Omul cu mârţoaga revine pe afişul TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/omul-cu-martoaga-revine-pe-afisul-tnb/

Începând de astăzi, 21 octombrie 2014, „Omul cu mârţoaga” de George Ciprian, una din ultimele premiere ale fostei Săli Amfiteatru, poate fi văzută pe scena sălii Atelier a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, de la ora 19.30.

Un articol de Petre Ivan|21 octombrie 2014

Una din cele mai cunoscute comedii ale dramaturgiei româneşti interbelice revine pe afişul actualei stagiuni la TNB.

Amestec de satiră, idealism şi gravitate, în care eroul, un modest arhivar, este mistuit de pasiunea pentru cai şi în mod special de cel mai jalnic dintre toţi, „Omul cu

Omul cu mârţoaga., TNB (Foto- .Nicolaev)

Omul cu mârţoaga., TNB (Foto- .Nicolaev)

mârţoaga” este o poveste cu tâlc despre câştigarea unor pariuri pe care nimeni nu le vede posibile datorită perseverenţei şi credinţei neclintite într-un ideal anume.

Să crezi cu fanatism în visul tău, strigă peste ani personajul lui G. Ciprian, ca un Don Quijote de secol trecut. Astăzi, într-o lume care nu mai crede în miracole, dar are atâta nevoie de ele, eroul lui G. Ciprian e simbolul umanităţii umilite, însă învingătoare prin forţa unui destin exemplar.

O întâlnire plină de farmec şi culoare, cu lumea de ieri dar şi cu cea de azi, divizată mereu în oameni de bună şi de rea credinţă, în vizionari şi farisei, cu felurite chipuri şi multe măşti, în care poate că nu haina-l face pe om, dar cu siguranţă banul îi aduce o neaşteptată faimă.

Acestei lumi îi dau viaţă scenică, sub îndrumarea regizorală a Ancăi Bradu, actorii: Daniel Badale, Ioan Andrei Ionescu, Gavril Pătru, Monica Davidescu, Raluca Petra, Marius Bodochi/Tomi Cristin, Vitalie Bichir, Mihai Verbiţchi, Bogdan Muşatescu, Amalia Ciolan, Ion Ionuţ Ciocia, într-un cadrul scenografic ingenios construit de Ştefania Cenean şi completat de muzica lui Vlaicu Golcea.

Următoarele reprezentaţii vor avea loc la începutul lunii noiembrie, după următorul program: sâmbătă 1, duminică 2 şi joi 6 noiembrie, de la ora 19.30, la Sala Atelier. Spectacolul durează 2 ore şi 10 minute (cu o pauză).

Foto: Omul cu mârţoaga, TNB – I. Nicolaev, tnb.ro

18
/10
/23

De la volumul biografic „Martin Scorsese: O călătorie“ de Mary Pat Kelly la cartea de interviuri „Călătorie într-o fotografie” de Dia Radu, cărțile pe care vi le propunem de această dată vă invită să descoperiți fascinante istorii personale.

18
/10
/23

Trofeele „Contele Dracula” vor fi înmânate anul acesta unora dintre cei mai populari cineaşti din cinematografia italiană contemporană, ambii ajunşi la respectabila vârstă de 85 de ani, Enzo G. Castellari şi Sergio Martino, invitaţi de onoare ai festivalului de la Braşov, ajuns la ediţia a XI-a.

18
/10
/23

Joi, 19 octombrie 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, alături de dirijorul italian Luca Scaccabarozzi, susține un Concert Extraordinar de Muzică Sacră la Sinaia. Evenimentul va avea loc de la ora 18:00, la Biserica Romano-Catolică „Presfânta Inimă a lui Isus” din Sinaia.

17
/10
/23

Un târg de carte de teatru – adevărat maraton al lansărilor și prezentărilor unor noi produse editoriale din domeniul artei scenice, cu întâlniri, discuții, întrebări, răspunsuri – constituie o componentă importantă a Festivalului Național de Teatru ajuns la a XXXIII-a ediție.

17
/10
/23

Miercuri, 18 octombrie 2023, la ora 12.00, va avea loc lansarea oficială a etapei practice a proiectului  „Educație fără granițe. Teatru și film pentru mari și mici”, inițiat de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, în parteneriat cu Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice din Chișinău.

16
/10
/23

Marți, 24 octombrie, de la ora 19:00, pianistul Cătălin Răducanu va ajunge la Ateneul Român cu spectaculosul său recital ce încheie seria Turneului național Un artist, un pian și un țambal - clasic, jazz, folclor, primul său turneu solo în care a concertat în mai multe orașe mari și localități din țară, cântând cu egală măiestrie la pian şi la ţambal.