Povești la Replika
https://www.ziarulmetropolis.ro/povesti-la-replika/

În fiecare zi de luni, la Centrul Replika vor fi prezentate spectacole de teatru şi cărţi, urmând ca în zilele de marţi să fie vizionate scurtmetraje legate tematic de abordările propuse în ziua precedentă.

Un articol de Liliana Matei|3 martie 2020

Spectacolele de teatru, cărțile și filmele explorează teme și subiecte educaționale de maxim interes: relațiile tensionate și raporturile de putere din școli și licee, situația părinților care au copii cu tulburări din spectrul autist, problematica încălzirii globale, competiția exacerbată și individualismul, educația emoțională și sexuală etc.

Platforma debutează pe 9 martie cu spectacolul „Limite” (text: Mihaela Michailov și Radu Apostol, versuri: Bobi Dumitraș, regia: Radu Apostol, cu: Mihaela Rădescu, muzica și spațiul sonor: Alex Bălă, scenografia: Gabi Albu, video: Elena S. Găgeanu). „Limite” sondează carențele sistemului educațional actual, presiunile și conflictele profesori-părinți, birocrația copleșitoare și multiplele tensiuni dintre o educație bazată pe autoritate și o educație a elogiului libertății totale. După spectacolul „Limite” va avea loc o discuție pornind de la articolul publicat de Maria Cernat în Critic Atac – „Hedonismul în educație”.

Dintre scurtmetrajele care vor fi proiectate pe data de 10 martie, menționăm: „When the Lights Go Out” – povestea unui băiețel hărțuit la școală, „2ND CLASS” – povestea unei profesoare atacate și rănite grav de un neo-nazi, „Cloud” – experiența dureroasă a unui profesor marcat de moartea soției sale.

În cadrul platformei se vor juca două spectacole din Grecia și Germania: „Mayakovsky”, creat de Modernoi Kairoi Theatre Company și „Die Stille Der Familie”, realizat de Citizen Kane Kollektiv.

Printre cărțile și studiile care vor fi prezentate, se numără „Cum să le vorbim copiilor despre sexualitate” de Linda Eyre și Richard Eyre, „Pedepsiți prin recompense” de Alfie Kohn, „Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău” de Fredrik Backman.

Dintre filmele selectate în cadrul platformei menționăm: „The Van”, un film de Erenik Beqiri (2019), „ONE HUNDRED AND ONE”, regia: Sebastián Alfie, Kapitalistis, un film de Pablo Muñoz Gomez.

Platforma de Artă Educațională face parte din proiectul multianual Personal/Colectiv. Proiect de artă educațională, un proiect inițiat de Asociația Culturală Replika și co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Centrul de Teatru Educaţional Replika reprezintă un spaţiu cultural interdisciplinar, dedicat explorării şi prezentării publice a creaţiilor artistice performative, concepute de artişti activişti într-o strânsă relaţie cu comunitatea. Artiştii şi cetăţenii activi dau replică problemelor comunităţilor.

Centrul REPLIKA își propune să devină o platformă de creație pedagogică și artă participativă prin care categorii de public marginalizate să se poată autoreprezenta și să-și poată crea arta care le definește nevoile și așteptările. Credem că accesul la orice manifestare culturală trebuie să fie gratuit, susţinut de întreaga comunitate.

În 2016, Centrul de Teatru Educaţional Replika a obținut premiul AFCN pentru incluziune socială și dialog intercultural și a fost nominalizat la Premiile Radio România Cultural, secțiunea “Proiecte culturale şi festivaluri”.

În 2018, în cadrul „Galei Premiilor UNITER”, Centrul REPLIKA a primit ”Premiul Consiliului Britanic” (The British Council Award)

Toate spectacolele și proiecțiile de filme încep la ora 19.00, iar intrarea este liberă.

Foto: Imagine din spectacolul „Limite”, @Cristian Munteanu

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

05
/02
/24

Prima premieră a anului 2024 la Teatrul EXCELSIOR (singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor) este spectacolul PTERODACTILI de Nicky Silver, o producție în regia lui Radu Iacoban și scenografia lui Tudor Prodan.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

04
/02
/24

NOU Un singur personaj, în care coabitează două ființe diferite, chiar opuse. Un singur monolog, lung, rostit de doi actori, într-un spectacol nou intrat în portofoliul Teatrului Metropolis, în urma concursului pentru debutanți, “StarT”

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.