Oidip, spectacol sold-out la Festivalul Naţional de Teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/oidip-spectacol-sold-out-la-festivalul-national-de-teatru/

După premiera oficială de la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din 5 octombrie şi reprezentaţia specială din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, spectacolul „Oidip”, în regia lui Silviu Purcărete, va avea două reprezentaţii la Teatrul Bulandra (Sala Toma Caragiu): miercuri, 29 octombrie, ora 21:00 şi joi, 30 octombrie, ora 18:00.

Un articol de Petre Ivan|24 octombrie 2014

Trupa Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu se va afla în turneu la Bucureşti, în perioada 26 – 31 octombrie pentru a prezenta spectacolele „Mozart Steps” şi „Oidip” în cadrul selecţiei oficiale a Festivalului Naţional de Teatru (FNT).

La numai o săptămână după punerea în vânzare a biletelor, organizatorii au anunţat că ambele reprezentaţii sunt sold-out. „Oidip” este o întoarcere, cum spune regizorul, la mai vechile sale preocupări pentru tragic. Este o pictură a spaimelor, a presentimentelor și a nefericirii, în spiritul marilor maeştri, o tălmăcire actuală a unui destin de legendă.

Publicul bucureştean va avea ocazia să vadă o creaţie în care actorii TNRS explorează zona teatrului-dans în spectacolul „Mozart Steps”, luni, 27 octombrie, ora

Mozart Steps, TNRS

Mozart Steps, TNRS

20:30, la Centrul Cultural „Ion Manu” Otopeni. „Mozart Steps” este un spectacol de teatru coregrafic de Gigi Căciuleanu care combină muzica occidentalului Mozart şi muzica orientală, egipteană.

Nu mai puţin de 30 de performeri vor evolua pe scenă, atât actori de la secția română și secția germană a Teatrului Național din Sibiu, cât și studenți de la Secția de Actorie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

Cea de-a 24-a ediție a Festivalului Național de Teatru se desfășoară în perioada 24 octombrie – 2 noiembrie 2014. În cele 10 zile de festival vor avea loc 83 de reprezentații ale unor spectacole din București şi din țară, precum şi alte evenimente: expoziții, conferințe, lansări de carte, spectacole de teatru radiofonic, spectacole de teatru de televiziune.

Foto: Oidip – Sebastian Marcovici, Maria Stefanescu, tnrs.ro

27
/04
/16

Rămăşiţele pământeşti ale lui Pablo Neruda au fost reînhumate pe țărmul Oceanului Pacific, în grădina casei sale din Isla Negra, pe coasta centrală chiliană. În urmă trei ani, trupul scriitorului fusese exhumat pentru a clarifica dacă poetul a fost asasinat în timpul dictaturii lui Augusto Pinochet.

26
/04
/16

Actrița Oana Pellea va fi, vineri, alături de Cristina Casian și Barbu Ollănescu-Orendi, oaspetele Serilor "Acasă". În cadrul evenimentului, sub genericul "Acasă la boierii Ollănești și la Amza Pellea" vor fi prezentate cărţile: "Jurnal 2003-2009", de Oana Pellea, "Să râdem cu Nea Mărin", de Amza Pellea și "Așa a fost să fie. Amintiri din anii mei buni și răi", de Barbu Ollănescu-Orendi.

26
/04
/16

Kobborg şi Cojocaru nu mai au voie sa intre în sediul Operei! Angajaţii de la Biroul personal al Operei şi directorul economic au emis astazi o circulară în care se specifică faptul că lui Johan Kobborg şi Alinei Cojocaru le-au ”încetat” contractele şi, ca atare, le este interzisă intrarea în sediul Operei Naţionale. Între timp, balerina i-a acordat jurnalistului Dan Turturică (pentru digi24.ro) primul interviu după izbucnirea scandalului de la Opera Bucureşti în care îşi expune punctul de vedere cu privire la acest conflict fără sfârşit.

25
/04
/16

Marţi 12 aprilie 2016, la orele 14.00, a avut loc vernisajul expoziţiei personale de picto impulsuri „SHAKESPEARE AD INFINITUM”, expoziţie New Media Art a artistei şi scriitoarei de teatru OANA MARIA CAJAL. Evenimentul s-a desfăşurat la Galeria SENSO, Bd. Unirii nr. 15, sector 5, București.

25
/04
/16

Aşa a fost supranumit un domnitor în Ţara Românească din şirul fanarioţilor aflat pe tron între 1786 şi 1789. Nu făcea parte din familiile nobile din Fanar ci era, după spusa ambasadorului francez la Ţarigrad, „un ţărănoi din Arhipelag”.

25
/04
/16

La câteva ore de la difuzarea primului episod din sezonul al șaselea din "Game of Thrones", site-ul Mashable a propus un rezumat al sezonului trecut jucat de pisici. Nu mai este "Game of Thrones", ci "Game of Kittens", titlul clipului postat sâmbătă online de site-ul american Mashable.

25
/04
/16

Din cauza conditiile meteo, Centrul Cultural Casa Artelor Sector 3 a reprogramat a treia ediţie a Concertului Extraordinar de Paște pentru data de 28 aprilie, de la ora 19,00. Publicul este aşteptat în Joia Mare , în Parcul Titan – Parcul Artelor la o întâlnire de excepţie cu muzica sacră pascală dedicată principalelor confesiuni religioase din România.

25
/04
/16

Lanțul de cinematografe AMC și Carmike Cinemas a programat, zilele acestea, în peste 150 de săli de cinema din SUA filmul "Purple Rain", cu regretatul Prince în rolul principal, pentru a-i aduce un omagiu artistului care s-a stins din viață la 21 aprilie. Prince a fost incinerat sâmbătă, în cursul unei ceremonii private.

24
/04
/16

Anul acesta se comemorează 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare și, de asemenea, de la moartea lui Miguel de Cervantes Saavedra. În continuarea demersului de a reașeza pe un loc firesc Teatrul Național de Televiziune, luni, la ora 20.10, TVR 2 le propune telespectatorilor o bijuterie din Arhiva de Aur: spectacolul „Cavalerul Tristei Figuri“, adaptare după celebrul roman al lui Miguel de Cervantes, producție din anul 1971.

24
/04
/16

La 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare, eveniment comemorat zilele acestea în capitalele lumii și în special la Londra și la Stratford-upon-Avon, orașul natal al scriitorului, prințul Charles a făcut un gest inedit

24
/04
/16

“În dulcele stil clasic”, „Donul liniştit”, „Românismul, Catehismul unei noi spiritualități”, „Moara cu noroc”, „Leo Africanus” sau chiar... „Abecedarul” sunt cărţi care au trasat direcţii în personalitatea şi cariera actualilor lideri ai României. De Ziua Internațională a Cărții, revista Q Magazine a “interogat” câteva dintre personalităţile zilei pe tema cărţii preferate. Vă prezentăm mai jos scurte fragmente din acest demers.