Preview al expoziției fotografice „Uniforme şi veşminte” de Bogdan Gîrbovan, la Veneția
https://www.ziarulmetropolis.ro/preview-al-expozitiei-fotografice-uniforme-si-vesminte-de-bogdan-girbovan-la-venetia/

Un preview pentru public al expoziţiei fotografice ‘Uniforme şi veşminte’, realizată de Bogdan Gîrbovan, va avea loc sâmbătă, 2 noiembrie, în Mica Galerie Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia. Expoziţia face parte din proiectul cu acelaşi titlu, care a fost selectat prin concurs naţional în cadrul strategiei în domeniul artelor vizuale […]

Un articol de |29 octombrie 2012

Un preview pentru public al expoziţiei fotografice ‘Uniforme şi veşminte’, realizată de Bogdan Gîrbovan, va avea loc sâmbătă, 2 noiembrie, în Mica Galerie Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.

Expoziţia face parte din proiectul cu acelaşi titlu, care a fost selectat prin concurs naţional în cadrul strategiei în domeniul artelor vizuale organizată de IRCCU Veneţia, Fostering Artistic Practices.

Cercetarea artistică a lui Bogdan Gîrbovan expune, sub formă de portret compoziţional, o documentare a ierarhiilor din cadrul a două instituţii importante ale statului român: Biserica Ortodoxă Română şi Poliţia Română. Similitudinea imediată pe care artistul o observă este raportul pe care ambele structuri le au faţă de cetăţean/enoriaş. Astfel, este urmărită recuperarea, la nivel vizual, a acestor segmente importante ale societăţii româneşti.

 
‘În cazul proiectului Uniforme şi veşminte, Bogdan Gîrbovan imprimă fotografiilor, portretelor compoziţionale realizate, o modalizare sau o focalizare ce ţine mai degrabă de o anumită ideologie estetică personală, de o fotogenie socială aplicată. Pentru Gîrbovan faptul social, realitatea, nu mai necesită nici un fel de retuş estetic sau manipulare în scopuri estetice, ea este fotogenică în sine, rezultând de aici un anume egalitarism al viziunii. Căci pentru Bogdan Gîrbovan nu există subiecte nobile sau ignobile, înalte sau bicisnice, bogate sau sărace, importantă este relevanţa subiectului în corpul comun al unei serii date’, afirmă Igor Mocanu, curatorul expoziţiei şi al catalogului, citat într-un comunicat de presă difuzat de ICR Veneţia.

Bogdan Gîrbovan s-a născut la Drobeta Turnu Severin în 1981, lucrează şi trăieşte la Bucureşti. Este absolvent al secţiei foto-video a Universităţii de Arte Bucureşti. Este recunoscut pentru participarea la numeroase expoziţii colective în ţară şi în străinătate, precum şi pentru expoziţiile personale: Ierarhia poliţiei române – Galeria Posibilă din Bucureşti (2011), Paysages Intérieures – Galeria Rue de l’Exposition a Institutului Cultural Român din Paris (2011), 10/1 – Atelier 35 din Bucureşti (2010), 5@14 – Draft One Gallery din Bucureşti (2009), Memories 4 free – The Ark Gallery din Bucureşti (2009), Passato prossimo – UNA Gallery din Bucureşti (2008).

Proiectul va fi continuat şi finalizat în anul 2013, cu sprijinul Institutului Cultural Român.

 

Sursa: Agerpres

14
/01
/17

CRONICĂ DE FILM „Jackie”, lungmetrajul cu care chilianul Pablo Larrain s-a aflat în 2016 în Competiţia Festivalului de la Veneţia, se situează la intersecţia dintre un film biografic mainstream, cu superstaruri, şi un film de autor care încearcă să împrospăteze convenţiile genului. De aici şi frumuseţea sa.

13
/01
/17

Apărut în 2007 şi relansat acum la liber pe platforma Cinepub, "Război pe calea undelor", de Alexandru Solomon, se înscrie în demersul regizorilor Noului Cinema Românesc, fie ei autori de filme de ficţiune sau de documentare, de a chestiona prezentul prin analiza trecutului, în special a comunismului, şi de a înţelege trecutul pentru o mai bună situare în prezent.

13
/01
/17

Începând din acest weekend, Nino, personajul îndrăgit din seria de concerte-lecție ale Operei Comice pentru Copii "Cu Nino în jurul Lumii", îi așteaptă pe cei mici pe Patinoarul Copiilor, deschis în curtea instituției din Calea Giulești nr. 16.

13
/01
/17

Căciuleanu pune o oglindă în faţa unor tineri şi ne arată cum vorbesc: un limbaj codificat, cu multe prescurtări, deopotrivă amuzant şi ciudat, susţinut de un acompaniament coregrafic dinamic, pe măsură.

13
/01
/17

Duminică, 15 ianuarie 2017, spectacolul” Natură moartă cu nepot obez” de la Teatrul Odeon aniversează 101 reprezentații. În cei aproape 5 ani de la premieră, piesa scrisă de Ion Sapdaru, regizată de Eugen Făt, în scenografia lui Constantin Ciubotariu, a fost prezentată în 17 turnee și festivaluri.

12
/01
/17

Pentru a 4-a oară consecutiv pe scena Naţionalului bucureştean, în cadrul Turneului „Teatru românesc la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău”, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău va prezenta în zilele de 20, 21 şi 22 ianuarie 2017, la Sala Studio, de la ora 19.00, trei spectacole de succes, unele din cele mai recente producţii, în interpretări şi montări memorabile.

12
/01
/17

Recent apărut în cadrul unui program al Asociaţiei One World Romania şi sub coordonarea criticului Adina Brădeanu, DVD-ul „Sahia Vintage III”, dedicat temei copiilor, adună zece documentare de scurtmetraj din timpul comunismului, a căror selecţie pune în discuţie memoria istorică, socială şi, mai ales, cinematografică.

12
/01
/17

Pentru prima oară, OSCAR WEEKEND aduce la București opt din cele nouă filme aflate în cursa pentru Oscar la categoria Cel mai bun film străin. „A Man Called Ove” în regia lui Hannes Holm, Cea mai bună comedie a anului (Premiile Academiei Europene de Film 2016) este propunerea Suediei la Oscar și last entry în programul OSCAR WEEKEND.

11
/01
/17

Organizatorii Berlinalei au anunțat un alt lot de filme care vor fi prezentate în cadrul festivalului internațional de luna viitoare, printre care și sequel-ul comediei negre "Trainspotting" din 1996, El Bar (The Bar), ultimul film al spaniolului Álex de la Iglesia - autorul aclamatului "Balada triste de trompeta" -, dar și noul film cu supereroi în care apar Hugh Jackman, Patrick Stewart și Elizabeth Rodriguez. Festivalul de Film de la Berlin 2017 va avea loc în perioada 9 - 19 februarie.