Premiile primului concurs naţional de design de carte merg la Editurile Atelierul de Grafică şi Curtea Veche
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiile-primului-concurs-national-de-design-de-carte-merg-la-editurile-atelierul-de-grafica-si-curtea-veche/

Editurile Atelierul de Grafică şi Curtea Veche se numără printre premianţii primului concurs naţional de design de carte. Ceremonia de premiere a avut loc la UNA Galeria din Bucureşti, luni seară. Premiul I i-a revenit Alexandrei Cor, pentru volumul „Kitsch” (Atelierul de Grafică), premiul al II-lea, lui George Anghelescu, pentru volumul „De-a avangarda”, iar premiul […]

Un articol de |30 octombrie 2012

Editurile Atelierul de Grafică şi Curtea Veche se numără printre premianţii primului concurs naţional de design de carte.

Ceremonia de premiere a avut loc la UNA Galeria din Bucureşti, luni seară.

Premiul I i-a revenit Alexandrei Cor, pentru volumul „Kitsch” (Atelierul de Grafică), premiul al II-lea, lui George Anghelescu, pentru volumul „De-a avangarda”, iar premiul al III-lea îl împart Reszegh Botond (pentru volumele „Családfa”, de Piero Bianconi, „Holtak szigete”, de Gerhard Meier, şi „A kék szifon”, de Urs Widmer, de la Bookart Kiadó) şi cei de la Griffon & Swans (pentru volumele „Prieten drag, tovarăş al răposatului”, de Andrei Kurkov, şi „Fiesta în bârlog”, de Juan Pablo Villalobos, ambele apărute la Curtea Veche Publishing House).

Premiul de încurajare pentru un tânăr grafician i-a revenit Andreei Mihaiu, pentru volumul „Evangheliar”.

„Premiile au fost acordate unor cărţi echilibrate în ce priveşte designul, în raport cu conţinutul şi modul de procesare a informaţiei. Selecţia juriului punctează o dată în plus cartea ca obiect, scopul designului de a fi fidel conţinutului, de a-l face cât mai lizibil. Premiul de încurajare pentru un tânăr grafician a punctat sensibilitatea şi originalitatea ilustraţiei, o bună abordare a tipografiei (în sens de «typography»), într-o ediţie bibliofilă a cărţii cărţilor”, a declarat Adina Paşca, de la Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură, iniţiatoarea acestui proiect.

În cadrul evenimentului de luni a avut loc şi vernisajul expoziţiei „Cele mai frumoase cărţi din România”, al cărei curator a fost Matei Câlţia. Cele 32 de titluri finaliste ale concursului sunt expuse la UNA Galeria şi pot fi răsfoite până pe 2 noiembrie.

Odată cu anunţarea câştigătorilor concursului de design de carte şi expoziţia de la Bucureşti se încheie, practic, prima ediţie a proiectului „Cele mai frumoase cărţi din România”. Masterclass-ul susţinut de Uta Schneider şi expoziţia de la Târgul de Carte de la Frankfurt de anul acesta sunt celelalte două evenimente importante ale proiectului.

Proiectul „Cele mai frumoase cărţi din România” este realizat cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN).

Sursa: Mediafax

11
/03
/24

Un bărbat vrea să-și ajute un prieten aflat la închisoare. Se cunosc din tinerețe și crede că oricine merită o a doua șansă. De aceea, intervine pentru el la partenerul lui de afaceri, în speranța că va fi de acord să-i ofere un job.

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Aăăă, Mihaela Trofimov este o actriță cu o mare foame pentru joacă, da, chiar așa, pentru joacă. Ăăă, o vedeți la Excelsior, la unteatru, la Brăila, pe scenă, puternică, talentată, expresivă. Ăăă ce voiam să zic? Citiți interviul în formă de alfabet și aflați cum o literă, Ă, descrie de cele mai multe ori starea ei de spirit.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.