„Ouăle lui Tarzan”. Planeta oamenilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/ouale-lui-tarzan-planeta-oamenilor/

CRONICĂ DE FILM Noul documentar al lui Alexandru Solomon, „Ouăle lui Tarzan”, filmat în Abhazia, în special la un institut de experimente pe maimuţe iniţiat de sovietici în anii `20, este foarte probabil şi cel mai ambiţios film al său.

Un articol de Ionuţ Mareş|29 septembrie 2017

În câteva din puținele secvențe expresioniste, aparatul de filmat surprinde în plan-detaliu, în ralanti, privirea tristă a maimuțelor. E ca și cum le-ar fi oferită singura șansă de a le comunica oamenilor durerea de a trăi în cuști reci de fier și de a fi supuse experimentelor.

Suntem la un centru de primatologie la Suhum – fostă glorie a URSS, acum un institut aproape decăzut -, în regiunea separatistă georgiană Abhazia. O republică autonomă ce și-a declarat unilateral independența, recunoscută însă (aproape) doar de Rusia. Un teritoriu fără o identitate clară, suspendat parcă în timp.

Ieșind din România și din trecutul sau actualitatea ei, cunoscutul regizor Alexandru Solomon merge în Abhazia pentru a filma acest institut, deschis de sovietici în anii `20, și pe câțiva dintre angajați – vârstnici și tineri, într-o opoziție între generații menită a evidenția și mai mult permanentul dialog dintre istorie și prezent, un contrast între mentalități și credințe diferite, între ateismul vechilor oamenilor de știință și religiozitatea timidă a tinerilor cercetători. Și oferă foarte probabil cel mai ambițios documentar al său, datorită numeroaselor straturi de interpretare pe care le deschide.

Extensie a unei priviri curioase ajunse într-un loc nou, deopotrivă exotic și familiar, camera pornește în debutul filmului într-o incursiune pe străzile orașului, pentru a obișnui spectatorul cu spațiul (în timp ce pe coloana sonoră o voce de bărbat povestește o legendă despre cum a creat Dumnezeu această bucată de pământ), și se oprește la statuia de dimensiuni impresionante ce înfățișează o gorilă din anii de glorie ai centrului.

În timpul Uniunii Sovietice, aflăm de la ghidul unui mic muzeu, institutul găzduia mii de maimuțe, de diferite specii, folosite pentru experimente în domeniul medical, inclusiv de încetinire a îmbătrânirii. Acum au mai rămas doar câteva sute, iar institutul abia supravieţuişte, între clădiri sărace sau de-a dreptul distruse de războiului pentru independenţă de la începutul anilor `90.

Legenda spune că savantul care a înființat instituția, Ivanov (ajuns la rândul său în anii terorii în Gulag), și-ar fi dorit crearea unei specii hibrid prin inseminarea unei maimuțe cu spermă de la om. Dar și că sovieticii ar fi dus ulterior mai departe utopia, propunându-și chiar inseminarea unei femei cu spermă de la o gorilă.

Însă nu investigarea şi dovedirea unei astfel de piste sunt miza lui Alexandru Solomon. Și nici de a ne apropia foarte mult de câteva personaje centrale, pentru a le afla poveştile de viaţă. Cineastul pornește de la institut pentru a trasa portretul mai larg al unui unui oraș, al unui teritoriu, al unei minorități, al unui aparent no man`s land fără perspectivă, într-o structură dramaturgică pe care el însuşi o numeşte corală, în care renunţă, surprinzător, la orice comentariu din off şi nu se mai pune în faţă într-o naraţiune la persoana întâi ca până acum.

Dar şi pentru a lega prezentul de trecut – pentru a exprima vizual o astfel de legătură, Alexandru Solomon proiectează pe cuștile cu maimuțe și pe pereți fragmente de arhivă cu activitatea institutului , într-o suprapunere a două timpuri istorice.

Fascinantă la „Ouăle lui Tarzan” este încărcătura sa filozofică, de meditație asupra istoriei și asupra ştiinţei, asupra utopiilor cu care s-a lăsat ispitit omul de-a lungul timpului, uneori cu consecinţe tragice.

Nu atât despre maimuţe este vorba în „Ouăle lui Tarzan”, cât despre om. Pentru că institutul de primatologie aflat în centrul filmului funcţionează ca o metaforă pentru fostul totalitarism comunist şi pentru prăbuşirea acestuia, fenomene ale căror urmări încă sunt vizibile. În fond, prima victimă a experimentelor radicale ale istoriei a fost omul. „Omul nou” – utopia comunismului.

Este paralela care traversează subteran de la un cap la altul extraordinarul documentar al lui Solomon, unul din cele mai bune filme româneşti ale anului.

„Ouăle lui Tarzan” va ajunge în cinematografe începând cu 6 octombrie, fiind distribuit de Micro Film.

29
/06
/20

Cele mai noi filme distribuite pe ecranele din România de către Independența Film se văd la TIFF (31 iulie - 9 august, Cluj), în timp ce contul de Vimeo al casei de distribuție primește titluri de referință, producții prezentate și premiate la Cannes.

25
/06
/20

”Grilele, genurile, toate categoriile fixate sunt inamicii criticului” şi ”Libertatea criticului este de a nu se supune ierarhiilor gata făcute”. Sunt doar două dintre numeroasele idei stimulante despre critica de film dintr-un dosar din revista franceză „Cahiers du cinéma” pe aprilie, în ultimul număr înainte de schimbarea echipei editoriale.

21
/06
/20

CRONICĂ DE FILM Realizat în Franţa şi cu o distribuţie formată din Catherine Deneuve, Juliete Binoche şi Ethan Hawke, „La vérité”/”The Truth” (2019) nu este printre cele mai reuşite titluri ale regizorului japonez Hirokazu Koreeda. Un film lejer, dar tonic.

19
/06
/20

Până pe 21 iunie, inclusiv, pot fi văzute gratuit scurtmetraje realizate de regizori români în timpul autoizolării impuse de pandemie, alături de o selecție de filme scurte din 21 de țăre europene, curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediţii.

17
/06
/20

Fascinanta Italie, aflată în vizorul lumii, într-un an cu totul neobișnuit, este în centrul atenției și la Festivalul Internațional de Film Transilvania, de data aceasta, pentru cinema-ul ei seducător.

16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

12
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Cea mai nou apariţie în colecţia de cărţi de film a Editurii Noi Media Print, volumul „Noul cinema, două decenii şi ceva”, de Marian Sorin Rădulescu, adună o serie de texte ale criticului timişorean – de la eseuri mai elaborate, la simple note – despre câteva din filmele regizorilor reprezentativi ai cinematografiei române post-2000.

11
/06
/20

Cele mai bune documentare de mediu din ultimul an, alături de producții recente care s-au remarcat prin povești nebănuite, vor putea fi vizionate online, gratuit, în cadrul celei de-a 9-a ediții Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni, între 10-19 iulie.

10
/06
/20

Gala Premiilor Gopo, evenimentul care celebrează și recompensează anual cele mai importante realizări cinematografice din România, va avea loc pe 29 iunie, într-o nouă formulă, adaptată condițiilor actuale, la Verde Stop Arena.