„Pisica verde“ și „Pantofii Sarei“, astăzi, la Teatrul Metropolis, în Festivalul Vocea Teatrului Licean Bucureștean
https://www.ziarulmetropolis.ro/pisica-verde-si-pantofii-sarei-astazi-la-teatrul-metropolis-in-festivalul-vocea-teatrului-licean-bucurestean/

Astăzi, 9 iunie, la Teatrul Metropolis, în Sala Centenar, de la orele 17.00, elevii Colegiului Naţional Mihai Eminescu vor juca spectacolul PISICA VERDE, iar în Sala Olga Tudorache, de la orele 18.30, elevii Liceului Teoretic Decebal vor juca spectacolul PANTOFII SAREI, în cadrul Festivalului Vocea Teatrului Licean Bucureştean.

Un articol de Ziarul Metropolis|9 iunie 2022

Intrarea este liberă, fără rezervări făcute în prealabil. Locurile disponibile vor fi ocupate în ordinea sosirii spectatorilor, în limita capacității sălilor.

La prima ediție a Festivalului Vocea Teatrului Licean Bucureștean, șase spectacole de teatru având în distribuție elevi din 5 licee bucureștene sunt susținute în fața publicului larg, în perioada 6-10 iunie, pe scenele unor importante teatre bucureștene.

Demarat la inițiativa Primăriei Municipiului București, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism și cu dedicarea totală a PROEDUS, proiectul Vocea Teatrului Licean Bucureștean a pus laolaltă trupe de teatru din 5 licee bucureștene și profesioniști din teatrele MIC, METROPOLIS, EVREIESC DE STAT, BULANDRA și DRAMATURGILOR cu scopul de a iniția elevii pasionați de arta spectacolului în tainele profesiei de actor.

S-a creat astfel o platformă de lucru prin care se urmărește ca fenomenul cultural veritabil să fie promovat în rândul tinerelor generații, facilitându-le astfel descoperirea unor noi forme de exprimare, creativitatea, dezvoltarea pozitivă a imaginației și ocuparea timpului liber de-o manieră sănătoasă, fizică și intelectuală.

Liceele care au deschis programul din acest an sunt Liceul Teoretic Bilingv Miguel de Cervantes, Liceul Teoretic Decebal, Colegiul Național Mihai Eminescu, Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu, Colegiul Național Gheorghe Lazar, iar pregătirea spectacolelor alături de profesioniștii din teatru s-a desfășurat în perioada 01.09.2021-31.05.2022.

Programul integral al Festivalului Vocea Teatrului Licean Bucureștean:

– 6 iunie, la Teatrul de Comedie – sala Radu Beligan, de la orele 17.00, elevii Colegiului Național de Arte Dinu Lipatti vor juca spectacolul GHICI GHICITOAREA MEA… DE VREI SA FII A MEA, iar de la orele 19.00, elevii Colegiului Național de Informatică Tudor Vianu vor juca spectacolul GREASE;

– 9 iunie, la Teatrul Metropolis, în Sala Centenar, de la orele 17.00, elevii Colegiului Național Mihai Eminescu vor juca spectacolul PISICA VERDE, iar în Sala Olga Tudorache, de la orele 18.30, elevii Liceului Teoretic Decebal vor juca spectacolul PANTOFII SAREI;

– 10 iunie, la Teatrul Bulandra – sala Toma Caragiu, de la orele 14.30, elevii Colegiului Național Gheorghe Lazar vor juca spectacolul 12 OAMENI FURIOSI, iar de la orele 16.00, elevii Liceului Teoretic Bilingv Miguel de Cervantes vor juca spectacolul CABARETUL CUVINTELOR;

În ziua de 7 iunie, elevii vor avea posibilitatea de a vedea teatrul și din spatele scenei prin workshop-ul tehnic pus cu amabilitate la dispoziție de Teatrul Țăndărică, iar în data de 8 iunie vor discuta despre viață și teatru cu Pavel Bartoș, Vlad Zamfirescu și alți invitați surpriză.

Regalul cultural, se va termina în data de 10 iunie, în Sala Mare a Teatrului Țăndărică cu gala de premiere a Festivalului Vocea Teatrului Licean Bucureștean, unde spectacolele vor fi jurizate de personalități ale teatrului național dintre care îi menționăm pe Călin Mocanu, managerul Teatrului Țăndărică, actrițele Maria Julieta Georoiu, Anca Sigartău și Crina Matei, și Bogdana Darie – conferențiar universitar doctor la Universitatea Națională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” București.

Festivitatea de premiere va fi precedată de spectacolul trupei Victory of Art, o trupă de succes alcătuită din elevii mai multor unități de învățământ și care au ajuns deja să își facă un nume în lumea cultural-artistică.

11
/03
/24

Grupul de Facebook „Mergem la teatru” numără 35.4K de membri la început de martie 2024 și adună, într-o comunitate surprinzător de activă și de entuziastă, paragrafe de opinii pe spectrul larg dintre gust conservator și deschidere față de experiment, underground și fețe noi.

11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]

11
/03
/24

Un bărbat vrea să-și ajute un prieten aflat la închisoare. Se cunosc din tinerețe și crede că oricine merită o a doua șansă. De aceea, intervine pentru el la partenerul lui de afaceri, în speranța că va fi de acord să-i ofere un job.

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Aăăă, Mihaela Trofimov este o actriță cu o mare foame pentru joacă, da, chiar așa, pentru joacă. Ăăă, o vedeți la Excelsior, la unteatru, la Brăila, pe scenă, puternică, talentată, expresivă. Ăăă ce voiam să zic? Citiți interviul în formă de alfabet și aflați cum o literă, Ă, descrie de cele mai multe ori starea ei de spirit.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.