Modele pentru tineri: poveşti de viaţă care ne inspiră
https://www.ziarulmetropolis.ro/povesti-de-viata-care-ne-inspira/

Aflat la cea-a de-a IV-a ediţie, Evenimentul „Modele pentru tineri“ a reunit în Aula Magna a Universităţii Româno-Americane idei inspiraţionale din două domenii opuse: artă şi sport, avându-i ca invitaţi pe Mihai Leu, Vişinel Costel Bălan, Andreea Răducanu şi George Ivaşcu

Un articol de Judy Florescu|15 martie 2013

Aflat la cea-a de-a IV-a ediţie, evenimentul „Modele pentru tineri“ a reunit în Aula Magna a Universităţii Româno-Americane idei inspiraţionale din două domenii opuse: artă şi sport, avându-i ca invitaţi pe Mihai Leu, Vişinel Costel Bălan, Andreea Răducanu şi George Ivaşcu.

Probabil cel mai emoţionat dintre vorbitori, Mihai Leu a împărtăşit motivaţia sa în cele două cariere de box şi de raliuri, dar şi motivul renunţării la acestea: dragostea pentru familie.

Mihai Leu: „În orice faci, pentru a reuşi trebuie foarte multă muncă. Orice competiţie sportivă se aseamănă cu viaţa în esenţa ei. Orice greşeală se plăteşte, adversarul nu te iartă niciodată, caută să profite de orice greşeală de-a ta. Nu trebuie să te laşi niciodată. Întotdeauna, dacă ai ambiţie şi perseverezi, chiar dacă nu reuşeşti de prima dată, până la urmă vei ajunge unde ţi-ai dorit.“

George Ivaşcu: „Vreau să vă spun un lucru: încercaţi!“

Actorul George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis, a spus că primii cu care trebuie să începem să lucrăm suntem noi înşine, că propria percepţie asupra noastră influenţează percepţia celorlaţi despre noi şi că arta actorului înseamnă arta de a emoţiona, iar la final a împărtăşit ultimele vorbe ale bunicii sale de pe patul de moarte: „să nu uitaţi să mâncaţi!“

George Ivaşcu: „Tehnologia continuu te însingurează. Eu recomand tuturor actoria, nu pentru a deveni actor, ci pentru a deveni un bun comunicator. Nicolae Steinhardt spunea că există trei tipuri de comunicare: comunicaţia, comunicarea şi cuminecarea, adică a împărţi, a împărtăşi cu cineva, ce are la bază primul sentiment de care omul nu se desparte: iubirea.

Cel mai greu pe scenă este să spui te iubesc. Vreau să vă spun un lucru: încercaţi! Citez din Hamlet: „a fi sau a nu fi?”. Încearcă în ceea te priveşte să fii. Şi merită să nu-ţi omori emoţiile , vorba lui Tolstoi, să devii un cadavru viu. Merită să-ţi depăşeşti fricile ca să nu trăieşti într-un continuu absurd. Absurdul nu este abstract, nu este de neînţeles. Absurdul e paradoxul şi viaţa e paradoxală.

George Ivaşcu
directorul Teatrului Metropolis 

Copilul Andreea Răducanu a povestit cu sclipiri de inocenţă momentele grele petrecute în urmă cu 14 ani la Jocurile Olimpice în care a fost nevoită să renunţe la medalia de aur, dar că a învăţat absolut din tot ce i s-a întâmplat să nu renunţe la ceea ce o pasiona.

Andreea Răducanu: „Am avut un start reuşit datorită familiei, care este şi astăzi echilibrul meu. Motivaţia pe care o găseam care să mă facă să mă întorc zi de zi în sala de sport era pasiunea pentru gimnastică. Aşa cum eu am obţinut performanţă în sport, fiecare dintre voi puteţi obţine performanţă în orice domeniu. Cred că şi comunicarea este extrem de importantă pe lângă iubirea pe care o avem pentru cei dragi şi aşa cum spun cei înţelepţi înveţi ceva din lucrurile pe care le primeşti.“

Tânărul actor şi iniţiator de proiecte umanitare, Vişinel Costel Bălan, a mărturisit că pe drumul spre universitate i-a luat foc maşina, apoi extrem de destins şi de pozitiv a vorbit despre lecţiile sale de viaţă, despre ce l-a determinat să înfiinţeze Asociaţia „Împreună Desenăm Viitorul“ şi despre motivul pentru care a refuzat să înfiinţeze un centru de copiii la Bruxelles, continuând să lupte pentru realizarea acestui vis în România.

Vişinel Costel Bălan: „E foarte greu să stai să priveşti, cel mai frumos e să trăieşti. Am fost şi rămân unul dintre cei mai norocoşi copii ai sistemului, dat fiind că şapte din o mie de copiii instituţionalizaţi merg mai departe. Mie dacă mi se întâmplă un lucru rău, mi se pare genial. Ceea ce-mi doresc cel mai mult pe lumea aceasta este să dau tot ce am mai bun din mine pentru ca şi cei din jurul meu să beneficieze de acea dragoste pe care trebuie s-o oferim fiecare dintre noi. Cheia succesului în această lume este iubirea. Nu putem facem nimic dacă nu iubim, iar eu am reuşit fiindcă eu iubesc absolut tot ceea ce fac.”

Credit foto: Silviu Pal

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

11
/07
/23

Vă propunem o listă cu recomandări de lectură pentru toate vârstele, în care veți regăsi cinci destinații pline de farmec pentru cea mai călduroasă lună din an.

05
/07
/23

Miercuri, 5 iulie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), va avea loc o dezbatere pornind de la volumul „Epoca liderului cu mână de fier” de Gideon Rachman, câştigător al Premiului Orwell pentru scrieri politice. Volumul este publicat de curând, la Editura Polirom (traducere din limba engleză de Dan Bălănescu).

30
/06
/23

Un deceniu tumultuos, în care iubirile se trăiesc alert, iar amenințările nu întârzie să apară pe bătrânul continent – de la criza economică, la venirea la putere a naziștilor în Germania –, surprins într-o captivantă carte de nonficțiune.

12
/06
/23

Cel de-al doilea volum publicat la Editura Humanitas de cercetătorul în neuroștiințe Alexandru Babeș, "Durerea. Istoria conviețuirii cu un vechi dușman", va fi punctul de plecare al unei discuții despre fețele durerii, influența ei în domenii vaste ale vieții și mecanismele de cunoaștere pe care le-am creat de-a lungul secolelor pentru a scăpa de sub controlul ei.

06
/06
/23

„Quilt”, cea mai nouă carte a scriitoarei Veronica D. Niculescu, din care vă oferim un fragment, a fost lansată pe 27 mai la Salonul Internaţional de Carte Bookfest și se află pe lista celor mai vândute titluri ale Editurii Polirom la această ediție a târgului.

05
/06
/23

„Gala și Dalí” de Sylvia Frank și „Fetița strigă-n pahar” de Nora Iuga sunt două dintre noutățile literare pe care le regăsim în iunie la Editura Nemira și pe care vi le recomandăm pentru lecturile din această vară.