Celebrul spectacol Doi pe o bancă de Alexandru Ghelman, avându-i în distribuţie pe Catrinel Dumitrescu şi Emil Hossu, în adaptarea şi regia artistică a lui Tudor Mărăscu, realizat de Teatrul Naţional de Televiziune, în colaborare cu Teatrul Nottara, va fi difuzat duminică, 3 noiembrie, ora 20.00, la TVR 3.
Un articol de Liliana Matei|1 noiembrie 2019
Două destine tragi-comice, două povești de viață se ciocnesc într-o seară, pe o bancă, într-un parc. Și între ei se naște o comedie emoționantă în care adevărurile se dezvăluie încet, în care căutările sunt deopotrivă dulci și amare. Doi pe o bancă e spectacol despre singurătate și despre speranța de a găsi marea iubire.
Spectacolul va fi urmat, de la ora 21.20, de un „Portret Emil Hossu”. Milu așa cum îi spuneau apropiații, și-a dedicat viața teatrului și filmului românesc. A fost iubit de marele public pentru simțul fin al umorului și pentru modestia sa. Pe tatăl său, diplomat de cariera, trimis la Canal, de regimul comunist de atunci, avea să-l piardă devreme, la 17 ani. Va intra la UNATC, din a treia încercare, dată fiind originea sa „nesănătoasă”…
Cunoscut marelui public datorită carierei cinematografice, a fost întreaga sa viață, actor al Teatrului Nottara din Bucureşti.
A realizat roluri importante și creații de neuitat în spectacole precum Aniversarea, Capul de Răţoi, Clipe de viaţă, De trei ori dragoste, Doamna nevăzută, Doi pe o bancă, O familie trăznită, Omul cu mârţoaga, Omul hazardului, Special sânge.
A jucat în filmele Triunghiul Morţii, Straniul paradis, Cel mai iubit dintre pământeni, Oglinda, Balanţa, Harababura, Noi, cei din linia întâi, Secretul lui Nemesis, Vara sentimentală, Secretul lui Bachus, Sosesc păsările călătoare, Convoiul, Bună seara, Irina, Regăsirea, Toamna bobocilor.
Veți regăsi povești și mărturisiri ale oamenilor care i-au fost aproape în viață și pe scenă: Catrinel Dumitrescu, Constantin Dicu, Rareș Stoica, Cristian Șofron, Gabriel Răuță.
Emisiunea este realizată de Daniela Ciolan.