“Parada costumului popular”, in București
https://www.ziarulmetropolis.ro/parada-costumului-popular-in-bucuresti/

Comunitatea “Domniţe cu altiţe” vă invită duminică, 13 mai 2018, la cea de-a doua ediţie a Paradei Portului Popular românesc în Bucureşti. Parada va străbate Calea Victoriei pana în Centrul Vechi, la Hanul lui Manuc.

Un articol de Cristina Enescu Aky|7 mai 2018

“Domnițe cu altițe” este o comunitate definită de pasiunea pentru elementele identitare tradiționale, în special costumul popular românesc autentic. Evenimentul este organizat cu ocazia Zilei Portului Popular, care se sărbătorește în cea de-a doua duminică a lunii mai.

Sunt invitați să participe sau pur și simplu să se bucure de eveniment toți cei care îndrăgesc portul tradițional românesc. Participanții vor veni îmbrăcați în costum popular, cu eventuale “podoabe ale capului” tradiționale, cu opinci sau pantofi negri. Parada are ca scop promovarea portului tradițional românesc în toată splendoarea și varietatea sa, prin “scoaterea sa în lume”, mai ales în lumea urbană a Capitalei.

„Dorim să oferim publicului larg posibilitatea de a admira și cunoaște piese tradiționale specifice diferitelor zone ale țării, în general piese unice, lucrate manual la lumina lămpii cu multă migală, pricepere și dragoste. Fiecare piesă a costumului tradițional este un obiect de identitate culturală, iar decorațiunile sunt întotdeauna semnificative și simbolice. Vă invităm așadar la o promenadă care va avea ca punct de întâlnire Muzeul Tăranului Român, de unde plecarea va avea loc la ora 11.30.” – Mihaela Chilian, organizator din partea comunitații “Domnițe cu altițe”.

Parada va străbate Calea Victoriei pana în Centrul Vechi, la Hanul lui Manuc.

Mai multe detalii despre eveniment, aici.

P.S. Din motive de organizare, evenimentul nu va fi o paradă, ci o plimbare în costume tradiționale, pe traseul anunțat.

Foto: Parada costumului popular – facebook

 

 



21
/05
/20

Eros Di Prima, arhitect și fondatorul Asociației Culturale Creative Spaces din Italia, ne vorbește despre importanța adaptării artei la schimbările actuale.

20
/05
/20

Istoria capitalei Germaniei de astăzi se leagă direct de dezvoltarea rapidă a Prusiei în secolul al XVIII-lea. Orice Mare Putere europeană avea nevoie de a se afirma simbolic în raport cu celelalte monarhii de pe continent, fiecare investind în măreția orașului său capitală.

04
/05
/20

Un eveniment cultural online lansat de Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, este postat în premieră pe 4 mai, la aceasta adresa https://www.youtube.com/watch?v=mdEgBgfVS1w&feature=youtu.be în ziua în care se împlinesc 65 de ani de la de la dispariţia simbolului culturii muzicale româneşti, George Enescu – compozitor, violonist, pianist, dirijor şi ilustru profesor.

27
/04
/20

Pictorii, sculptorii, criticii de artă sau scriitorii sunt cărți deschise ale creației lor, vizibile fiind operele și mai puțin bornele ce duc spre realizarea acestora. Uneori, o întâmplare sau destinul, alteori persoana ce a stat în dreptul lor, au fost sursele ce au dus la expresia formelor de valoare. Soția cunoscutului critic de artă Valentin Ciucă m-a introdus în povestea nescrisă a vieții sale.

08
/04
/20

Centrul Ceh este unul dintre cele mai populare institute culturale din România, cunoscut pentru proiecte ca Documentary Mondays, Future Museum sau Cinemascop. Ca toate instituțiile și organizațiile ce se ocupă cu organizarea de evenimente culturale, Centrul Ceh caută să se adapteze noii situații în care cultura se mută în mediul online. Astfel, seria de interviuri cu artiști români și cehi 5Întrebări va fi publicată în săptămânile următoare.