Premieră în plină criză La TNB: Jurnal de România. 1989
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiera-in-plina-criza-la-tnb-jurnal-de-romania-1989/

Într-o perioadă extrem de dificilă prin care trece lumea artistică, Teatrul Naţional I.L.Caragiale din Bucureşti anunţă prima premieră în plină perioadă de pandemie: „Jurnal de România. 1989”. Spectacolul conceput şi regizat de Carmen Lidia Vidu va avea primele trei reprezentaţii în 24, 25 şi 26 iulie 2020, de la ora 21.30.

Un articol de Liliana Matei|9 iulie 2020

În seara de 25 iulie, va avea loc un dialog post-spectacol între spectatorii prezenți și realizatori. Invitat special: Mădălin Hodor, consilier la Direcția Investigații a CNSAS.

Spectacolele se vor desfășura în condițiile impuse de autorități, în Amfiteatru TNB, sala de spectacole în aer liber de pe acoperișul teatrului.

La 30 de ani de la Revoluția care l-a înlăturat în mod violent pe președintele comunist Nicolae Ceaușescu, patru actori ai Naționalului povestesc experiențele personale din perioada respectivă, felul în care au trăit acele evenimente sângeroase și modul în care li s-a schimbat (sau nu) viața de atunci.

Carmen Lidia Vidu, regizoarea care a dus teatrul românesc în zona documentarului multimedia, a ales patru dintre cei mai cunoscuţi actori români pentru a le scoate la lumină poveștile: Ion Caramitru, Oana Pellea, Florentina Ţilea şi Daniel Badale își joacă propriile roluri.

Despre Ion Caramitru se cunosc amănunte ale felului în care a participat activ la Revoluție, rămânând legendară expresia televizată în direct – „Fraților, am învins!”.

În 1989, Daniel Badale era soldat în Armată și este interesantă confesiunea celui care, „teoretic”, era împotriva revoluționarilor.

Florentina Țilea a fost recitatoarea lui Nicolae Ceaușescu în vizitele lui oficiale la Iași, iar Oana Pellea a fost luată drept soția teroristului Vlase atunci când s-a prezentat la Televiziunea Română pentru a o apăra în urma „Apelului pentru artiști”.

Celor patru actori li se vor alătura, prin apariții video, Germina Nagâț, membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), fostul procuror militar Dan Voinea, cel care a instrumentat inițial „Dosarul Revoluției” și cunoscutul istoric britanic Dennis Deletant, un expert în materie de comunism românesc.

Odată cu acest spectacol, Teatrul Național mai scoate la rampă o premieră și bifează, totodată, un record în istoria teatrului românesc, cu cea mai mare proiecţie video, pe un perete uriaș, de 33 de metri lungime şi 21 de metri înălţime.

Spectacolul multimedia va da spectatorilor ocazia de a pune laolaltă un puzzle puternic și foarte uman. Istoria e văzută prin prisma biografiilor personale. Cercetarea, imaginea și sunetele alcătuiesc universul multimedia care completează poveștile actorilor.

Cel mai apreciat proiect al regizoarei Carmen Lidia Vidu, în ţară şi peste hotare, Jurnal de România include până în prezent 3 spectacole de teatru (Jurnal de România. Timișoara; Jurnal de România. Constanța și Jurnal de România. Sfântu Gheorghe), două scurtmetraje (My Romanian Diary şi Jurnal de România. Jurnal de musulman) precum și o expoziție.

Jurnal de România este un proiect multidisciplinar ce reunește filmul, fotografia și teatrul, care își propune să fie, printr-o serie de confesiuni necenzurate și nemijlocite, o oglindă sinceră a relațiilor interumane, influențate decisiv de mediul urban, dar și un îndemn la implicare socială și comunitară.

Amintim câteva premii şi participări internaţionale care încununează alonja internaţională a proiectului: „My Romanian Diary”, Independent Days International Film Festival, Germany, European Cinematography AWARDS (ECA), Netherlands şi FILMFEST DRESDEN – în 2020. În 2019, pentru „Jurnal de România. Timișoara” – Premiul de Excelență oferit de Primăria Timișoara şi Voice of Europe, Jena, Germania. În acelaşi an, participare cu „Jurnal de România. Constanța” la EUROPALIA, Belgia. Numeroase participări cu „Jurnal de România. Timișoara”, între care: Festivalul Național de Teatru şi FEST-FDR, 2019. Cu „Romanian Diary. Muslim Diary”, în 2018: Best Women Short – Independent Shorts Awards, Los Angeles, Best Documentary based on Women (Non-Fiction) – JIFF 16 International Film Festivals în Jaipur, India, Award Winner – Changing Face International Film Festival, Sydney şi Finalist – Eurasia International Monthly Film Festival, Moscow. Iar în 2017, la Schauspielhaus din Viena, au fost prezentate „Jurnal de România. Sfântu Gheorghe” şi „Jurnal de România. Constanța”.

„Teatrul riscă să devină irelevant pentru comunitate”, precizează regizoarea. „Pericolul vanității ne pândește și ne duce la izolare. Nu mai ascultăm decât părerile care le confirmă pe ale noastre. Jurnal de România. 1989 este felul meu de a spune că „tu faci istoria, atitudinea ta contează”, declară Carmen Lidia Vidu.

Următoarele reprezentaţii vor avea loc pe: 6, 7, 8 şi 9 august 2020.  Toate reprezentaţiile încep la ora 21.30.

Pe site-ul TNB veţi găsi regulile impuse de perioada pandemiei în privinţa accesului în teatru şi participării la spectacol.

20
/12
/23

Iana Salenko, Dinu Tamazlâcaru, Julian MacKay, Marina Minoiu și alte nume mari ale baletului mondial vin în România, pe 26 februarie, pentru un regal de balet care va avea loc, începând cu ora 20:00, în Sala Ion Caramitru a Teatrului Național I. L. Caragiale din București.

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.