Pescărușul – spectacolul la care nu sună telefoanele mobile
https://www.ziarulmetropolis.ro/pescarusul-spectacolul-la-care-nu-suna-telefoanele-mobile/

Pescăruşul, spectacolul-altfel al Teatrului Bulandra, nu are o regie adevărată, ci este construit din instinctul pur al actorului care caută mijloace cât mai directe pentru a ajunge la publicul lui.

Un articol de Adina Scorţescu / Dan Boicea|5 februarie 2014

ANTICRONICI (la patru mâini) * În ciuda iernii, la București s-au aciuat pescărușii. Unul e aici din vara trecută, pe scena Teatrului de Comedie. Celălalt a venit în iarna asta, la Bulandra. Primul e în varianta „Dansez pentru tine”: cu Ștefan Bănică, Emilia Popescu și o scenografie picturală, care ți se lipește de retină. Celălalt e în varianta experimentală (adică rezultatul unui laborator de lucru pe textul lui Cehov, care a durat un an), cu scenografie minimală, care ți se cam lipește de suflet.

Un Pescăruş bate însă mai puternic din aripi decât celălalt, iar suflul libertăţii lui se transferă, organic, într-o nouă viziune a piesei lui Cehov, pe scena sălii „Toma Caragiu“ de la Bulandra. E un nou spectacol-laborator imaginat de actriţa Antoaneta Cojocaru.

Ca și în cazul celuilalt spectacol-laborator (,,Arlechino moare?”), publicul înconjoară scena pe trei laturi, iar actorii sunt atât de aproape încât le poți simți parfumul. Și nu doar că sunt aproape, dar rămân acolo, prezenți, pe toată durata spectacolului. Cu alte cuvinte, Arkadina (din care Mihaela Teleoacă face un rol de zile mari) nu se retrage în culise ca să se odihnească și să-și retușeze machiajul atunci când nu mai are replici. Și nici Medvedenko (un personaj care îi vine mănușă lui Lari Giorgescu) nu dispare atunci când Mașa (Ela Ionescu) nu-l mai bagă în seamă. Cu toții rămân pe scenă, inflitrați în „pământul” negru (un covor gros de bucățele de cauciuc).

Prăbuşiţi la pământ, în aşteptarea vieţii care parcă nu mai vine. Sau care, atunci când vine, e înecată în plictiseală şi în dispreţ. „Pescăruşul“ de la Bulandra e un exerciţiu de simetrie sentimentală. Dar nu atât a personajelor, cât a actorilor. De fapt, chiar asta îşi şi propune spectacolul: prin Cehov să-i lege atât de puternic pe actori unii de alţii încât totul să devină aproape un manifest despre „unitate în adevăr“.

Dar ce e adevărul în teatru? Poate încercarea de a crea o poveste plauzibilă și niște personaje care să pară vii, nu scoase dintr-o carte, costumate, frizate și potrivite bine pe scenă, în lumina reflectoarelor. Numai că, în Pescărușul, nu prea există o ,,poveste”, adică o înșiruire complexă de acțiuni care să-i mai ușureze pe actori, măcar din când în când, de greutatea textului. În montarea coordonată de Antoaneta Cojocaru, actorii poartă povara asta (cu decență, de multe ori chiar cu grație), fără să apeleze la subterfugii. Poate că ăsta e supremul exercițiu de ,,adevăr” în actorie.

În timpul unei reprezentaţii de la Bulandra, n-a sunat nici măcar un telefon mobil. Personajele şi-au consumat haosul fără să fie trezite de vreun ringtone vesel. Lucru cam rar, într-o sală de teatru. De parcă această concentrare a actorilor ar fi suspendat timpul şi ar fi impus respect. Iar căutarea unei noi formule în teatru, lucru pe care îl ţinteşte acest laborator de creaţie, s-a întors tot la simplitate. Simplitatea adevărului, ca unic rezultat, care absoarbe totul: şi altruismul actorilor, şi încercarea de a-şi apropia textul, şi originalitatea, şi spiritul ludic.

Pescăruşul, spectacolul-altfel al Teatrului Bulandra, nu are o regie adevărată, ci este construit din instinctul pur al actorului care caută mijloace cât mai directe pentru a ajunge la publicul lui. Un instinct care îşi schimbă forma, pentru că se hrăneşte din foamea de a juca a Mihaelei Teleoacă, din umorul lui Lari Giorgescu, din fragilitatea Antoanetei Cojocaru, din sarcasmul lui Adi Ciobanu, din feminitatea Elei Ionescu, din exaltarea lui Ştefan Lupu, din flerul scenic al lui Richard Bovnoczki, din farmecul straniu al lui Adrian-George Popescu (pescăruș/compozitor/cântător).

* Ziarul Metropolis vă propune un format de text jurnalistic care se detaşează de rigorile unei cronici de teatru convenţionale: anticronica. Reţeta este următoarea: un spectacol, doi jurnalişti şi un text spontan, scris la patru mâini. Niciunul dintre ei nu ştie încotro o ia povestea; fiecare aşteaptă un paragraf de la celălalt, pentru a merge mai departe. Vocea întâi: Adina Scorţescu (text simplu). Vocea a doua: Dan Boicea (text italic).

 

Teatrul Bulandra (Sala Toma Caragiu STUDIO SPACE)

Pescărușul

de Anton Pavlovici Cehov

Atelier condus de: Antoaneta Cojocaru

Cu: Adrian Ciobanu, Antoaneta Cojocaru, Ela Ionescu, Mihaela Teleoacă, Lari Georgescu, Ștefan Lupu, Richard Bovnoczki, Adrian-George Popescu, Gabriel Răuță, Isabela Neamțu, Vlad Oancea

Scenografia: Mihai Păcurar

14
/02
/17

A interpretat într-un mod cu totul original personaje aflate la granița dintre tragic și comic. A rămas în memoria cinefililor prin rolurile jucate în cele peste 50 de filme și a fost, de asemenea, un excepțional pedagog, printre studenții săi numărându-se Horațiu Mălăele, Mariana Mihuț, Valeria Seciu (cea care avea să-i devină soție), Dan Condurache și Maria Ploae. 

13
/02
/17

INIȚIATIVĂ Teatrul Metropolis, condus de George Ivaşcu, propune, la zece ani de la înfiinţare, un spectacol aniversar, în care vor juca zece actori de până în 30 de ani, selectaţi de maeştri ai scenei româneşti de astăzi în cadrul Galei Metropolis 10 ani, eveniment care a avut loc pe 14 decembrie 2016.

13
/02
/17

Expoziția solo „Contagiune”, de Dumitru Gorzo, va avea vernisajul în data de 14 februarie, deschizând Programul Expozițional 2017 de la ARCUB.

13
/02
/17

"La La Land" a ieșit triumfător duminică seara la cea de a 70-a ediție a premiilor Academiei britanice de film, primind nu mai puțin de cinci trofee din cele 11 la care a fost nominalizat. Musicalul american a primit premiile BAFTA pentru cel mai bun film, cea mai bună regie, cea mai bună actriță în rol principal, cea mai bună coloană sonoră și cea mai bună imagine.

13
/02
/17

Cântăreaţa britanică Adele a câştigat cinci trofee cea de-a 59-a ediţie a galei premiilor Grammy, la categoriile cel mai bun album al anului, cel mai bun cântec al anului, înregistrarea anului, cel mai bun album pop şi cea mai bună interpretare pop. David Bowie a fost premiat postum, pentru ”Blackstar”, cu un trofeu Grammy.

13
/02
/17

Deschiderea ediției din acest an a Carnavalului de la Veneția (11-28 februarie) a fost marcată de un show acvatic spectaculos, la care au participat, ca în fiecare an, numeroși vizitatori. Show-ul inaugural, pus în scenă pe Canalul Cannaregio, a celebrat sâmbătă seara temele frumuseții, mării și vanității, printr-o paradă a creaturilor marine.

13
/02
/17

În urmă cu un secol și jumătate, într-o zi de 13 februarie (1867), Johann Strauss (fiul) prezenta în premieră, la Viena, "Dunărea Albastră", valsul care va deveni una dintre cele mai populare piese muzicale ale repertoriului classic. Cu ocazia jubileului de 150 de ani, muzeul Dinastiei Strauss găzduiește o expoziție care prezintă contextul istoric în care s-a născut valsul vienez.

13
/02
/17

Majoritatea românilor (regizori, producători, actori, selecționeri de festival) veniți la Festivalul de Film de la Berlin au participat, duminică seara, la un protest pe covorul roșu, obținut prin amabilitatea organizatorilor festivalului, care le-a acordat un minut înaintea ultimei proiecții din palatul festivalului. Protestul a fost transmis live pe site-ul oficial al festivalului (berlinale.de).

11
/02
/17

Zeci de persoane, prieteni, admiratori, colegi, studenți și oameni simpli i-au adus un ultim omagiu regizorului Radu Gabrea, sâmbătă, la Teatrul Nottara. Sicriul cu trupul neînsuflețit al artistului a părăsit Teatrul Nottara la ora 16,30, în aplauzele celor care au dorit să-și ia adio de la cel pe care l-au iubit și admirat. Radu Gabrea a murit joi la vârsta de 79 de ani.

11
/02
/17

"Bine v-am regăsit ca să vă spun rămas bun! (...) Resursele mele de luptă cu inerţia, cu rutina, cu rugina, cu vârsta, cu plictisul, cu faptul că nu reuşesc să interacţionez cu dumneavoastră, toate acestea m-au determinat să mă retrag. (…) Sunt prea bătrân, sunt depăşit pentru uriaşele dumneavoastră aşteptări (…)” - Dan C. Mihailescu. Cunoscutul critic literar a renunțat la "Cartea de la ora 5", acesta făcând anunțul în ultima apariţie online a proiectului.

10
/02
/17

Un veritabil templu al operei, Teatro alla Scala are o tradiție de peste 300 de ani și reputația unui spațiu muzical magic, în care orice muzician își dorește să ajungă măcar o dată în carieră și fiecare iubitor de operă visează să vadă măcar un spectacol.

10
/02
/17

CRONICĂ DE FILM. „Secvențe” (1982), de Alexandru Tatos, un film unic în cinematografia română. Un film polemic. Un sclipitor manifest cinematografic, deopotrivă intelectualist și emoționant. O capodoperă.

10
/02
/17

Ajuns la cea de-a șaptea ediție, Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF revine anul acesta, între 28 martie și 2 aprilie, la Cinema Muzeul Țăranului și Cinema Elvire Popesco, prezentând în premieră românească cele mai inovatoare experimente cinematografice ale ultimului an, cu un focus special asupra lucrărilor semnate de artiști vizuali proeminenți, ce expun de obicei în muzee și galerii de artă și doar rareori în săli de cinema.

10
/02
/17

Olimpia Melinte şi Alexandru Papadopol sunt doi dintre numeroşii actori vedetă din "Bucureşti NonStop", filmul din 2015 al lui Dan Chişu, acum disponibil pe platforma gratuită Cinepub. Un scurt dublu-interviu despre personaje şi indicaţii regizorale.