O vara foarte instabila. Capricios şi ilustrativ
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-vara-foarte-instabila-capricios-si-ilustrativ/

CRONICĂ DE FILM Film cu pretenţii, „O vară foarte instabilă“, noul lungmetraj al Ancăi Damian, este – prin formă şi conţinut – atipic în peisajul cinematografic românesc. Asta nu îl face un film redutabil, ci mai degrabă o experienţă insolită, incapabilă să depăşească însă unele convenţii.

Un articol de Ionuţ Mareş|7 noiembrie 2013

CRONICA DE FILM Film cu pretenţii, „O vara foarte instabila“, noul lungmetraj al Ancăi Damian, este – prin formă şi conţinut – atipic în peisajul cinematografic românesc. Asta nu îl face un film redutabil, ci mai degrabă o experienţă insolită, incapabilă să depăşească însă unele convenţii.

Fost director de imagine, Anca Damian (n. 1962) a debutat ca regizoare în lungmetrajul de ficţiune în 2009, cu „Întâlniri încrucişate”. Aşa cum îi spune şi titlul, filmul era un amestec de trei poveşti întretăiate, care, deşi nu frapau prin originalitate, reuşeau să menţină o direcţie echilibrată ce le făcea plauzibile şi vizionabile.

Revelaţia a venit doi ani mai târziu, cu lungmetrajul de animaţie „Crulic”, unul din cele mai bune filme româneşti. Povestea reală a românului Claudiu Crulic, mort într-o închisoare din Polonia în urma unei greve a foamei, era spusă, cu umor şi tandreţe, într-un film de animaţie ce sfida deprinderile genului.

De această dată, în „O vara foarte instabila” („A Very Unsettled Summer”), Anca Damian nu se ridică la aşteptările pe care le lansase prin precedentul film. Pornit de la o povestire a scriitorului irlandez stabilit în România Phillip Ó Ceallaigh, tranformată într-un scenariu scris de autorul ei alături de regizoare, noul lungmetraj, a cărui acţiune are loc într-un Bucureşti copleşit de o vară toridă, este vorbit aproape exclusiv în engleză, fapt justificat dramaturgic prin prezenţa a două personaje masculine străine.

o vara foarte instabila

Diana Cavallioti şi James Sives, într-o scenă din filmul „O vara foarte instabila“

Există, pe de o parte, un scriitor şi fost jurnalist danez, Alex (Kim Bodnia), a cărui voce narativă este auzită din off. Venit în Bucureşti, el lucrează la un scenariu – povestea unor întâlniri pasionale, inspirată din relaţia a doi cunoscuţi comuni care îl vizitează, separat, pentru a i se confesa, a-l influenţa şi a-i oferi „material” pentru a continua naraţiunea: Daniel (Jamie Sives), un jurnalist scoţian instalat în capitala României, şi Maria (Ana Ularu), prezentatoare meteo cu valenţe de scriitoare.

Deşi Daniel este în prezent într-o relaţie cu Irina (Diana Cavallioti), el porneşte în căutarea Mariei, după ce aceasta îi trimite o înregistrare audio în care povesteşte o întâmplare bazată pe fosta lor relaţie.

Citiţi şi: Anca Damian: „În viaţă, şi comedia şi drama se duc de mână“

De aici, ficţiunea imaginată de Alex se amestecă până la indistincţie cu întâmplările reale din film, într-o combinaţie postmodernă a cărei întrebare cheie rămâne, după cum scrie Mihai Fulger în revista FILM, „cine este personaj în povestea cărui autor?” Răspunsul este mai puţin important. Semnificativ, din perspectiva regizoarei, rămâne jocul atracţiilor, respingerilor şi capriciilor (un film de Jiri Menzel se intitulează chiar „Vară capricioasă”).

Un joc care se desfăşoară pe fondul unei veri „instabile” (asemeni relaţiei protagoniştilor) şi al unui Bucureşti straniu, văzut parcă prin ochii unui turist (imaginea e semnată de Liviu Marghidan), departe de naturalismul cu care ne-au obişnuit cineaştii Noului Val.

Condimentat prin câteva elemente de animaţie realizate de Dan Panaitescu şi prin unele efecte speciale obţinute pe calculator, acest amestec narativ-vizual, atent şi sigur controlat de Anca Damian, rămâne însă la un nivel mai degrabă ilustrativ.

În privinţa întâlnirilor amoroase, filmul nu reuşeşte să transmită aproape nimic din pasiunea presupus nestăvilită dintre Daniel şi Maria – ritualul lor se rezumă la o schemă repetitivă: se întâlnesc, după care au o partidă de sex din care regizoarea ne oferă câteva momente decupate parcă din filmele convenţionale, fie ele hollywoodiene sau nu.

Nici jocul de-a „ghiceşte adevărul din spatele versiunilor fiecărui personaj” nu depăşeşte o anume demonstraţie, în pofida ambiguităţii căutate sau, mai exact, a multitudinii de perspective şi posibilităţi de continuare şi finalizare a naraţiunii.

INFO

O vara foarte instabila (România, Suedia, UK, 2013)

Regia: Anca Damian

Cu: Ana Ularu, Diana Cavallioti, Kim Bodnia

Rating: ●●●○○

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,

este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

Foto: capturi film O vara foarte instabila

04
/10
/21

Până la 14 octombrie, în cadrul Cineclubului One World Romania, pot fi vizionate gratuit pe site-ul Sahia Vintage câteva din filmele documentare, aflate la granița dintre funcția utilitară și vena experimentală, ale lui Mircea Săucan, dar și ale lui Radu Gabrea, Tudor Eliad sau Sergiu Nicolaescu.

01
/10
/21

BFFF 2021 a inclus o secţiune competiţională internaţională, la care s-au înscris peste 100 de scurtmetraje de modă, oferind patru premii. Câștigătorii au fost selectați de un juriu format din profesioniști din film, advertising și modă de pe scena locală și cea internaţională: Grigor Devejiev - Creative Director Jam Project, Marley Hansen - curator Nowness, Marcin Kempski - fotograf de modă londonez, Sandra Bold - Global Creative Director Publicis și Ina Borcea - fashion editor Harpers Bazaar.

30
/09
/21

Spectacolul continuă, acțiunea escaladează și toată sala vibrează pentru cel mai așteptat film din ultima perioadă, super producția 'Nu e vreme de murit' ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din 30 septembrie la Cineplexx Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș.

29
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Pentru un film de debut al unui regizor de teatru care nu a mai făcut până acum cinema, „Câmp de maci” (2020), de Eugen Jebeleanu, are o rigoare estetică neaşteptată, dar şi o lipsă de încrâncenare demnă de salutat.

28
/09
/21

CRONICĂ DE FILM „Crai nou” (2021), debutul Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română.

28
/09
/21

THE FRENCH DISPATCH, LAND, QUO VADIS, AIDA?, scurtmetraje românești și internaționale, cele mai apreciate filme românești ale momentului si filmele premiate la Festival se văd în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 2021 la ARCUB, Cinema Elvire Popesco și Terasa Institutului Francez între 28 septembrie și 3 octombrie.

27
/09
/21

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună“ aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

27
/09
/21

Frumoasa și bestia întâlnește viitorul tehnologiei în Belle, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, care va deschide cea de-a 16-a ediție Animest. Prezentat în premieră internațională la Cannes, anime-ul Sci-Fi în care o adolescentă devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual, se va vedea pentru prima dată pe marele ecran din România vineri, pe 8 octombrie, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Filmul va putea fi urmărit în curând în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Bad Unicorn.