Profesionişti ai pieței de carte le povestesc studenţilor cum începe profesia de traducător literar
https://www.ziarulmetropolis.ro/profesionisti-ai-pietei-de-carte-le-povestesc-studentilor-cum-incepe-profesia-de-traducator-literar/

Ediţia a V-a a Masterclass-ului de traducere literară „Lidia Vianu’s Students Translate” se va desfăşura între 25 şi 29 noiembrie 2019, orele 16-20, la Sala James Joyce, str. Pitar Moş 7.

Un articol de Liliana Matei|25 noiembrie 2019

Închiderea oficială a evenimentului va avea loc vineri, 29 noiembrie, orele 16-20, la Sala Media a Teatrului Naţional Bucureşti.

În perioada 25–29 noiembrie, la București are loc cea de a V-a ediție a Masterclass-ului de traducere literară Lidia Vianu’s Students Translate. De data aceasta, 16 traducători literari, două agente literare şi un mananger cultural vor lucra împreună cu studenții Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan (MTTLC) din cadrul Universității din București.

Lista profesioniştilor pe care studenții au ocazia să îi întâlnească de-a lungul celor cinci zile îi include pe: traducătorii literari Mihaela Buruiană, Ionela Chirilă, Dan Croitoru, Vali Florescu, Mihaela Ghiţă, Bogdan Ghiu, Iulia Gorzo, Radu Paraschivescu, Luana Schidu, Miruna Voiculescu, reprezentând Asociaţia Română a Traducătorilor Literari şi editurile Humanitas, Polirom şi Art, agenţi literari cunoscuţi precum Livia Stoia şi Marilena Iovu, Bogdan Stănescu (TVR) şi profesorii Nicolae Mandea şi Mihaela Michailov (UNATC).

Se va lucra pe text şi li se va arăta tinerilor învăţăcei cum să „fure” tainele uneia dintre cele mai vechi meserii din lume, aceea care se legitimează prin Turnul Babel şi Rosetta Stone. Scopul acestor întâlniri este ca, în viitorul foarte apropiat, să aducă cititorului român cărţi bine traduse, dar şi să trimită scriitori români în universul anglofon.

„Un masterat care nu duce către o profesie este un program ratat: el va dispărea mai devreme sau mai târziu. Proiectul acestui Masterclass de Traducere Literară este în acelaşi timp un proiect academic, literar, editorial şi de promovare a literaturii române pe glob”, a declarat Lidia Vianu.

După închiderea Masterclass-ului, Contemporary Literature Press, editura online pentru literatură a Universităţii din Bucureşti, şi, totodată, editura MTTLC, va publica o mini-antologie cuprinzând textele de iniţiere ale acestei întâlniri dintre 80 de traducători în devenire şi generaţia traducătorilor formaţi şi cu experienţă—întâlnire care este organizată de MTTLC în premieră pentru România. Scopul ei este legarea învăţământului filologic românesc de practica traducerilor literare de calitate.

Iniţiativa îi aparţine Lidiei Vianu, director al Editurii Contemporary Literature Press şi al Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan, ambele din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti.

Masterclass-ul organizat de Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan (MTTLC) este un proiect cu tradiție, care îşi propune pregătirea masteranzilor pentru profesia de traducător literar. Încă de la înfiinţare, MTTLC s-a dovedit a fi un centru de excelenţă. Atât activitatea editurii Contemporary Literature Press, cât şi a Centrului de Cercetare pentru Traducerea şi Interpretarea Textului Contemporan sunt dovada unui înalt profesionalism al celor implicaţi.

05
/04
/23

Scriitorul turc Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, a fost invitat la Timișoara, în cadrul seriei „La UVT, Cultura este Capitală!”. Scriitorul căruia îi puteți găsi cărțile la editura Polirom a participat la două evenimente organizate de Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul programului cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”.

24
/03
/23

Editura Nemira a lansat recent volumul biografic „The Beatles: O istorie”, semnat de Craig Brown, pe care vă invităm să îl descoperiți în aceste zile. Vă propunem, așadar, o fermecătoare incursiune în atmosfera anilor ‘60, dominată de muzica și imaginea unei trupe iconice.

23
/03
/23

Duminică, 26 martie 2023, de la ora 17.00, la Sala Studio va avea loc evenimentul Scenografi români contemporani @ ODEON, care marchează lansarea volumului Scenografi români contemporani de Horațiu Mihaiu, titlu editat de către Fundația Culturală „Camil Petrescu" ca supliment al revistei Teatrul Azi (2022), cu sprijinul AFCN.

22
/03
/23

Tim Ferriss, antreprenor de succes, angel investor și autor de bestsellere New York Times, vine în România la BRAND MINDS (2-3 iunie 2023). Volumele sale au fost traduse în peste 30 de limbi, iar podcastul său intitulat „The Tim Ferriss Show” a depășit 100.000.000 de descărcări.