Premianţii Festivalului de la Cannes la Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiantii-festivalului-de-la-cannes-la-bucuresti/

Opt dintre cele peste 15 premiere pe care Les Films de Cannes a Bucarest le aduce între 19 şi 25 octombrie la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu sunt titluri aflate în palmaresul de anul acesta al Festivalului de la Cannes, informează marţi organizatorii. Les Films de Cannes a Bucarest se va deschide pe 19 […]

Un articol de |25 septembrie 2012

Opt dintre cele peste 15 premiere pe care Les Films de Cannes a Bucarest le aduce între 19 şi 25 octombrie la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu sunt titluri aflate în palmaresul de anul acesta al Festivalului de la Cannes, informează marţi organizatorii.

Les Films de Cannes a Bucarest se va deschide pe 19 octombrie, la Cinema Studio, cu filmul colectiv „7 Days in Havana” şi se va închide cu „După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu, pe 25 octombrie.

În premieră, spectatorii vor vedea şi „Cosmopolis”, al lui David Cronenberg, „Killing Them Softly”, în regia lui Andrew Dominik, cu Brad Pitt, experimentalul „Holy Motors”, al lui Leos Carax şi „Adieu Berthe ou l’enterrement de meme”, de Bruno Podalydes, o comedie care a încântat publicul de la Cannes.

Filmele distinse cu Camera d’Or, Premiul pentru regie, Premiul Juriului şi Premiul Un Certain Regard sunt patru dintre propunerile celei de-a treia ediţii, patru filme premiate şi râvnite de festivaluri din lumea întreagă, urmând ca toate să ruleze în premieră în România.

Cel mai tandru şi magic film din selecţia de anul acesta de la Cannes, „Beasts of the Southern Wild”, şi-a câştigat fani devotaţi iar Benh Zeitlin s-a lansat puternic cu un debut solid, premiat cu Camera d’Or, Premiul FIPRESCI pentru secţiunea Un Certain Regard şi o menţiune a Juriului Ecumenic.

O surpriză plăcută va fi şi „The Angels’ Share” al lui Ken Loach, cineastul britanic care a stabilit un record greu de depăşit: a fost selecţionat de 11 ori în competiţia Festivalului de la Cannes.

Pentru cei care caută provocări în film, „Post Tenebras Lux” este una dintre cele mai bune alegeri. În premieră, la Les Films de Cannes a Bucarest, cinefilii vor avea acces la noul film al lui Carlos Reygadas, distins cu Premiul pentru regie la Cannes 2012.

Din Mexic vine şi filmul recompensat cu Premiul Un Certain Regard, „Despues de Lucia”/ „After Lucia”, de Michel Franco. Propunerea Mexicului la Oscarul pentru Cel mai bun film străin este o dramă tulburătoare inspirată din mai multe cazuri reale.

Festivalul a fost iniţiat în 2010 de Cristian Mungiu, cu sprijinul delegatului general al Festivalului de la Cannes, Thierry Fremaux, cu concursul Institutului Francez din Bucureşti şi cu sprijinul financiar al Centrului Naţional al Cinematografiei. Festivalul beneficiază de sprijinul distribuitorului român Independenţa Film.

Sursa: Agerpres

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.