Pippo Delbono, actor, autor şi regizor controversat, a prezentat aseară, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ,,Orhidee”, un spectacol care emoţionează şi uimeşte. Bucureştenii îl pot vedea pe artist săptămâna viitoare, pe 17 iunie, la Teatrul Bulandra, în producţia ,,Iubire şi carne”.
Un articol de Adina Scorţescu|13 iunie 2014
,,Pentru mine, teatrul este un act de iubire, nu este făcut ca să șocheze”, declara Pippo Delbono într-un interviu pentru New York Times.
Cu toate astea, spectacolele lui abordează teme dificile (homosexualitatea, totalitarismul, moartea, singurătatea), printr-o combinație de mijloace artistice (teatru, dans, carnaval, muzică, film). În ,,Orhidee”, spectacolul prezentat aseară la Sibiu, au fost proiectate secvențe cu mama regizorului, întinsă într-un pat de spital, nu cu mult timp înainte să moară.
Spectacolul s-a născut tocmai din acest gol, povestește Delbono: „Am fost din nou prieten cu mama mea, de care devenisem apropiat recent, după toate conflictele și despărțirile noastre. Eram mai mare, eram puțin mai înțelept, iar ea devenise mai copilăroasă odată cu înaintarea în vârstă. Prin urmare, a rezultat un gol. Nu mai eram copilul nimănui. Lipsit de dragoste. «Orhidee» s-a născut din multe goluri, în urma multor abandonuri. Golul cultural pe care îl resimțim, faptul că ne simțim pierduți ca artiști. Teatrul, acela pe care, de cele mai multe ori, îl resimt ca prăfuit, fals, un spațiu mort. Minciuna acceptată a reprezentației teatrale.”
Importantă e revoluția pe care o faci printr-un spectacol.
Regizorul (care a mărturisit la un moment dat: „Sunt homosexual, seropozitiv şi budist”) și-a creat propria companie teatrală la începunul anilor ’80, alături de care și-a pus în scenă aproape toate spectacolele de până acum (primul dintre ele, în 1987 – ,,Il tempo degli assassini”/ Vremea asasinilor). „Îmi place ideea de companie, de oameni învățați să lucreze împreună. Nu îmi place izolarea, nu-mi plac audițiile publice. Le văd doar ca pe niște întâlniri cu niște oameni care devin personaje.”
Trupa este inedită, pentru că include și oameni din afara sferei teatrului și a dansului, care au diverse dizabilități. Unul dintre ei este Bobò, surdomut, microcefal, care – înainte de întâlnirea cu Delbono – a locuit într-un azil, timp de 45 de ani. Un altul este Gianluca Ballaré, cu sindrom Down. Nelson Lariccia, foarte slab (apare în spectacole la bustul gol), a fost homeless, înainte să fie cooptat în trupa de actori.
Pasionat de dans, Pippo Delbono a lucrat cu celebra coregrafă germană Pina Bausch, despre care a povestit la conferința de presă de la Sibiu: „Înainte de a muri, Pina mi-a zis «Tu ai mult curaj, ai făcut lucruri pe care eu n-am curajul să le fac. Ai pus lucruri atât de diferite împreună și ai creat o armonie”. Iar eu i-am spus «Tu m-ai învățat libertatea!» «Dar, dar tu ai mers mai departe decât mine, eu nu mai am curajul.»”
Teatrul și viața, văzute de Pippo Delbono
„În Italia există o adevarată cultură a fraților, a familiei, dar – în același timp – ne e rușine să ne povestim trecutul. Nu am trecut peste fascism.”
„As vrea să cred că voi trăi și voi muri în același timp. E un citat frumos din Alda Merini, o poetă italiană: «Sămânța ne învață să murim înainte de a trăi.” Nu e rău deloc.
„Pe mine nu mă interesează să-i văd pe Rolling Stones care îmi provoacă nostalgie. Am văzut mari maeștri și m-am plictisit atât de tare… Când ești liniștit, nu mai ești așa de creator… mori un pic. ”
„Eu ma simt mai bine cu o cameră în mână; pot lucra mai bine cu oamenii. Teatrul te obligă câteodată la o anume distanțare…”
„E fundamental să fii elev, să fii umil. Când eram cu Pina Bausch, eram umil. Dar azi sunt generații care refuză să fie elevi.”
Foto Pippo Delbono: www.sibfest.ro
