„Peretele“, o tragi-comedie muzicală, în premieră la Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/peretele-o-tragi-comedie-muzicala-in-premiera-la-metropolis/

„Peretele“, un spectacol scris şi regizat de Lia Bugnar, cu Marius Manole, Maria Buză, Adriana Trandafir, Ana Ularu sau Radu Iacoban în distribuţie, are premiera pe 11 şi 12 octombrie, la Teatrul Metropolis din Bucureşti.

Un articol de Ziarul Metropolis|7 octombrie 2014

Spectacolul este programat sâmbătă 11 octombrie, de la ora 16.00 şi duminică, 12 octombrie, de la ora 16.00 şi de la ora 19.00, pe scena din strada Mihai Eminescu nr. 89, sector 2, Bucureşti.

Lia Bugnar revine pe scena Teatrului Metropolis în dublă ipostază, cea de dramaturg şi regizor. „Peretele“ îi mai are în distribuţie pe: Gabriela Popescu, Mariana Dănescu, Florentina Ţilea, Raluca Ghervan, Letiţia Vlădescu, Cătălin Babliuc, Mihai Niţu, Natalia Călin, Alexandra Sălceanu, Marcela Motoc, Istvan Teglaş.

Muzica a fost compusă de Vlaicu Golcea, mişcarea scenică a fost realizată de Andreea Belu, decorul de Mădălina Marinescu, costumele de Dorin Negrău.

Peretele

Lia Bugnar, aplaudată de colegi la finalul uneia dintre reprezentaţii Foto: Maria Ştefănescu

„Peretele e o poveste mare cu două buzunare, în care încap două poveşti mici care se influenţează una pe alta, se completează una pe alta, ba chiar aş îndrăzni să spun că râd una de cealaltă. «Peretele» cuprinde «toată lumea», după cum declara una dintre actriţele acestui spectacol. Cuprinde iubire, cuprinde trădare, tristeţe de la lacrimă în colţul ochiului până la hohotul dezlănţuit de plâns, bucurie de la zâmbet timid, până la fericirea rotundă ca o lună plină, cuprinde viaţă şi moarte“, declară Lia Bugnar.

Regizoarea mai spune că se cântă destul de mult în acest spectacol, pentru că „viaţa te pune uneori în asemenea situaţii încât vorbitul nu te mai poate ajuta să te faci înţeles, e nevoie de note muzicale“.

Muzica are darul de a se adresa direct sufletului, mai mult decât logica restrictivă a frazelor pe care ni le aruncăm unii altora de-a lungul unei vieţi.

Lia Bugnar, dramaturg

„«Peretele» nu e ceea ce se cheamă un «musical», «Peretele» este o piesă de teatru cu părţi cântate. Deci n-o să vedeţi corp de balet, costume sclipitoare cu paiete şi pene de struţ. O să vedeţi nişte personaje care evadează în cântat din când în când, după care revin printre noi, vorbitorii de proză, aşa cum revine un astronaut din imponderabilitatea cabinei lui din spaţiu, la povara propriei fiinţe.

Peretele

«Peretele» e o comedie. Şi cum râsul se poate defini numai pentru că există şi plânsul pe lumea asta, «Peretele» e în aceeaşi măsură şi o dramă. Gata, mă opresc aici, nu mai dezvălui nimic, că îmi vine să povestesc despre ce e, lucru pe care refuz să-l fac“, mai afirmă Lia Bugnar.

Foto din spectacolul „Peretele“ – Maria Ştefănescu

12
/11
/23

Un spectacol care ar trebui prezentat în fața cât mai multor tineri și care vorbește despre probleme extrem de actuale, prezente într-o formă sau alta cam în toate școlile din România în acest moment...

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie 2023, la ora 19:00, la Teatrul Excelsior va avea loc premiera spectacolului „(R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI” de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, în regia lui Radu Nica, nume de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie, de la ora 20:00, Reactor invită publicul la ultima sa producție, „Rața!”, pe un text scris vara aceasta în cadrul rezidenței de scriere pentru autori dramatici, Drama 5.

08
/11
/23

Premiera spectacolului „Crocodil“ are loc pe 8 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia (Strada Michael Weiss 22, Brașov). Următoarele reprezentanții au loc pe 12 și 15 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia. Elise Wilk, autoarea piesei, vorbește pentru Ziarul Metropolis despre ideile pe care le-a pus pe hârtie și care au devenit replici într-un spectacol pe o temă puternică: bullying-ul în școli.