Premiul Lux al Parlamentului European a fost acordat filmului „Mustang”
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiul-lux-al-parlamentului-european-a-fost-acordat-filmului-mustang/

Parlamentul European a decernat, marţi, Premiul Lux filmului „Mustang”, realizat de regizoarea Deniz Gamze Erguven, a anunţat preşedintele instituţiei europene, Martin Schulz. Pelicula prezintă destinul a cinci surori într-un sat izolat din Turcia şi abordează problema căsătoriilor forţate.

Un articol de Petre Ivan|24 noiembrie 2015

Producţia franco-germano-turcă, filmul de debut al cineastei Deniz Gamze Erguven, a fost în competiție cu alte două pelicule, „Mediterranea” a lui Jonas Carpignano și „The Lesson” a regizorilor Kristina Grozeva și Petar Valchano.

Martin Schulz a salutat filmul care aduce în prim-plan personaje feminine ce „se luptă cu prejudecățile unei societăți conservatoare”.

„Sunt la granița dintre două țări și reprezint valorile acestora”, a spus Deniz Gamze Erguven la primirea premiului. Regizoarea de 37 de ani și filmul său, care a făcut senzație la cel mai recent Festival de la Cannes, vor reprezenta Franța, alături de alte 80 de filme și țări, în competiția la Oscarul pentru Cel mai bun film străin.

„Mediterranea” prezintă parcursul a doi tineri din Burkina Faso, care vor să înceapă o viață nouă în sudul Italiei, după traversarea Mării Mediterane, iar acțiunea din „The Lesson” se desfășoară într-un mic sat din Bulgaria, unde o învățătoare se luptă cu un elev suspectat de furt, în timp ce ea însăși are mari dificultăți financiare.

Premiul Lux răsplătește în fiecare an filme coproduse în Europa care aduc pe ecran valori și probleme europene. Deputații europeni au putut vota filmul preferat între 16 și 23 noiembrie.

Anul trecut premiul i-a revenit producției poloneze”Ida” a regizorului Pawel Pawlikowski.

Foto: Premiul Lux, Mustang – cinemagia

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.