Pelicam 2014 – My Name is Salt, marele câştigător
https://www.ziarulmetropolis.ro/pelicam-2014-my-name-is-salt-marele-castigator/

Filmul My Name is Salt (Elveţia / India 2013), povestea a mii de familii din India care trăiesc din sarea pe care o colectează în deşert, este câştigătorul Marelui Premiu al ediţiei a treia de Pelicam – Festivalul Internaţional de Film despre Mediu şi Oameni.

Un articol de Petre Ivan|18 iunie 2014

Juriul, format din regizorul Cristi Puiu, multiplul campion olimpic Ivan Patzaichin și antropologul Michael Stewart, a desemnat câștigătoare povestea celor 8.000 de familii din India care se mută opt luni pe an în deșert unde muncesc din greu pentru a-și câștiga existența.

Ei muncesc în condiții aspre de mediu pentru a colecta sarea care le aduce singurul venit. Povestea simplă, pentru care nici nu e nevoie de multe cuvinte, este pusă pe ecran într-o manieră minunată, a decis juriul. Filmul a câștigat un premiu în valoare de 1.000 de euro oferit de Primăria Tulcea.

La categoria scurt metraje, juriul a decis că filmul Santra and the Talking Trees merită premiul întâi. Santra and the Talking Trees (Finlanda, 2013) este un film despre dificultatea și frumusețea de a-ți găsi propria casă. Filmul combină animația și imagini de arhivă, într-un poem cinematic ce creează o aventură etnografică deosebită. Premiul constă în 500 de euro oferiți de Centrul Cultural al Cinematografiei.

Pelicam 2014Fresh Perspectives a fost categoria jurizată de tineri tulceni coordonați de geologul Georgeta Ionescu. Ei au decis că When You’ve Gone, I’ll Still Be There este câștigătorul. Filmul regizat de Carl A. Fechner spune povestea a trei copii care se luptă pentru o lume mai bună. Primul este Felix, un băiat de 13 ani, care vrea să motiveze copiii din toată lumea să planteze copaci. Premiul constă în 500 de euro oferiți de Administrația Fondului Cultural Național.

La categoria Black Sea Docs câștigător a fost filmul Pipeline, producție ruso-germano-cehă care explorează legăturile dintre oamenii așezați de-a lungul unei conducte de gaz care pornește din vestul Siberiei și ajunge în Germania. Juriul a fost compus din Pedro Fuente, directorul festivalului Ecozine Zaragoza, din rețeaua Green Film Network, din care face parte și Pelicam, antropologul Vintilă Mihăilescu și Octav Gheorghe. Premiul constă în servicii de postproducție în valoare de 3.000 de euro. De asemenea, filmul câștigător este propunerea Pelicam pentru Green Film Network Award 2015 și înseamnă că va fi proiectat în aproximativ 25 de țări din lume.

Pelicam 2014 – peste 30 de filme în premieră națională

Pelicam a adus la Tulcea, pentru al treilea an consecutiv, peste 30 de filme în premieră națională, regizori internaționali premiați, organizații de protecția mediului și a stârnit un interes crescut față de anul trecut în rândul tulcenilor.

“Pelicam este important pentru oraș, în România lumea a cam uitat să meargă la cinema. E importantă dimensiunea educațională, lucrurile o să se așeze, e din ce în ce mai bine. Nu cred că există un film documentar sau de ficțiune care să nu atingă de aproape sau de departe chestiunea asta – mediu, lumea, cosmosul. Sunt impresionat. Sper să devină un festival care să atragă toată Dobrogea și toată România”, a declarat regizorul Cristi Puiu, președintele juriului.

Foto cu Pelicam 2013 – pelicam.ro

25
/10
/21

New Draft, prima rezidență online de dezvoltare de scenarii de lungă durată din România, s-a desfășurat în perioada iulie - octombrie, 2021. Dedicată regizorilor și scenariștilor din toată țara, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe (literatură, teatru, arte vizuale, etc.), cu proiecte în faza de început, prima ediție New Draft a dezvoltat 12 proiecte de lung-metraj, totul finalizând cu o sesiune de pitch online în fața unei audiențe formate din producători și regizori români.

24
/10
/21

Ultimele două programe ale actualei ediții a Cineclubului One World Romania, disponibile online, gratuit, până la 18 noiembrie, se concentrează pe activitatea de la Sahia a Mártei Mészáros și Slavomir Popovici, doi cineaști care și-au lăsat amprenta asupra producției studioului de film documentar în moduri foarte diferite.

22
/10
/21

Documentarul „Regele Mihai: Drumul către casă”, care prezintă povestea vieții suveranului în exil, de la expulzarea sa forțată până la înmormântare, dar include și un interviu cu Prințul Philip despre prietenia sa din copilărie cu regele Mihai, va fi lansat duminică, pe 24 octombrie, pe HISTORY Channel.

18
/10
/21

Easter Eggs, producția belgiană semnată de Nicolas Keppens, câștigă Trofeul Animest la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație, prima organizată într-o formulă hibrid, atât în cinematografele din capitală cât și online, disponibilă în toată țara.

12
/10
/21

Seria de proiecții „Cinema sub clar de lună” se încheie în weekend-ul 14-17 octombrie cu patru povești surprinzătoare care au făcut turul marilor festivalurilor în ultimul an: emoționantul Petit Maman, care a concurat pentru Ursul de Aur la Berlin, Patrick, o aventură existențială într-o tabără de nudiști, Persian Lessons, istoria plină de suspans a unui prizonier care trebuie să-și dovedească identitatea, și Falling, filmul regizat de celebrul actor Viggo Mortensen.

12
/10
/21

Ediţia din 2021 a Zilelor Filmului Românesc la Chişinău, care s-a desfăşurat între 7 şi 10 octombrie, a avut un program mai bogat ca oricând. Invitatul special a fost actorul Ion Sapdaru, originar din Republica Moldova.

11
/10
/21

Călătoria documentarelor KineDok prin țară va continua și în lunile ce urmează, oferind publicului din diferite orașe acces la câteva dintre cele mai captivante filme realizate în ultimii ani, ce vor fi însoțite de dezbateri cu specialiști din domeniile prezentate.

06
/10
/21

HBO Max a anunțat lansarea serviciului de streaming în 27 de teritorii în prima fază a extinderii în Europa. În completarea celor 20 de teritorii deja confirmate, urmează a fi live în alte șapte țări în 2022 - Olanda, Turcia, Grecia, Islanda, Estonia, Letonia și Lituania.