În fiecare orăşel din ţară, se întâmplă ca cel puţin odată pe an să existe un moment în care toată liniştea şi, poate, monotonia acelei clipe să fie spulberată de un eveniment altfel.
Un articol de Diana Parpalea|17 iunie 2022
Iar de cinci zile, buzoienii sunt așteptați cu povești de iubire în cadrul festivalului ajuns la cea de-a XVII-a ediție – Festivalul „BUZĂU / IUBEȘTE / TEATRU”, la Teatrul „George Ciprian” pentru ce altceva în afara de… teatru?
Ironia face ca povestea spectacolului „Steaua fără nume” de la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila să fie asemănătoare. Într-o localitate nici departe, nici aproape de București, cândva nu foarte de mult s-a întâmplat ceva nu atât de extraordinar pentru locuitori, cât pentru unul dintre ei. Pentru acest om a fost ca și cum singura stea de pe cer care nu se vede a căzut la el în casă. Ca într-un vis frumos de vară s-au iubit, iar la răsărit s-au despărțit.
Spectacolul al cărui text îi aparține dramaturgului Mihail Sebastian, regizat de Cristian Ban, își are doza de lirism în peisaj, iar pe cea de umor, în montaj. Povestea personajelor lui Sebastian sunt puse atemporal și aspațial: undeva, cândva, într-un loc fără nume. Iar montarea propusă de regizor încearcă să găsească fiecărui personaj ceva în plus față de scriitura originală. Pe de o parte, eleva Zamfirescu (Blanca Doba) nu mai vine la gară „pentru a se uita după băieți”, ci pentru Ichim (Ciprian Chiricheș), de care este îndrăgostită, ca orice tânără. Aceștia devin și povestitorii spectacolului, care adaugă un plus de emoție. Domnișoara Cucu este profesoara de sport, iar Grig (Adrian Ştefan) este interpretat într-un mod total diferit față de cum l-ai vedea la o primă lectură: un bărbat frumos, serios, care nu știe să vorbească multe, dar se impune – un bărbat, ai zice, impecabil. Propunerea regizorului este exact opusul și este una curajoasă, care poate să funcționeze.
Poezia textului este toată ilustrată și simbolizată în scenografia semnată de Cristina Milea. Toată povestea ei este compusă dintr-un detaliu al textului prezent în primele pagini de text: ceasul care nu merge, dar de care oricum nu e nevoie, deoarece oamenii își dau seama ce oră este după trenuri. Astfel, un ceas imens în mijlocul scenei controlat de șeful gării, care stă în interiorul acestuia și modifică timpul, îi introduce pe spectatori în orășelul de nicăieri. Totodată, șeful gării, Ispas, joacă un rol important pentru oraș și pentru evadarea în necunoscut, deoarece gara este singurul loc unde poți evada, iar ea este controlată de un șef care oprește pur și simplu timpul din mers. Un al doilea spațiu este interiorul ceasului, unde locuiește profesorul Marin Miroiu. În acest mecanism, totul funcționează după fizica și matematica lui. Se păstrează ideea unei camere mici și înghesuite, însă se renunță la detaliul cărților, ceea nu este un lucru rău. Tot universul profesorului stă în detalii mult mai mici – cum ar fi fereastra deasupra căreia doarme noapte de noapte, și prin care poate să privească stelele.
Restul este o poveste care se spune și se joacă într-un ceas care nu mai ticăie. Mona (Narcisa Novac), ajunge într-un loc necunoscut, ea venind din altă lume, este neînțeleasă și agitată și… ajunge într-un loc și mai necunoscut, respectiv în odaia domnului Miroiu (Nicholas Cațianis). În lumina stelelor se spun taine timide și ascunse, se dezvăluie secrete și se întâmplă minuni. Dacă între cei doi, nu mai există secretele pentru că decid să și le spună unul altuia, între ei și ceilalți oameni din localitate nu există nici un secret din cauza perdelelor subțiri. Astfel, apar de-a lungul scenelor personaje curioase, cum ar fi Domnișoara Cucu (Monica Ivaşcu) ori personaje la fel de visătoare și singure, cum ar fi domnul Udrea (Dan Moldoveanu), profesorul de muzică care a compus o simfonie pe care doar el o aude, la fel cum Miroiu a găsit o stea, pe care, la fel, doar el o vede… Iar printre toate aceste personaje visătoare există și umor și personaje mai surescitate, cum ar fi Grig, care odată ce intră în scenă, ruinează orice vis și transformă caleașca de cristal a Cenușăresei, de la miezul nopții, înapoi în dovleac.
Spectacolul „Steaua fără nume” de la Teatrul „Maria Filotti” Brăila este un spectacol care „trișează” prin frumusețe și care reflectă o lume aparte, dar în care cumva cu toții ne regăsim. Este o poveste despre dragoste, necunoscut, singurăte și speranțe care se vindecă în miez de noapte. Iar la Buzău, am simțit toți dorința de a evada în această mare în care ne temem să ne înotăm, dar pe care continuăm să o admirăm.
Steaua fără nume
Teatrul „Maria Filotti”, Brăila
Autor: Mihail Sebastian
Regizor: Cristian Ban
Scenograf: Cristina Milea
Costume: Cristina Milea
Distribuție:
Necunoscuta (Mona): Narcisa Novac
Profesorul Marin Miroiu (profesor de matematică și astronomie): Nicholas Cațianis
Radu Udrea, profesor de muzică, prieten cu Miroiu: Dan Moldoveanu
Domnișoara Cucu: Monica Ivaşcu
Ispas, șeful gării: Marcel Turcoianu
Grig, iubitul Monei: Adrian Ştefan
Eleva Zamfirescu: Blanca Doba
D-na Pascu: Elena Andron
Ichim: Ciprian Chiriches
Fotografii: Adi Bulboacă
