timișoara 2021 care se desfășoară în jurul Timișoarei, în regiunea Banatului istoric, gândit pentru a încuraja oamenii să-şi împărtăşească moştenirea culturală şi poveştile personale cu cei din jur.

Abordând teme precum migraţia, mobilitatea şi dislocările de populaţie, programul îşi propune să pună oamenii aflaţi în mişcare în contact cu comunităţile locale pe care le întâlnesc în drumul lor, promovând arta povestirii (stroytelling) ca o metodă de a aduce oamenii laolaltă şi de a le reda sentimentul de apartenenţă la un spaţiu. Proiectul Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces este unul dintre cei mai importanți promotori al Banatului către turiștii internaționali, naționali și către localnici, care își propune promovarea zonei ca întreg în sfera internațională, în scopul creșterii vizibilității diversității formelor de turism care se pot practica aici, prin crearea unor evenimente care să pună în valoare potențialul uman și natural al ruralului bănățean, și să ofere satelor un punct de dezvoltare prin cultură.

Prima manifestare artistică din cadrul Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces va avea loc la Făget, jud. Timiș, în data de 18 august, evenimentul făcând parte dintr-o suită de astfel de activități pregătite de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și Asociația Prin Banat. „Oamenii din zona Banatului sunt beneficiarii muncii noastre, deci tot ei sunt cei care se vor bucura primii de rezultatele preliminare ale muncii noastre. Făgetul e un pol cultural pentru toate localitățile din zonă, acesta fiind motivul pentru care l-am ales ca prim loc de desfășurare pentru seria noastră de evenimente culturale. Urmează și alte evenimente pe care le-am gândit special pentru locuitorii acestor zone aflate mai puțin în atenția operatorilor culturali.”, spune Alexandra Palconi, președinte Asociația Prin Banat.

Pre-evenimentul din 18 august va propune participanților spectacolul de teatru HUOOOOO! – produs de Auăleu Teatru, și un concert de muzică clasică susținut de Petrila Quartet, în Parcul Regele Mihai I (parcul central al Făgetului). Echipa proiectului se va afla la fața locului și va continua să culeagă poveștile oamenilor care se vor alătura manifestărilor culturale. Participarea este gratuită.

Seria de pre-evenimente continuă, în data de 8 septembrie, la Margina, cu un alt spectacol de teatru al celor de la Auăleu, Ferma, prezentat în premieră în această zonă a Banatului, precum și cu ateliere creative și instalații de artă comunitară. Evenimentul principal pe anul 2018 al proiectului Cămine în Mișcare va avea loc între 28 și 30 septembrie în satele Margina și Zorani, jud. Timiș, iar programul complet al acestuia va fi disponibil foarte curând pe site (www.camineinmiscare.ro) și pe pagina de Facebook (www.facebook.com/movingfireplaces).

Foto: Flavius Neamciuc

30
/03
/15

Compania Sony a lansat primul trailer al noului film din seria James Bond, intitulat ”Spectre”, rolul celebrului agent 007 fiind jucat de actorul Daniel Craig. În momentul de faţă nu se cunosc multe detalii despre acţiunea filmului. Conform sumarului oficial al intrigii, ”un mesaj criptic” din trecutul lui James Bond îl trimite să descopere o organizaţie sinistră, informează Huffington Post.

29
/03
/15

Regina Maria, într-un reportaj de un minut, realizat în 1934, la castelul Bran. Filmată în timp ce se plimbă prin grădină, îmbrăcată în costum naţional. Sau alături de Stan şi Bran, cei doi cai ai ei. Sau în timp ce îşi face cumpărăturile în piaţa din sat.

29
/03
/15

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE În „Meandre” (1967), unul dintre cele mai îndrăznețe și inovatoare filme ale cinematografiei române, Mircea Săucan reinventează după propria sensibilitate timpul şi spaţiul.

28
/03
/15

Obișnuit să sufle în tot felul de iaurturi fotbalistice, ultima dovadă episodul dinaintea meciului cu Irlanda de Nord relatat în acest colț onorabil de internet, generalul Iordănescu nu putea rata ocazia să iasă la rampă și cu ocazia vizitei la Ploiești a formației din Feroe. Cum creșterea oilor este o îndeletnicire de bază în insulele care încă depind parțial de Regatul Danemarcei, atunci este evident că vorbim de un iaurt de bună calitate. / România - Insulele Feroe se joacă duminică, 29 martie, de la ora 19:00, pe stadionul Ilie Oană, din Ploiești

28
/03
/15

Marți, 31 martie 2015, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr.38), va avea loc primul eveniment din seria „ArtIntro”. Invitatul primei întâlniri va fi criticul Andrei Rus, care propune vizionarea filmului Toată lumea din familia noastră, regia Radu Jude. Proiecția va fi urmată de discuții cu publicul despre cum poate fi înțeles filmul și despre modul în care a fost realizat.

27
/03
/15

Ziarul Metropolis, cotidian cultural editat de Teatrul Metropolis din București, împlinește doi ani de existență astăzi, de Ziua Mondială a Teatrului. Zi de zi, publicația a încercat să-și ridice standardul și să ocolească valul de tabloidizare care a afectat chiar și cele mai prestigioase site-uri quality din România.

27
/03
/15

Irina Margareta Nistor, selecţionerul DaKINO, a declarat în deschiderea celei de-a 24-a ediţii a evenimentului cinematografic, care a avut loc la CinemaPRO din Capitală, că s-a îndrăgostit de acest festival în urmă cu 20 de ani, când a făcut parte pentru prima oară în viaţa sa dintr-un juriu. DaKINO 24 a fost deschis de lungmetrajul "Still Alice", cu Julianne Moore în rolul principal, şi regizat de Richard Glatzer şi Wash Westmoreland.

27
/03
/15

Publicul bucureştean va putea descoperi literatura prin intermediul cinematografiei, între 6 şi 8 aprilie, la Emineschool, un festival de film dedicat culturii scrise, care propune ecranizări celebre, discuţii şi întâlniri cu scriitorii la cinema şi documentare despre autori români şi străini.

27
/03
/15

146 de filme, un număr record în istoria celor nouă ediții, intră anul acesta în programul celui mai mare festival de scurtmetraje din România. 36 dintre ele concurează pentru premiile Festivalului Internațional de Film NexT (15 - 19 aprilie), în cele două competiții, internațională și națională.