Părintele lui R2-D2 din „Star Wars”, găsit mort în Malta
https://www.ziarulmetropolis.ro/parintele-lui-r2-d2-din-star-wars-gasit-mort-in-malta/

Tony Dyson, unul dintre părinţii celebrului robot R2-D2 din seria „Star Wars”, a fost găsit mort în Malta, conform unui anunţ făcut vineri de poliţia malteză. Robotul R2-D2 este unul dintre cele mai recognoscibile personaje din universul „Star Wars”, fiind imediat îndrăgit de adulţi şi copii deopotrivă încă de la apariţia primului film al seriei, „Star Wars: A New Hope” (1977).

Un articol de Petre Ivan|4 martie 2016

Corpul britanicului în vârstă de 68 de ani a fost descoperit în casa sa din insula Gozo. Autoritățile au anunțat că va fi operată o autopsie pentru a se determina cu exactitate cauza decesului. Poliția exclude pista unei crime.

Tony Dyson, specialist în efecte speciale nominalizat la Emmy, a lucrat și la alte filme, printre care „Superman 2” și „Moonraker”. De asemenea, el a conceput și a construit roboți pentru unele dintre cele mai mari companii de electronice din lume, printre care Sony, Philips și Toshiba.

Foto: R2-D2, Star Wars, Tony Dyson – cinemagia

20
/09
/23

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl numim acasă.  

20
/09
/23

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023, aflat în plină desfășurare, se bucură de un real succes, majoritatea filmelor sunt sold out iar personalitățile internaționale invitate sunt asaltate cu întrebări de publicul bucureștean.

19
/09
/23

Premiera de gală a filmului documentar Playback va avea loc pe 19 octombrie la Cinemateca Eforie din București. Înainte de această dată filmul va putea fi vizionat pe marele ecran în cadrul unor avanpremiere și evenimente speciale organizate la București, Oradea, Timișoara, Sibiu și Cluj-Napoca.